Epistole pastorale: Ereticii

Ereticii

Iubiţii mei enoriaşi,

Această epistolă v-o trimit din cauza instalării, cum n-ar trebui, şi a celei de-a doua organizaţii protestante în zona parohiei noastre, vizavi de spital, cu inscripţia afară, pe clădire: „Frăţietatea ucenicilor lui Iisus Hristos ai bisericii libere apos­tolice penticostale”.

Vezi toate epistolele pastorale

În această epistolă am să vă menţionez câteva elemente din istoria Bisericii noastre, ca să ştiţi unde se află, în concepţia Bisericii, această organizaţie protestantă şi, în genere, toţi ereticii, schismaticii, cei de alte credinţe, organizaţiile parareligioase ş.a., încât să nu fiţi ademeniţi şi să cădeţi victime ale predicilor lor înşelătoare şi perfide.

Domnul nostru Iisus Hristos a fondat pe pământ UNA, SFÂNTĂ, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ BISERICĂ, aşa cum credem şi mărturisim în Simbolul Credinţei.

Această Biserică, al cărei „cap este Hristos” (Efeseni 5, 23), până în anul 867 după Hristos era unită şi se compunea, după elementul uman, din cele cinci aşa numite Patriarhii, după mărturisirea credinţei: a Romei, a Constantinopolului, a Alexan­driei, a Antiohiei şi a Ierusalimului.

Dar Patriarhul Romei, mânat de egoism şi ambiţie de putere, a vrut să aibă nu „întâietate de cinstire”, pe care, din motive pur istorice, i-o acor­da Biserica unită de atunci, ci „întâietatea puterii”, din înţelegere eronată şi interpretare falsă a Evan­gheliei şi din considerare greşită a ordinii ce stăpâ­nea până atunci în Biserică. Stăruia şi, din păcate, stăruie până astăzi în această dorinţă satanică. Adică, vrea „Preasfinţia sa” să stăpânească toată Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, autoproclamându-se Vicar pe pământ al lui Hristos. Ce blasfemie, ce cădere în greşeală a Patriarhului Romei!

Astfel, numai din vina lui, a Episcopului Romei, din cauza altor inovaţii şi acţiuni nepermise ale lui, a fărâmiţat Biserica lui Hristos şi s-a insti­tuit pe sine în afara acesteia, prin Schisma bleste­mată care a început în anul 867 şi s-a definitivat în 1054. Putem, pur şi simplu, să spunem că Papa, prin aceste mişcări ale lui, a sfâşiat cămaşa fără cusătură a lui Iisus, lucru pe care nu l-au făcut nici soldaţii care L-au răstignit (Ioan 19, 23-24).

Despărţit, rupt complet de UNICA Biserică a lui Hristos, Papa – Patriarh al Romei – constituie în mod arbitrar şi necontrolat „biserica” lui.

Adică o instituţie laică, creştină, bine organizată. Şi ca orice fel de instituţie, „biserica” Papei nici nu vindecă sufleteşte, nici nu-l înalţă până la Dumnezeu pe om, dar nici nu poate să evidenţieze sfinţi făcători de minuni, precum Biserica noastră Ortodoxă, care deţine neschimbat şi nefalsificat ADEVĂRUL, aşa cum l-a preluat prin Sfinţii Apostoli şi prin Sfinţii Părinţi purtători de Dumnezeu.

Biserica Ortodoxă este cea simbolizată prin „Arca” lui Noe (Facerea 6, 7-8) şi comparată cu „casa de oaspeţi” (Luca 10, 35), prin lisus întruchipată, care tămăduieşte şi salvează pe omul credincios care se căieşte.

În plus, în „biserica” papistaşă au loc coru­pere de moravuri, scandaluri, abuzuri nepermise. Aceasta este denumirea justă a „bisericii” Papei. Aşa trebuie s-o numim.

Termenul sobornicească şi l-a atribuit singură de la Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică din motive de inducere în eroare şi mai ales propagandistice. Cu această ocazie menţionez că Sfântul Cosma Etolianul îl numără pe Papă drept unul dintre antihriştii care au apărut în lume de-a lungul secolelor.

Văzând aceste inovaţii şi devieri, mulţi romano-catolici, vestiţi şi mai puţin vestiţi, s-au revoltat şi au protestat. Şi, de la protestul lor, li s-a dat şi denumirea de protestanţi,

Astfel, în anul 1517, având conducător la început pe Luther, şi în continuare pe Zviglie şi pe Calvin, a început în Apus reforma, şi astfel s-a creat Protestantismul sau Protestanţii.

