Cum raza lunii, argintie,
Cădea pieziș pe iarba din câmpie,
A iepurelui umbră deformată
Se profila ca o imensă pată,
Mătăhăloasă, neagră și bizară,
Iar el, crezând că umbra era fiară.
Porni din loc pe zveltele-i picioare.
De spaima plin și de încrâncenare.
Fugind, vedea cu coada ochiului
Că umbra se ținea de blana lui,
Și-atunci mai abitir țâșnea din loc,
De parcă la călcâie avea foc.
„Vai! (cugetă), o țin tot într-o goană,
Stă pururea la pândă o lighioană
Crudă, hapsână și cu gheara grea,
Mai-mai să și-o înfingă-n ceafa mea.
Nu am odihnă, veșnic sunt la drum…”
Așa și e, și fuge și acum,
Căci mai fricos ca dânsul nimeni nu-i:
Îi este teamă și de….umbra lui!
Fabule, Nicolae Pop
Jurnal Spiritual
V-ar mai putea interesa şi:
Fabula zilei: “Vrabia și șoricelul”
Fabula zilei: “Doi urși și o vulpe”
V-ar mai putea interesa şi:
