Fabula zilei: Frunzele și rădăcina

0
2081

frunzeleÎntr-o zi de primăvară frumoasă și seninată,

Frunzele verzi ale pădurei, umbrind o costișă toată,

Au început cu zefirii într-acest chip să șoptească,

Și să fălească

A lor desime tufoasă

Și umbroasă,

Zicând: “Au nu noi suntem podoaba a văilor ce umbrim.

Au nu cu noi și copacul îi falnic și învăscut

Îi răsfățat și plăcut?

Apoi de ne lăudăm noi, nici că păcătuim,

Căci arborul fărˈ de oi gol, nimic nu însemnează;

Și tot noi umbrim păstorul.

Și sub ale noastre poale odihnește călătorul,

Și a fecioarelor horă sub noi cântă și saltează.

Iar dimineața și seara fragide privighetori,

La noi vin de desfatează,

Și primăvara serbează.

Pânˈ și însuși voi zefirii ușori și nestătători,

Șuguiți cu noi neîncetat…”

Atunci glas cu umiliță de sub pământ le-au răspuns:

“Voi frunzilor ați uitat

Nouă să ne mulțumiți că vă aflați acolo sus.”

Deci frunzele foșnind groaznic au întrebat cu glas mare

“Cine este acolo, oare,

Cu noi de se potrivește,

Și cu obrăznicie grăiește?”

“Noi suntem aceia care în întuneric trăim,

Și scurmăm pământul negru, pentru ca să vă hrănim.

Au voi pe noi nu ne știți,

Că noi suntem rădăcina copacilor răsfățați..,

Și înalți,

Pe care voi înverziți?

Deci să vă fie de bine al vostru trai cu trufie,

Că natura au vrut să ne osebească.

Ca frunza în toată vara alta din  nou s-înverzească.

Spre trecătoarea podoabă.

Perind însă rădăcina vă uscați și voi pe loc,

Și tot arborul atunci nu este de altă treabă,

Decât numai pentru foc.”

Fabula de la sine,

S-înțelege bine,

Făr-a fi tălcuită de mine.

Fabule, Constantin Stamati

 

Jurnal Spiritual

Mai multe fabule puteţi citi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here