Erich Fromm – Este oare iubirea o artă?

0
108

Este oare iubirea o artă? Dacă este, ea cere cunoaștere și efort. Ori este doar o senzație plăcută, pe care o ȋncerci dacă ai noroc , care “te ȋncearcă” dacă ai această șansă? Cartea de față se bazează pe prima premisă, deși, neȋndoielnic, majoritatea oamenilor cred astăzi ȋn cea de a doua.
Nu că oamenii ar considera iubirea lipsită de importanță. Dimpotrivă, ei tânjesc după iubire; se uită la nenumărate filme despre povești fericite sau nefericite de dragoste, ascultă sute de cântecele de dragoste – și totuși aproape nimănui nu-i trece prin minte că ar avea ceva de ȋnvățat despre iubire.

Această stranie atitudine se bazează pe câteva premise care – luate separat sau puse laolaltă – ȋncearcă să o susțină.

Cei mai mulți oameni privesc problema iubirii ca fiind ȋn primul rând problema de a fi iubiți ei ȋnșiși și nu cea de a-i iubi ei pe alții, nu cea a propriei lor capacități de a iubi. Ei se ȋntreabă, așadar, cum să se facă iubiți, cum să devină demni de iubire. Iar pentru atingerea acestui scop, ei urmează diferite căi.

O cale practicată ȋn special de bărbați este să ai succes, să fii cât mai putemic și mai bogat, ȋn limitele permise de poziția ta socială. O altă cale, practicată mai ales de femei, este să te faci atrăgătoare, ȋngrijindu-ți trupul, ȋmbrăcămintea etc.

Alte căi de a te face atrăgător, practicate atât de barbaţi, cât și de femei, sunt: să ai maniere plăcute, să porți o conversație interesantă, să fii săritor, modest, inofensiv. Multe din căile de a te face demn de iubire sunt identice cu cele folosite ca să ai succes, “ca să-ți câștigi prieteni și să capeți influență asupra oamenilor”. De fapt, ceea ce majoritatea oamenilor din cultura noastră ȋnțeleg prin “demn de a fi iubit” este un amestec ȋntre a te bucura de o simpatie generală și a fi “un bărbat bine” sau “o femeie atrăgătoare”.

O a doua premisă care fundamentează atitudinea ce susține că nu ar exista nimic de ȋnvățat despre iubire este ipoteza că problema iubirii ar fi doar problema unui obiect și nu a unei aptitudini.

Oamenii ȋși ȋnchipuie că este foarte simplu să iubești, că totul este să găsești obiectul potrivit pe care să-l iubești sau care să te iubească. Această atitudine are câteva cauze ce ȋși trag rădăcinile din dezvoltarea societății modeme. O astfel de cauză este marea schimbare ce a intervenit ȋn secolul al XX-lea ȋn modul de alegere a “obiectului iubirii”. Ȋn epoca victoriană, ca ȋn multe culturi tradiționale, iubirea nu era – de cele mai multe ori – o trăire personală spontană care să ducă apoi la căsătorie. Dimpotrivă, căsătoria se contracta prin convenție – fie de către familiile respective, fie de agenți matrimoniali, fie fără astfel de intermediari, dar oricum pe baza unor considerente sociale – și se considera că iubirea trebuie să apară după ȋncheierea căsătoriei.

De câteva generații ȋncoace, ȋn lumea occidentală, conceptul iubirii romantice a devenit aproape universal.

Ȋn Statele Unite, deși considerentele de ordin convențional nu sunt cu totul absente, in marea majoritate a cazurilor, oamenii caută “iubirea romantică”, trăirea personală a iubirii care să ducă apoi la căsătorie. Se pare că acest nou concept al libertății ȋn iubire a accentuat mult importanța obiectului, ȋn detrimentul importanței funcției. Ȋn strânsă legătură cu acest factor, intervine și o altă trăsătură caracteristică a culturii contemporane. Ȋntreaga noastră cultură se bazează pe pofta de a cumpăra, pe ideea unui schimb reciproc avantajos.

