Epistole pastorale: Nepăsarea sau indiferenţa

0
1010
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

indiferențaEpistole pastorale – Despre nepăsare – Cât de mult ne afectează indiferența

Iubiţii mei enoriaşi,

În epistola precedentă, pe care eu însumi v-am adus-o, semnalam câţiva dintre duşmanii mântuirii noastre şi recomandam posibilităţi de înfruntare a lor.

Dușmanii mântuirii noastre

Cu această a doua epistolă, doresc să subliniez un alt dușman şi mai mare al mântuirii noastre. Este nepăsarea sau indiferența, care ne stăpâneşte pe cei mai mulţi dintre noi, în ceea ce priveşte mântuirea sufletului nostru nemuritor, pentru care „Hristos a pătimit” (I Petru 2,21)

Nepăsarea (neglijenţa, indiferența, lenevia, inactivitatea, indolenţa, nonşalanţa, trândăvia şi pasivitatea) faţă de marea problemă a mântuirii noastre este una din cele mai grave şi mai dăunătoare dintre cele şapte păcate capitale. Aceste păcate sunt: nepăsarea, necumpătarea, imoralitatea, mânia, lăcomia, mândria şi invidia.

Mama nepăsării este neruşinarea sufletească, moarte a sufletului, de la care pornesc toate relele. Sfinții Părinți spun că: „Pe trup îl distruge lenea, iar pe suflet indiferența prin nelucrarea celor care îl conduc spre apoteoză”.

Nepăsarea și indiferența – păcate capitale

În acest păcat capital al nepăsării cad cei mai mulţi şi ne împiedică pe toţi, ca justificare a ceea ce se spune: „Am cumpărat un ogor” (Luca 14, 18). Sau ceea ce spune poporul: „Afară plouă”.

Subiectul mântuirii noastre trebuie să aibă prioritate în toate interesele noastre. Noi, din păcate, o aşezăm pe aceasta pe locul doi, ca să nu spun şi mai rău, căci pe mulţi nu-i preocupă deloc, ca şi cum n-ar avea suflet. Viaţa în indiferență faţă de religie pentru un creştin şi, în general, pentru fiecare om, care este „icoana lui Dumnezeu”, este o viaţă nefirească, dăunătoare, distrugătoare. Dar cel mai rău lucru este că îl va lipsi pe om de împărăţia cerurilor, pentru care am fost creaţi.

Piedicile şi cauzele indiferenței pentru mântuire sunt multe. Din cauza lipsei de spaţiu, am să menţionez doar câteva. Suntem noi înşine, cu multele noastre cusururi şi slăbiciuni (Romani 6, 14-25); sunt cei din familie (Matei 1, 36); este societatea, generaţia necredincioasă şi coruptă, cea adulteră şi păcătoasă, cum o caracterizează Domnul (Matei 17, 17; Marcu 8, 38); este Beelzebul „căpetenia demonilor” (Matei 12, 24) cu instrumentele lui, care sunt „stăpânitorii întunericului acestui veac” (Efeseni 6, 12); sunt nenumăratele preocupări şi griji într-o mie şi una de cazuri, ca cel al Martei (Luca 1, 14); sunt problemele cotidiene de subzistenţă, familiale, profesionale şi sociale în general, care ne preocupă, şi din cauza acestora aruncăm toată greutatea strădaniilor şi eforturilor noastre.

„Dacă cineva nu vrea să muncească, nu trebuie nici să mănânce”

Şi, ca să nu fie vreo concepţie greşită sau vreo neînţelegere, Dumnezeu nu condamnă munca, munca cea după lege conformă voii Sale sfinte. Dimpotrivă, după Sfântul Apostol Pavel: „Dacă cineva nu vrea să muncească, nu trebuie nici să mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10). El condamnă să fim cu totul absorbiţi şi preocupaţi de cele ale vieţii. Condamnă grija noastră numai pentru carnea noastră muritoare şi sortită stricăciunii şi lipsa de grijă pentru sufletul nostru nemuritor.

