Dumnezeu este Stăpân peste fiecare aspect al existenței umane

0
348
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Etica ortodoxăEtica

În general, „etica” studiază comportamentul uman. Ea este de regulă privită ca o ştiință descriptivă care încearcă să înțeleagă şi să analizeze principiile şi valorile fundamentale care guvernează conduita umană.

Teologia morală

„Teologia morală”, pe de altă parte, este de obicei considerată ca fiind prescriptivă: ea propune „imperativele” ce orânduiesc viața morală ca răspuns la poruncile divine aşa cum apar ele în Scriptură şi în alte surse ale Sfintei Tradiții.

Totuşi, a vorbi despre o etică „creştină” specifică înseamnă a complica problema, de vreme ce ea sugerează că scopul disciplinei este nu doar de a analiza comportamente, ci şi de a propune un tratament pentru bolile morale, respectiv pentru păcat. În general, deci, etica creştină şi teologia morală creştină sunt echivalente, de vreme ce emiterea de judecăți morale implică prin chiar natura sa o străduință spre sfințenie. Acest lucru este valabil şi pentru relativ noua disciplină a eticii medicale sau „biomedicale”.

Etica ortodoxă şi etica medicală

Expresia s‐ar putea referi pur şi simplu la modul în care medicii şi alți specialişti tratează pacienții. Astfel, ea ar putea fi pur descriptivă (analizând valorile, motivele şi intențiile echipei medicale); sau, dacă se aventurează pe tărâmul prescripției (cum trebuie să se comporte echipa şi de ce), directivele ei morale vor fi guvernate de perspectiva filosofică personală a eticiştilor. Pe de altă parte, „Etica medicală creştină” (dacă este ortodoxă), presupune un sistem valoric bazat pe anumite adevăruri, sau mai degrabă pe Adevărul care s‐a revelat şi continuă să se reveleze în Biserică, adică realitatea atotcuprinzătoare a prezenței lui Dumnezeu în creație.

Etica ortodoxă şi în special etica medicală sau bioetică, care se ocupă mai ales de problema vieții şi a morții, este bazată pe cel puțin următoarele presupoziții:
1). Dumnezeu este Stăpân peste fiecare aspect al existenței umane, de la zămislire până la mormânt şi dincolo de moarte.

Această convingere este bine exprimată într‐o cunoscută rugăciune de dimineață, atribuită fie Sfântului Filaret al Moscovei (1867), fie părinților spirituali de la mănăstirea Optima: „Învață‐mă să întâmpin cele ce vin asupra mea, cu pacea sufletului şi cu convingerea clară că voia Ta guvernează totul…

În momente neprevăzute, ajută‐mă să‐mi amintesc că toate sunt trimise de Tine”. Imperativul divin „Alege viața!” este împlinit iubindu‐L pe Domnul, supunându‐ne voii Lui şi îndreptându‐ne spre El (Deut. 30, 19), adică, oferindu‐ne pe noi înşine în întregime autorității Sale divine. Această autoritate este cu siguranță prezentă în apelul Bisericii Ortodoxe de a respinge avortul, euthanasia şi alte proceduri prin care luăm viața (sau moartea) în propriile noastre mâini.

2). Sfânta Treime – caracterizată prin „comuniune şi alteritate”, prin unitate de esență şi distincția persoanelor – trebuie să fie modelul sau icoana fiecărei relații umane.

Uniți prin aceeaşi natură umană în comuniunea Trupului eclesial, împărtăşind unii altora diferitele daruri spirituale, noi suntem chemați la „responsabilitate”: să răspundem unul celuilalt cu dragoste jertfelnică, care reflect iubirea nesfârşită a celor trei Persoane ale dumnezeirii, împărtăşită în sânul Treimii şi „revărsată în inimile noastre prin Duhul Sfânt” (Rom. 5, 5).

3). Creşterea în viața morală este posibilă atât timp cât experimentăm „tensiunea eshatologică” a vieții veşnice prezentă în mijlocul nostru.

