Este nevoie sa simplificăm prezentarea teologiei noastre

0
113
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

credintaCând spuneţi „vom simţi” părinte, să înţelegem că vom simţi cu inima noastră?

-De ce mă întrebi? Te îndoieşti?

Nu mă îndoiesc că Sfânta Scriptură şi cărţile sfinţilor noştri ne spun adevărul. Sunt sigur că teologia ortodoxă spu ne adevărul, dar… cum să zic… Sunt scrise oare în mod sim plu, din inimă, ca să le înţeleagă şi să le simtă cu inima orice om simplu, poporul, omul de rând? De exemplu, eu sunt un om simplu. Ca să simt cu inima mea trebuie sa fie scrise pen tru inima mea şi nu pentru mintea mea. Şi abia în al doilea rând să le poată înţelege cineva şi cu mintea.

-Dacă spui acestea, înseamnă ci ai citit în cărţile teologice unele lucruri de neînţeles.

Da, am citit fi vă mărturisesc că am găsit destule lucruri dificile. Scriitorii de astăzi ai cărţilor teologice, dar şi tradu cătorii textelor patristice spun îţi scriu într-un mod greu de priceput, prea ştiinţific, folosind un vocabular teologic de neînţeles pentru cei mai mulţi dintre oameni şi, credeţi-mă, aşa cum sunt scrise, nu vorbesc inimii cititorului.

-Ai dreptate. Cred ceea ce îmi spui, numai că trebuie să îţi spun şi eu că nu ai întru totul dreptate.

-Adică?

-Adică nu toate cărţile teologiei ortodoxe sune greu de înţeles. Şi nu toate traducerile! Există cărţi teologice şi tradu ceri ale textelor sfinte, ale Sfintei Scripturi şi ale învăţăturilor patristice care se adresează tuturor.

Sunteţi de acord deci că prezentarea teologiei noastre trebuie să fie pe inima şi pe înţelesul omului.

-Desigur, cred din toată inima în nevoia de a simplifica prezentarea teologiei noastre şi cer aceasta de la fiecare scri itor pe care îl întâlnesc, şi de la profesorii facultăţilor de teo logie, şi de preoţii noştri care propovăduiesc în biserici şi în sălile de conferinţe.

Altfel zis, şi în cărţile dumneavoastră, şi în predicile dumneavoastră, cred, scrieţi şi vorbiţi întotdeauna simplu, pentru inima şi mintea tuturor.

– Da, aşa este, pentru că scopul meu este, întotdeauna, să se folosească omul simplu, şi nicidecum să fie satisfăcuţi oarecare filologi sau cercetători.

Acesta, de altfel, a fost întotdeauna şi scopul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre şi, de ce nu, al Sfinţilor Apostoli şi al Însuşi Domnului nostru Iisus Hristos.

Foarte multe dintre cărţile existente astăzi ale Sfinţilor Părinţi au fost predici şi cuvântări transcrise, rostite înaintea unor ascultători cu o instruire diferită, în bisericile lui Dum nezeu de pretutindeni.

Aş vrea să mă asemăn Sfinţilor Părinţi care, după cuvintele Sântului Grigorie de Nyssa, au făcut primii această lucrare de amplificare şi de popularizare a teologiei noastre şi despre care spune el că, „ne tălmăcesc în modul cel mai sigur şi mai simplu descoperirile cereşti ale Sfintei Scripturi, astfel încât să devină uşor de primit această hrană duhovnicească în trupul Bisericii, adică între creştini. Astfel, Sfinţii Părinţi săvârşesc o lucrare ase-mănătoare celei a dinţilor: atunci când pâinea este tare şi greu de înghiţit, dinţii o mestecă şi o dizolvă, ca să o poată primi trupul, spre a fi înghiţită. Tot aşa şi aceştia, ca nişte dinţi duhovniceşti, mestecă pâinea cea grea a Cuvântului lui Dumnezeu, luându-l în trupul lor, şi cu o învăţătură amănunţită fac acest cuvânt mult mai uşor de înghiţit de către sufletele creştinilor”. Şi accentuează în continuare: „Deci dinţii Bisericii sunt toţi aceia care amă nunţesc şî cercetează netălmăcitele cuvinte dumnezeieşti, mestecându-le şi iarăşi mestccându-le, de dragul creştinilor. Iată de ce mă emoţionează simplitatea teologiei şi dăruirea ei celorlalţi, precum în mod simplu o simte inima mea.

Scopul meu dintotdeauna este. precum ai zis ţi tu, să se umple inimile cititorilor mei cu Adevărul. Dar aceasta* in tra diţia spiritualităţii ortodoxe, se poate face atunci când se pre da Adevărul de la inimă la inimă. În cărţile pe care le-am scris până acum, cu harul lui Dumnezeu, dar şi in toate predicile mele, am încercat întotdeauna să vorbească inima mea inimilor ascultătorilor şi cititorilor mei. A fose întotdeauna o în cercare de a dărui Adevărul. Sper că această predare s-a facut şi se va face cu succes, cu luminarea si harul lui Dumnezeu.

Cred că de astfel de legaturi de inimă au nevoie şi creştinii noştri cei simpli, dar şi cei cultivaţi în toate tipurile de şti inţe sau teologie. Noi toţi avem nevoie de teologia ortodoxă „popularizată”, atunci când aceasta este din revărsarea inimii şi când poate vorbi inimilor noastre.

-Ce este cosmosul ?

Părinte, cred că o întrebare fundamentală, la care este firesc să răspundem, este întrebarea: ce este lumea? Ce înţelegem spunând cuvântul „lume”?

