Peste ramul unui corn
S-așezasă domnul corb,
Țiind în plisc o bucată
De caș, ce-o avea furată.
Vulpea, cum l-a mirosit,
Sub acel sorb a venit
Și-n sus căutând, îi zice:
„Bună ziua, venetice!
Cât ești mândru și frumos
Dacă versul cel duios
Și-i c-a penilor odoare,
Tu-ntreci pe privighetoare”.
De mândrie îngânfat,
Corbul plisul a căscat,
Și vrând viersul să înceapă,
Cașul pe pământ îl scapă.
Atunci vulpea brânză apucă,
După ce o și îmbucă,
Cătră corb, spre mângâiere,
Zice: „Ien ascultă, vere,
Cel ce știe linușala
Să îndoapă-n socoteala
Celuia care-l ascultă
Astă daună nu-i prea multă
Pentru-un adevăr curat.”
Atunci corbul rușinat
Giură că minciuni c-acele
Alte dăți n-or să-l înșele.
Fabule, Gh. Asachi
Jurnal Spiritual
Mai multe fabule puteţi citi aici