Se spune că grecii, în proporţie de 99%, sunt creştini ortodocşi, şi de 1%, de diferite credinţe şi religii. Nu cumva ar trebui să inversăm şi să spunem că 1% sunt creştini credincioşi, membri activi ai Bisericii, şi 99% sunt creştini de formă şi numai după legitimaţia lor? Aceştia sunt căldicei în credinţă şi indiferenți religios, pe care Dumnezeu îi condamnă şi îi respinge din Biserica Lui (Apocalipsa 3, 16). Noi de cine aparţinem? Răspunsul să-l dea fiecare dintre noi.

Profitând de nepăsarea noastră religioasă şi de neştiinţa noastră despre adevărul salvator al credinei ortodoxe, diverşi agitatori străini, chipurile „salvatori”, şi alţi şarlatani, care acţionează nestânjeniţi în ţara noastră, ca pe un câmp deschis, vor să ne atragă prin acţiunile lor răuvoitoare, prin vorbele şi plăsmuirile lor satanice, şi să cădem victime lor, cu urmări tragice, neprevăzute, pentru noi personal şi pentru ţara noastră, Grecia creştin-ortodoxă.

De aceea se impune, cel mai urgent, să ne schimbăm mentalitatea şi tactica, înainte de a fi prea târziu, şi să devenim membri activi şi vii ai Sfintei noastre Biserici.

Tema mântuirii ne privește direct

Tema mântuirii, fraţii mei, trebuie să ne intereseze pe noi toţi, fară nicio excepţie şi, în mod deosebit, ne priveşte direct. Să nu fim indiferenți, să nu neglijăm şi să păţim ce a păţit vulturul din anecdotă, pe care o citesc copiii în broşura cu titlul „Cum să scapi?”, a Uniunii Creştine a Tineretului muncitor: „Un vultur, când a văzut odată un stârv plutind pe marele fluviu Niagara din America, dintr-o săritură pe verticală, se aşeză pe stârv şi începu să mănânce. Fluviul curgea la vale fără încetare, împreună cu stârvul şi cu vulturul. Era vreme de iarnă cu ger tăios. Stârvul se apropia de marile cataracte (de cascadă), unde apele fluviului cad abrupt şi năvalnic în abis. Vulturul se gândea că încă are timp: «Când am să mă apropii de cascadă am să-mi întind mari aripile şi am să ajung în câteva secunde în aer».

Ia măsuri din timp!

«Ai timp, oare, rege al păsărilor?». «Am, sunt sigur de asta. Cu un fâlfâit de aripi, de pe marginea cascadei, mă înalţ spre cer». Momentul se apropie, încă câţiva metri mai sunt până la înspăimântătoarea cascadă. Vuietul apei fluviului care cade în abis este îngrozitor. Vulturul dă din aripi ca să-şi ia zborul. Este cu neputinţă. Nu poate să se înalţe. Loveşte iar din aripi cu şi mai multă putere, dar osteneala îi este în zadar. Se află pe marginea prăpastiei. Bate iar din aripi. Nu poate să se înalţe. Este înfricoşat. Se zbate. Nimic. În cele din urma este atras împreună cu stârvul în înfricoşătoarea cascadă şi este pierdut pe vecie”.

Ce s-a întâmplat? Foarte simplu. A neglijat să-şi ia măsuri din timp. Se gândea că are timp. Dar din cauza îngheţului, picioarele lui, fară să-şi dea seama, dimpreună cu stârvul şi cu apa s-au făcut una cu gheaţa. Aşa s-a închegat, fără să mai poată să se dezlipească. Şi-a zis el «am timp», dar iată că nu a avut timp. A neglijat cu un rezultat tragic.

„Cum vom scăpa noi, dacă vom fi nepăsători la astfel de mântuire…?” (Evrei 2, 3), întreabă Apostolul. Cum se poate să scăpăm şi noi de distrugerea veşnică, când neglijăm, cu diverse pretexte, şi când arătăm indiferenţă faţă de mântuirea noastră veşnică?

Închei cu urarea fierbinte ca Preabunul Dumnezeu, Care doreşte mântuirea noastră, să ne lumineze şi să ne miluiască pe noi toţi. Amin

“Epistole pastorale”, Protoprezbiter Ioannis Ath. Giannopoulos. Carte tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte GALACTION Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Traducere din limba greacă: Prof. Elisabeta Criste. Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria – 2012

Pentru mai multe articole cu pilde și cuvinte de învățătură accesați rubrica Spiritualitate.

Jurnal Spiritual