Fericirea omului modern constă ȋn a căuta cu ȋnfrigurare prin vitrinele magazinelor și ȋn a cumpăra tot ceea ce poate fi cumpărat, cu plata integrală sau ȋn rate. Bărbatul (sau femeia) privesc oamenii ȋntr-un mod asemănător.

O fată atrăgătoare, respectiv un bărbat atrăgător – iată ce ȋși caută ei. “Atrăgător” ȋnseamnă de regulă un “pachet de calități” drăguțe, general apreciate, care au căutare pe piața de personalități. Ce anume face ca o persoană să fie atrăgătoare depinde de moda zilei, atât pe plan fizic, cât și pe plan spiritual. Ȋn anii ’20, o fată care fuma și bea, fiind provocatoare și dură era considerată atrăgătoare; ȋn timp ce astăzi moda cere mai degrabă spirit casnic și blândețe. La sfârșitul secolului trecut și ȋnceputul secolului acestuia, bărbatul trebuia să fie agresiv și ambițios, pe când acum el trebuie să fie sociabil și tolerant pentru a constitui un “pachet” atrăgător.

Ȋn orice caz, sentimentul iubirii apare de regulă numai ȋn fața unor oferte umane ce se ȋncadrează ȋn limitele posibilităților de schimb ale fiecăruia.

Sunt pe cale să fac un târg: obiectul trebuie să fie tentant ca valoare socială și ȋn același timp trebuie să fie interesat de mine, având ȋn vedere toate calitățile și potențialitățile mele evidente și ascunse. Astfel, două persoane se ȋndrăgostesc una de cealaltă când simt că au găsit cel mai bun obiect oferit pe piață, având ȋn vedere limitele propriei lor valori de schimb. Adesea, ca ȋn cazul cumpărării unor proprietăți efective, potențialitățile ascunse ce pot fi dezvoltate ulterior joacă un rol considerabil ȋn cadrul târgulul.

Ȋntr-o cultură ȋn care orientarea spre piață este preponderentă și ȋn care succesul material constituie principala valoare, nu avem motive să fim surprinși că relația umană de iubire urmează aceleași reguli ale schimbului care guvernează și piața produselor și a muncii.

A treia eroare ce duce la ipoteza că nu ar fi nimic de ȋnvățat despre iubire constă ȋn confuzia dintre trăirea inițială a “ȋndrăgostirii” și starea permanentă de iubire sau, mai bine zis, menținerea unei stări permanente de iubire. Dacă doi oameni care au fost străini unul față de celălalt, așa cum suntem de regulă noi toți, lasă brusc zidul dintre ei să cadă și se simt apropiați, se simt “una”, acest moment al uniunii este o trăire dintre cele mai amețitoare, dintre cele mai pasionante ale vieții. Și este cu totul ieșită din comun, de-a dreptul miraculoasă, tocmai pentru persoanele ȋnchistate ȋn ele ȋnsele, izolate, lipsite de iubire. Acest miracol al apropierii bruște este adesea ȋnlesnit dacă are ȋn componența sa sau dacă are ca punct de plecare atracția sexuală și consumarea actului sexual.

Totuși, iubirea de tipul acesta nu poate fi, prin natura sa, de durată.

Cele două persoane ajung să se cunoască, iar relația lor intimă ȋși pierde tot mai mult farmecul, până când conflictele, dezamăgirile, plictisul ucid ȋn ȋntregime bucuria inițială. Desigur, la ȋnceput, cei doi nu ȋși dau seama de toate acestea: dimpotrivă, ei iau intensitatea orbirii lor, “nebunia” lor, drept o dovadă a puterii dragostei ce i-a cuprins, când aceasta nu dovedește, de fapt, decât gradul ȋnsingurării lor anterioare.

Atitudinea aceasta care susține că nimic nu ar fi mai simplu decât să iubești a continuat să fie ideea prevalentă despre iubire, ȋn ciuda copleșitoarei evidențe a contrariului.

