Potrivit unui studiu recent, puii de găină abia născuți pot număra cel puțin până la 3. Oamenii de știință italieni au descoperit că păsările pot distinge între doi și trei, în cadrul unor teste în care sunt puși să aleagă constant valoarea cea mai mare, titrează „Daily Telegraph”.
Astfel, după primele experimente s-a ajuns la concluzia că puii de găină asociază numerele mari şi cele mici cu direcţia dreapta, respectiv stânga, la fel ca şi oamenii.
Cercetatorii, de la Universitatea din Trento, susțin că aceste cunoștiințe sunt ereditare. Asta deoarece puii au doar trei sau patru zile și nu au nici o pregătire. „Abilitățile lor de aritmetică sunt impresionante”, a declarat echipa.
În altă serie de experimente, şabloane reprezentând diverse numere au fost puse în faţa a 60 de pui, înainte ca aceştia să aleagă o direcţie de mers.
Conform https://www.sciencenews.org, puii de găină de 3-4 zile stăpânesc noțiuni de aritmetică, realizând adunări și scăderi ale obiectelor din jurul lor, susțin cercetătorii italieni de la universitățile din Padova și Trento, într-un studiu publicat în Proceedings of the Royal Society B. Fără vreun „antrenament” prealabil, puisșorii s-au descurcat să țină evidența mai multor obiecte; acestia au „rezolvat” probleme precum 4-2=2 sau 1+2=3.
Participanţii la aceste experimente au învăţat puişorii în vârstă de trei zile să găsească mâncare în spatele unui şablon care înfăţişa un număr.
Apoi, puiului i s-au arătat două copii ale unui număr diferit. Cercetătorii au numărat de câte ori fiecare pasăre a ales opţiunea stânga sau dreapta. Dacă noul număr era mai mic decât cel în spatele căruia se afla mâncarea, puii mergeau spre stânga, în proporţie de 70%; dacă numărul era mai mare, mergeau către dreapta.
„Este prima demonstrație a faptului că animale foarte tinere sunt capabile să adune și să scadă. Tot ceea ce putem să analizăm sunt răspunsurile comportamentale. De aceea, noi nu ştim, de fapt, dacă există cu adevărat o ‘linie numerică’. Ea se aseamănă izbitor cu linia numerică observată la oameni.”, a declarat Rosa Rugani, cercetator la Universitatea din Trento.
Tendința puișorilor de a se alătura grupului stă la baza elaborării testelor pentru acești puișori.
În acest sens, cercetătorii au plasat bile de plastic sau bucațele de hârtie colorată într-o colivie, lângă un puișor proaspăt ieșit din ou. Acesta trata bilele ca pe orice alt însoțitor viu; la teste, puișorii se grăbeau să stea alături de „prietenii” bile sau bucățelele de hârtie.
„În cadrul celor mai dificile teste, fiecare pui a urmărit cum sunt ascunse obiecte în spatele a doua mini-paravane. Oamenii din spatele testelor au lăsat puii să observe cum obiectele sunt mutate din spatele unui paravan către celălalt. Pentru a alege paravanul cu cele mai multe obiecte, puiul trebuia să urmărească „adunările” şi „scăderile”, se arată pe http://www.hotnews.ro/.
Alexandra Gîrbea
Jurnal Spiritual