Există Universuri paralele?

0
395
Universuri paralele
Universuri paralele

Universuri paralele

Pentru moment omenirea nu are dovezi concrete privind existența unor Universuri paralele. Cu toate acestea oamenii de știință folosesc multiple metode pentru a descoperi urme ale acestora.

Un experiment care foloseşte neutronii emişi de un reactor nuclear de la Grenoble a reuşit să pună o limită inferioară asupra distanţei la care s-ar putea afla un Univers paralel. Cătălina Oana Curceanu, prim cercetător în domeniul fizicii particulelor elementare şi al fizicii nucleare, explică fenomenul pe înțelesul tuturor.

Extradimensiunile sunt dovada 

Mai multe teorii ale fizicii moderne post modelul standard susţin că ar putea exista mai multe dimensiuni. Sunt aşa-numitele extradimensiuni, în afara celor 3+1 (spaţiu-timp) pe care le cunoaştem. Aceste dimensiuni sunt necesare pentru unificarea gravităţii cu mecanica cuantică. Însă nu avem nicio dovadă concretă că într-adevăr ar exista.

Dacă totuşi aceste dimensiuni „în plus” există, atunci Universul nostru ar putea fi doar unul dintre multe altele. De aici și numitele Universuri paralele.

Efectele existenței se pot măsura

Universuri paralele
Universuri paralele

Universul nostru în acest spaţiu multidimensional ar fi precum o foaie de hârtie în spaţiul tridimensional. Am putea avea mai multe foi de hârtie, mai mult sau mai puţin apropiate. Acestea reprezintă Universurile paralele. Dacă un astfel de Univers ar fi extrem de apropiat (în spaţiul extradimensional) de al nostru, am putea măsura efecte generate de prezenţa sa.

Este exact ceea ce au încercat să facă cercetători de la Universitatea din Grenobe (Franţa) şi de la Universitatea din Namur (Belgia). Ei au folosit neutroni emişi de la reactorul nuclear ILL (Institut Laue-Langevin). I-au măsurat cu un detector la câţiva metri de distanţă.

Marele accelerator de la Geneva

În urma experimentului care a avut loc, în iulie 2015, pentru o perioadă de 5 zile, s-a reuşit măsurarea unui număr mic de evenimente. Aceste însă nu provin cu siguranţă din Universurile paralele. Ar putea să fie neutroni generaţi de procese binecunoscute, dar care au reuşit să pătrundă în aparat (erori sistematice).

Din acest motiv cercetătorii au stabilit doar o limită asupra distanţei la care s-ar putea afla în spaţiul extradimensional un Univers paralel. Aceasta este de 87 de ori aşa-numita lungime Planck (care este extrem de mică: 1.6 x 10-35 m).

Aproape imposibil să le determine existenţa

Pentru viitorul apropiat grupul de cercetători care a efectuat acest experiment intenţionează să perfecţioneze metoda şi detectorul. Ei vor să efectueze o nouă măsurătoare.

Acest aparat este extrem de sensibil la existenţa Universurilor paralele şi este mai performant decât marele accelerator de la Geneva (LHC).

Universuri paralele

Dacă există Universuri paralele precum cele căutate la ILL pentru LHC va fi extrem de greu, dacă nu imposibil, să le determine existenţa, subliniază cercetătoarea Cătălina Oana Curceanu.

Cătălina Oana Curceanu lucrează la Laboratori Nazionali di Frascati, Istituto Nazionale di Fisica Nucleare (Roma) şi colaborator al Scientia.ro

Citește și:

Cum arată Universul într-o singură imagine | FOTO

Chinezii au modificat ADN-ul embrionilor umani. Comunitatea ştiinţifică e revoltată

Misterele Universului-Sistemul nostru solar

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here