E important/ normal să fim foarte exigenți cu copiii noștri?

0
143

comparația copiiCum primesc copiii noștri comparația cu alți copii? Cât le afectează această comparație încrederea? E important să fim foarte exigenți cu copiii? E normal? Cum ne evaluăm corect?

E recomandat să cerem acestora rezultate școlare foarte bune? E constructiv să fim mereu nemulțumiți de performanțele lor și să le cerem din ce în ce mai mult. Este normal să le arătăm permanent nemulțumirea față de cum sunt și față de ceea ce fac?

Comparația cu alți copii

Suntem comparați încă de când suntem mici, cu alți copii. Comparația este, adeseori, în detrimentul nostru. Și, din păcate frecvent, tot atunci, auzim „cât de minunat este copilul lui Popescu”, „cât de bine învață copilul lui Ionescu” sau „cât de extraordinar se comportă copilul lui Vasilescu”. Bineînțeles că, pentru a desăvârși povestea, ni se spune în continuare cât de departe suntem noi de aceste „performanțe”. Evoluăm spre adolescență și vârsta adultă, cu aceste idei în minte și în suflet. „Târâm” după noi comparația. Avem în minte aprecieri care, pe lângă faptul că sunt încărcate de subiectivism și de cele mai multe ori, nu sunt reale, reprezintă pentru noi piedici greu de depășit, adevărate obstacole în drumul nostru de evoluție personală.

De cele mai multe ori, ca urmare a unor astfel de experiențe derulate în timpul copilăriei și adolescenței, ceea ce obținem la vârsta adultă este o concepție de sine subdimensionată. Avem o imagine de sine deformată, cu încredere în sine redusă și cu zero respect de sine. Știu că ceea ce au dorit cei care ne-au educat, părinți și dascăli, a fost că, prin comparațiile făcute, să obțină de la noi, opusul.

Lipsa de încredere în sine

Adică, au crezut că ne vor stimula. Ei au dorit să ne ambiționeze. Intenția lor era ca noi să facem și mai mult și să fim și mai buni, dacă nu chiar cei mai buni. Dar, din nefericire, efectul este contrar celui scontat. Astfel, deseori în cabinet (atât de des, că este aproape un șablon), adultul din fața mea, lasă capul în jos și supărat, spune: „Nu am deloc încredere în mine…”, „Nu-mi place de mine și nici nu am motive să mă plac”. Ce constat, de cele mai multe ori, este că argumentele, pe care le prezintă o astfel de persoană, sunt fundamentate în timp, gândite și regândite, sunt bine fixate și au valoare de convingeri.

Ce se întâmplă de fapt? Ce a învățat acest adult, încă de când era mic? Că nu este suficient de bun/frumos/capabil/deștept/descurcăreț etc., precum sunt alții. Ce face el? Privește în jur și vede alți oameni, colegi, prieteni, oameni de pe stradă și alege de la fiecare câte ceva care îi place, ceva ce apreciază (bineînțeles, filtrând prin propria subiectivitate). În final, când „a strâns” destule astfel de „calități”, „construiește” o entitate care nu există. Este o „ființă” care are doar „părți frumoase și bune”. Apoi, se compară pe sine cu această „persoană” ireală, mai exact își compară propriile „minusuri” (tot subiectiv evaluate) cu minunata creatură. Ceea ce rezultă este concluzia că el este complet nevaloros și incapabil…. Nimic mai fals!

Cum ar trebui să ne evaluăm?

Cum este corect să ne evaluăm, de fapt? Dacă suntem tentați să ne comparăm cu ceilalți, este important să comparăm „mere cu mere și pere cu pere”. Mai mult decât atât, sunt o sumedenie de trăsături pe care nu le putem cuantifica (cum ar fi empatia, toleranța, inițiativa, ș.a.). Pe acestea este dificil să le comparăm… Și, oricum, știm deja că toți oamenii sunt imperfecți, deci și noi suntem.

Cel mai corect față de noi, este să ne cunoaștem, cât se poate de obiectiv. Să știm cât mai bine cum suntem, să învățăm să ne acceptăm cu plusuri și cu minusuri… Să ne străduim să schimbăm acele „lucruri” care ne aduc disconfort sau nemulțumire. Să schimbăm tot ce ne face să fim ineficienți sau nu ne ajută să ne îndeplinim obiectivele pe care le fixăm… Și, mai ales, să fim permanent conștienți de faptul că valoarea noastră intrinsecă este complexă și unică și în permanentă dezvoltare.

Sursa consultată: saptamanamedicala.ro

Jurnal Spiritual

Citiți și Este timpul prea scurt sau suntem noi prea grăbiți?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here