Fabula zilei: Lupul și lupușorul

0
729
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

lup2Un lup pe puiul său voind să-l ispitească,

De este vrednic el în breasla părintească,

L-au fost trimes odată

La margine să vadă:

Pe unde-s oile? Cum stau păstorii lor?

Și nu cumva ar fi vreun prilej ușor,

Măcar cam cu păcat,

Să capete vânat?

S-au dus și au venit flămândul lupușor,

Zicând: – Eu am aflat pe astăzi bună masă;

Cole subt deal să pasc mulțime de oi grase:

Putem întru ales vreuna să luăm

Și să mâncăm.

-Daˈbine, de păstori tu nu-mi spui ce-ai aflat?

Bătrânul lup am întrebat.

-E deșteptat și bun,

Iar câinii, i-am zărit, sunt slabi și puținei,

N-ai grijă despre ei.

-De este chiar așa, eu tot nu mă urnesc,

La turmă să pornesc,

Răspunsă lupul – căci de nu-i păstorul prost,

Apoi el câini mișăi nu ține.

Să mergem noi mai bine

Pe unde am mai fost,

Și știu că sunt câini mulți, dar e păstoriuˈprost.

Iar unde e păstoriuˈde nimică,

Nici câinii nu-s de frică.

Fabule, Al.Donici

Jurnal Spiritual

Mai multe fabule puteţi citi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here