„Vine ceasul şi acum este”, când singura semnificație şi valoare a existenței umane este să ne închinăm Tatălui „în duh şi adevăr” (In. 4, 23‐24). Etica creştină este esențial „teologică” – în sensul biblic profund – concentrându‐se asupra realizării aici şi acum a frumuseții, adevărului şi desăvârşirii vieții din Împărăția lui Dumnezeu.

Care sunt implicațiile acestor principii pentru etica medicală?

Date fiind împrejurările în care trăim azi, putem afirma următoarele. Sănătatea şi integritatea, au sensul lor ultim numai în perspectiva voinței divine veşnice, a iconomiei divine ce se va împlini „la a doua şi mărita venire” a lui Iisus Hristos. De aceea, serviciul medical trebuie să urmărească nu numai scopul proxim al redării şi îmbunătățirii sănătății trupeşti; el ar trebui să tindă să ofere condiții optime pentru creşterea spirituală a pacientului în fiecare moment din ciclul vieții. Aceasta înseamnă a vindeca bolile şi înseamnă, mai ales în cazul muribunzilor, alinarea durerii prin mijloace adecvate pentru a permite pacientului, prin rugăciune, spovedanie şi împărtăşanie, să se predea în mâinile lui Dumnezeu.

Autonomia pacientului

„Grandomania medicală” rezultă prea adesea din încercarea trufaşă a personalului medical de a evita „eşecul”, definit ca „pierdere” a pacientului datorită morții sale. Această prezumție e responsabilă în mare parte de suferințele pacienților şi ale familiilor lor, şi este idolatrie de cel mai înalt grad, atâta timp cât echipa medicală îşi asumă rolul lui Dumnezeu. Apoi, probleme ca şi „consimțământul” sau „drepturile pacientului” trebuie evaluate în lumina învățăturii Evangheliei despre libertate şi responsabilitate.

Unii eticişti creştini de astăzi sugerează că unirea noastră în Trupul lui Hristos implică un angajament reciproc care în anumite cazuri transcende nevoia consimțământului şi transformă noțiunea de „drepturi” personale în gestul jertfelnic al grijii pentru alții din iubire. În timp ce această concepție întinde spectrul „terenului minat” spre paternalism într‐un mod clar şi poate periculos, deci (potențial) periclitând autonomia pacientului şi însuşi principiul consimțământului, concepția teologică este profund „evanghelică”. Ea recunoaşte că, din punctul de vedere al îngrijirii medicale, sensul şi valoarea ultimă în viață constau nu în conservarea existenței biologice, ci în predarea de sine în grija lui Dumnezeu. Şi se întemeiază astfel relații personale – între medic şi pacient, între echipa medicală şi familia pacientului – bazate pe relația esențială a iubirii, încrederii şi devoțiunii reciproce împărtăşită de cele trei Persoane ale Sfintei Treimi.

Etica medicala – un derivat din Etica ortodoxa

Tehnologia medicală modernă a produs minuni pentru care mulți dintre noi vom fi veşnic recunoscători. Dar ca orice invenție omenească, această tehnologie şi aplicațiile ei trebuie să fie permanent reevaluate şi judecate în lumina Sfintei Tradiții. Parafrazând o celebră maximă, „etica e prea importantă pentru a fi lăsată în mâinile eticiştilor”. În esența ei, etica creştină este un mijloc de a sluji Bisericii.

Aceasta înseamnă că a face etică este o lucrare comună pentru care fiecare e responsabil. La fel cum fiecare creştin e chemat să fie teolog, oferindu‐se pe sine şi lumea întregă lui Dumnezeu în rugăciune, fiecare e chemat să fie un eticist, un „teolog moralist” în sens propriu. Informându‐ne asupra problemelor, discutându‐le în familie, parohie şi la serviciu, luând o poziție, publică şi personală, care să reflecte înțelegerea noastră asupra Evangheliei şi a imperativelor divine, le putem fi de folos numeroşilor specialişti în ajutorul medical, care trăiesc pentru a ne servi pe noi, furnizându‐le călăuzirea şi discernământul pe care‐l caută. Astfel, „etica medicală” poate fi repusă în locul ei potrivit, ca o disciplină teologică care serveşte slava lui Hristos şi sănătatea spirituală a membrilor Trupului Său.

John Breck, Darul sacru al vieții

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here