Expoziţie permanentă, în premieră la Cetatea de Scaun a Sucevei

0
577
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Expoziţie permanentă, în premieră la Cetatea de Scaun a SuceveiRestaurarea Cetăţii de Scaun se va finaliza în luna aprilie a acestui an şi va avea, în premieră, o expoziţie permanentă care să ilustreze obiectivul militar, a declarat directorul Muzeului Bucovinei, Emil Constantin Ursu. A fost realizat deja planul tematic şi proiectul muzeo-tehnic pentru Cetatea de Scaun şi urmează a fi pus în operă în 2015.

”Sperăm ca până la sfârşitul acestui an să reuşim finalizarea expoziţiei permanente a Cetăţii de Scaun a Sucevei. Expoziţia va fi de mare interes pentru suceveni şi pentru publicul larg. S-a mers pe ideea unei expoziţii care să ilustreze obiectivul militar. Din această expoziţie nu vor lipsi puncte de interes, precum Petru Muşat I; Ştefan cel Mare, Sala Voievozilor, Sala Steagurilor Boiereşti, Camera de Tezaur sau Capela. În aceeaşi măsură, fără a ştirbi sobrietatea monumentului medieval, vor exista puncte multimedia destinate interacţiunii cu publicul”.

El a arătat că în Cetatea de Scaun a Sucevei vor exista, în unele săli, ghiduri virtuale cu informaţii despre fiecare încăpere a monumentului medieval, dar şi spaţii multimedia interactive.

Muzeul de Istorie din Suceava

Pe de altă parte, Emil Ursu a spus că un alt obiectiv important aflat în atenţia conducerii Muzeului Bucovinei îl reprezintă Muzeul de Istorie din Suceava. El se afla în prezent în reabilitare. Acolo va exista o expoziţie permanentă al cărei plan tematic a fost finalizat în decembrie 2014. Urmeaza ca elementele prevăzute în partea de muzeo-tehnie să fie achiziţionate de Consiliul Judeţean Suceava.

”Proiectul Muzeului de Istorie este destul de costisitor, dar foarte amplu, însă până la urmă vizitatorul intră în contact cu expoziţia permanentă şi mai puţin cu lucrările care privesc exclusiv construcţia. Ca atare, sperăm ca expoziţia să fie pe gustul sucevenilor, dar şi vizitatorilor din alte zone”, a spus Emil Ursu.

”Sala Tronului”

El a precizat că ”Sala Tronului”, care în noua expoziţie va fi independentă, va fi total diferită faţă de cea existentă până în anul 2014; sunt menţinute unele personaje vechi, adăugându-se altele noi; se va încerca păstrarea adevărului istoric.

”Sala Tronului pe care o aveam noi respecta tema. În prim plan erau ţăranii, apoi urmau boierii, iar Vodă era în colţ. În noua organizare a Sălii Tronului vor exista şi soli turci, tătari, veneţieni şi ruşi, etc. Expoziţia permanentă a Muzeului de Istorie se concentrează pe două teme majore: Suceava – capitală a Moldovei şi Bucovina. Ca element de noutate, expoziţia permanentă va merge până în anul 1990. În România nu ştiu dacă există vreun muzeu care să aibă expoziţie permanentă până în 1990. Sigur, ne trebuie o doză de curaj, dar până la urmă, ne place, nu ne place, istoria ne-o asumăm, nu o mai putem schimba”, a spus Emil Ursu. El a adaugat că expoziţia permanentă va avea multe puncte multimedia, dar şi proiecţii documentare.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here