-Da, bucuros. Dacă întrebăm un om simplu ce înţele ge când spune cuvântul „lume”, ne va răspunde foarte simplu următoarele: „Atunci când văd mulţimea oamenilor umplând drumurile, adunându-se în pieţe, atunci zic: Uite lumea! Atunci când mă uit în înalt, la minunatul cer care ne acoperă cu nenumăratele lui stele, într-o noapte fără nori, atunci spun iarăşi: Ce mare este lumea! Când văd frumuseţile naturii, răsă ritul soarelui, apusul multicolor, văile înverzite, florile de multe culori, păsările, marea şi toate frumuseţile pământului, atunci zic iarăşi: Ce frumoasă este lumea! Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! (Ps. 103)”.

Astfel deci, zicând lume, înţelegem pe toţi oamenii; zicând lume, înţelegem universul, zidirea; înţelegem frumuseţea cre aţiei; prin lume înţelegem toate bunurile materiale cu fru museţea lor, cu dulceaţa lor şi cu plăcerea pe care ne-o oferă.

„Lumea este toată viaţa mea material㔑, spun Părinţii Bisericii noastre.

„Lume numeşte Sfânta Scriptură bunătăţile materiale”, scrie Sfântul Maxim.

„Lume numeşte Sfântul Apostol Pavel toate lucrurile vie-ţii: slava, bogăţia, bunăstarea, plăcerea şi cele asemenea”, scrie Sfântul Nicodim Aghioritul.

Lume zic iubirii de lucrurile sensibile şi de trup. Nu ele în lsne, simţurile sau trupul, scrie Sfântul Teolipt al Filadelfiei.

Deci acestea înţelegem prin cuvântul „lume”?

-Nu numai acestea, ci trebuie să precizăm că atunci când spunem „lume” înţelegem multe alte lucruri.
În principiu, îţi amintesc că acest cuvânt, lume (cos mos), este grecesc şi vine de la verbul KOБµΏ, care înseamnă „a împodobi” în consecinţa putem spune că lumea înseamnă podoabă.

Prin lume (cosmos) înţelegem cele împodobite, podoabele, culorile, aromele, melodiile, moliciunea şi dulceaţa si toate cele ce încântă, impresionează şi incită.

Prin lume înţelegem toate puterile firii sau ale naturii. Cuvântul cel puternic şi focul orbitor al soarelui, cutremurul şi inundaţiile. Prin lume înţelegem înţelepciunea lumească la care, îţi amintesc, face referire Sfânta Scriptură atunci când zice că dovedit-a Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia ( Cor. 1, 20).

Prin lume înţelegem puterea pe care o au oamenii asupra altor oameni şi asupra naturii.

Prin lume înţelegem un anume fel de viaţă pe care o trăiesc oamenii, cei care se desfată în mod necontrolat şi necumpătat de frumuseţi, de dulceţuri şi de plăceri, de băutură şi de mâncarea fără măsură, de petreceri şi de distracţii, de dragoste şi de trup.

Prin lume înţelegem viaţa acelor oameni care se folosesc de orice râu pentru a supravieţui.

Când spunem lume ne gândim că vine şi se duce, că e trecă toare şi moare, şi vă amintesc ceea ce spune Sfânta Scriptură: Căci chipul acestei lumi trece (I Cor. 7,31).

„Lume, zice Sfântul Atanasie, este moartea şi deci cel care merge în mijlocul lumii în mijlocul morţii merge”.

Când spunem lume noi, ortodocşii, înţelegem şi stări interioare ale omului.

Prin lume înţelegem mentalitatea bolnavă şi eronată a oamenilor, mentalitatea lumească şi gândul cel lumesc, care sunt îndreptate numai către materie şi către bunurile materiale, precum spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cei lumeşti au mintea lor îndreptată numai către bunurile materiale”.

Prin lume înţelegem viclenia şi înşelăciunea şi toate lucrările şi inspiraţiile sataniceşti şi, precum zice Sfanţul Ioan Evanghe listul, lumea întreagă zace sub puterea celui rău (I In 5,19).

-Aceasta deci este lumea, părinte!…

-Aceasta este lumea, fiule. În linii mari: frumosul, puter nicul, înţelepciunea şi aproape desăvârşirea. Aceasta este lumea: urâtul, murdarul, nimicul, nefericirea. Aceasta este lumea: viaţa şi creaţia, sănătatea, bucuria. Aceasta este lumea: stricăciunea, moartea, îngroparea. Aceasta este lumea: ziua şi lumina, comoditatea, desfătarea. Aceasta este lumea: iarna şi primăvara, vara şi toamna, înfiorătorul şi nesfârşitul, inco mensurabilul şi măreţul, omenescul şi micimea, mizerabilul şi bolnavul, dulcele şi bucuria, atrăgătorul şi plăcutul. Aceas ta este lumea: prostul şi smintitul, vicleanul şi înşelăciunea, deşteptăciunea şi putinţa, păcătosul şi criminalul, satanicul şi demonicul. Aceasta este lumea: începutul, pământul şi mate-ria. Aceasta este lumea: sfârşitul şi distrugerea. Destinaţia cea cerească şi scopul cel veşnic.

-Aceasta este deci lumea, părinte!…

– Aceasta este lumea, fiule. Este o sumă a antitezelor, dar şi o sumă a armoniei. Este o sumă a urâţeniei, dar şi o sumă a frumuseţii. Este suma relelor, dar şi suma celor bune.

Arhimandrit Spiridonos Logothetis, Ortodoxia şi lumea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here