Poate că nici nu mai există pe lume vreo activitate, vreo ȋntreprindere umană, care să fie ȋncepută cu atât de enorme speranțe și așteptări și care să ducă totuși, cu atâta regularitate, la eșecuri. Dacă acest lucru s-ar ȋntâmpla cu vreo altă activitate, oamenii ar fi interesați să cunoască motivele eșecului lor și ar ȋncerca să afle cum să procedeze mai bine ori, bunăoară. ar renunța definitiv la acea activitate. Cum ȋn cazul iubirii această ultimă variantă este imposibilă, se pare că există doar o singură cale de a evita eșecurile: cea de a examina cauzele acestor eșecuri și de a ȋnvăța ce ȋnseamnă iubirea.

Primul pas care trebuie făcut este să devii conștient de faptul că a iubi este o artă, dupa cum și a trăi este o artă; dacă vrem să aflăm cum să iubim, trebuie să procedăm așa cum se procedează când vrem să ȋnvățăm orice altă artă, să zicem: muzica, pictura, tâmplăria ori arta medicală sau ingineria.

 

Care sunt pașii necesari ȋn ȋnvățarea unei arte?

Procesul ȋnvățării unei arte se poate ȋmpărți convenabil ȋn două părți: una, ȋnsușirea teoriei; cealaltă, ȋnsușirea practicii. Dacă vreau să ȋnvăț arta medicală, trebuie să cunosc mai ȋntâi faptele legate de corpul omenesc și de diferitele boli. Când am toate cunoștințele acestea teoretice, nu sunt ȋncă, ȋn nici un caz, competent ȋn arta medicală. Voi deveni stăpân pe această artă abia după o lungă perioadă de exercițiu, abia după ce, până la urmă, rezultatele cunoștințelor mele teoretice și cele ale exercițiului meu practic se vor fi contopit ȋntr-un singur lucru: intuiția mea, esența stăpânirii unei arte.

Dar, pe lângă teorie și practică, există și un al treilea factor necesar pentru ca cineva să devină maestru al unei arte: stăpânirea acelei arte trebuie să aibă pentru el o importanță maximă, nimic nu trebuie să fie pentru el mai presus decât acea artă.

Acest lucru este adevărat pentru muzică, pentru medicină, pentru tâmplărie și, deopotrivă, pentru iubire. Poate că tocmai aici se ascunde răspunsul la ȋntrebarea: de ce oamenii culturii noastre ȋncearcă atât de rar să ȋnvețe această artă. Ȋn ciuda eșecurilor lor, evidente, ȋn ciuda profundei lor ȋnsetări de iubire, aproape orice pare să fie mai important pentru ei decât iubirea. Succesul, prestigiul, banii, puterea – aproape toată energia noastră este folosită pentru a ȋnvăța cum să atingem aceste țeluri și astfel nu ne mai rămâne aproape deloc energie pentru a ȋnvăța și arta de a iubi.

Se consideră oare că nu merită să fie ȋnvățate decât acele lucruri cu care se pot câștiga bani sau se poate obține prestigiu și că iubirea, de pe urma căreia profită “doar” sufletul și care, ȋn sens modern, “nu aduce nici un profit”, este un lux pentru care nu avem dreptul să cheltuim prea multă energie?

Deși se pare că așa este, discuția ce urmează va trata arta de a iubi ȋn sensul ȋmpărțirii de mai sus: ȋn primul rând voi discuta teoria iubirii – și aceasta va fi partea mai mare a cărții – , iar ȋn al doilea rând voi discuta despre practica iubirii, voi spune puținul ce se poate spune despre practica acestui domeniu, ca despre practica oricărui alt domeniu.

 

Cel care nu știe nimic, nu

iubește nimic.

 

Cel care nu poate să facă

nimic, nu ȋnțelege nimic.

 

Cel care nu ȋnțelege nimic,

nu are nici o valoare.

 

Dar cel care ȋnțelege,

acela, totodată, iubește,

observă, vede…

 

Cu cât mai multă

cunoaștere este inerentă

unui lucru, cu atât mai

mare este iubirea…

 

Cine ȋși ȋnchipuie că toate

fructele se coc odată cu

cireșele, nu știe nimic

despre struguri.

Paracelsus

 

Alte articole ale acestui autor le puteţi găsi aici.

 

Arta de a iubi, Erich Fromm