Există munţi sub apele oceanului?

0
1401

Cei mai înalţi munţi de pe suprafaţa uscată a Terrei sunt, după cum se ştie, în Asia; înălţimile himalaiene ating aproape 9000 m. Dar nu multă lume ştie că lanţuri importante de munţi există şi sub apele oceanelor.

oceaneDe pildă, înălţimea lanţului altlantic de munţi submarini atinge, în partea centrală, 1500-3000 de metri, iar vârful cel mai înalt – o insuliţă din grupul Azore se înalţă deasupra fundului oceanului cu 9 000 m, din care 2500 se găsesc deasupra nivelului mării.

Acest lanţ muntos desparte Oceanul Atlantic în două părţi: apuseană şi răsăriteană. Doar două defileuri înguste, numai două falii în puternicul lanţ unesc cele două părţi ale oceanului în apropiere de ecuator.

Se presupune că lanţul atlantic ieşea cândva deasupra oceanului, dar apoi s-a scufundat împreună cu fundul oceanului. Într-o vreme. Lanţul muntos atlantic fusese socotit drept o rămăşiţă a enigmaticei Atlantida scufundată pe neaşteptate.

Alte lanţuri muntoase se înşiră şi pe fundul oceanelor Indian şi Pacific. Puternicul lanţ al acestuia din urmă are vârfuri ce încununează o parte din aceste catene submarine, formând şiruri de insule cum sunt de pildă, Hawaii, Ateutinele şi altele.

Savanţii presupun că lanţurile de munţi submarini s-au format acum 500-1-000 milioane de ani, în perioada geologică precambriană. Aceştia sunt cu mult mai vechi decât munţii Himalaya, Alpi, Anzi şi Stâncoşi. În adâncurile oceanelor se petrec necontenit schimbări.

Fundul lor este zguduit de cutremure dese , iar vulcanii submarini erup cenuşă şi lavă. Chiar şi în zilele noastre, se ridică se ridică la suprafaţa oceanului insule; la fel de uimitor cum au apărut , acestea şi dispar.

Prin 1830, în Mediterană, între Sicilia şi Coastele Africii, s-a ridicat suprinzător, o insuliţă. Peste câţiva ani, ea a fost înghiţită de valuri, iar în loc a rămas doar un recif, cunoscut în prezent sub numele de Graham. La 2000 de mile de Australia se află în ocean mica insulă Falcon; dar în 1915 aceasta a dispărut, pentru că în 1926…să reapară.

În zona insulelor Aleutine, aparişia şi dispariţia isnulelor este un fenoment destul de frecvent, după cum se pare.

“Magazinul Curiozităţilor Lumii”, Claudiu Vodă

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here