Şi în adevăr se spune că protestanţii, în loc să le fie de învăţătură decăderea aceasta a „bisericii” papale şi cu căinţă şi smerenie să se întoarcă şi să se integreze în Biserica Ortodoxă, care este conti­nuarea Bisericii pe care a constituit-o Hristos, ei au înaintat în mai multe greşeli şi s-au rostogolit pe un povârniş şi mai mare: „Fiecare dintre aceştia inter­pretează Sfânta Scriptură cum vrea, crede cum vrea, acţionează cum vrea şi poate să-şi constituie biserica lui, oricât de neştiutor ar fi” .

Rezultatul: diviziuni şi diviziuni. La început s-au creat două mari ordine: Luteranismul şi Calvinismul. În conti­nuare, aceste două mari confesiuni protestante se despart în subramuri.

In toată lumea, există foarte multe subramuri a acestor confesiuni creştine, cu diferite nume.

Nimeni nu ştie exact numărul lor. Şi sunt de ordinul sutelor. Multe dintre ele, din păcate, există şi în ţara noastră şi îşi împlinesc metodic lucrarea lor prozelită şi corozivă. Două dintre ele şi-au aşezat filialele şi în parohia noastră. Una dintre ele în urmă cu câţiva ani, iar cealaltă de curând.

Nu-mi permite spaţiul să menţionez nominal aceste confesiuni protestante care există în ţara noastră ortodoxă, voi nota numai câteva titluri de publicaţii pe care le trimit prin poştă sau le distri­buie prin casele noastre, ca să ştiţi, să nu le primiţi şi să nu le citiţi.

Şi dacă scriu articole cu conţinut creştin, aceştia „strică cuvântul lui Dumnezeu” (II Corinteni 2, 17), ca să-i rătăcească şi să-i prindă în cursă pe cei naivi, pe cei nebănuitori, pe cei călduţi în credinţă, pe cei nepăsători, pe cei neinstruiţi şi necultivaţi duhovniceşte dintre noi.

Aceste publicaţii sunt: Vestea cea bună, Creş­tinism, învingătorii, Vocea Evangheliei, Pâinea cea de toate zilele, Drumul, Mărturie vie, Ecoul adevă­rului, Sabia Duhului, Anunţul nostru, Cuvinte de viaţă, Curcubeul, Noua suflare, Glasuri de copii ş.a. Şi acestea: Punct de vedere, Trezeşte-te ş.a. ale adepţilor împărăţiei de 1000 de ani sau Martorii lui Iehova, care sunt cei mai răi dintre toţi ereticii.

Protestanţii resping tradiţia sfântă a Bisericii noastre, în timp ce ei au tradiţia lor. Nu acceptă Sfintele Taine. Nu o cinstesc pe Preasfânta Născă­toare de Dumnezeu. Nu au sfinţi. Aceştia se sprijină pe Vechea Scriptură, pe care o citesc şi o interpre­tează subiectiv sau arbitrar, dar o şi folosesc precum diavolul (Luca 4, 1-13), pentru camuflaj şi „spre a lor pierzare ” (II Petru 3, 16).

În biblioteca Sfintei noastre Mitropolii de pe strada 25 Martie, există multe cărţi antiieretice, care arată doctrinele lor eretice. Cei ce sunt intere­saţi de o informare mai detaliată, pot să le caute. Recomand una dintre acestea cu conţinut succint: Manual anti-eretic.

La toţi ereticii, din toate timpurile, dar şi la cei de astăzi, se referă Sfinţii Apostoli, mai cu seamă Petru şi Pavel, care scriu:

„Printre noi vor fi învăţători mincinoşi care vor strecura eresuri pierzătoare” (II Petru 2, 1); „După plecarea mea vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu vor cruţa turma. Şi dintre voi înşivă se vor ridica bărbaţi, grăind învăţături răstălmăcite, ca să tragă pe ucenici după ei” (Fapte 20, 29-30).

Şi pe ereticii primejdioşi, lupi sălbatici, îi are în vedere Domnul nostru Atotştiutor, Care ne atrage atenţia, spunându-ne: „Feriţi-vă de proorocii min­cinoşi, care vor veni la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori” (Matei 7, 15).

Apostolul Pavel zice despre toţi aceştia care deformează şi răstălmăcesc Sfânta Scriptură: „Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema” (Galateni 1, 8), iar Sfântul Ioan Gură de Aur pomeneşte că „păcatul ereziei este atât de mare, încât numai sângele de martir îl poate spăla”.

De asemenea, trebuie să cunoaşteţi, bunii mei enoriaşi, că la fel de primejdioase, din punct de vedere religios şi etnic, sunt şi diferitele grupări ocultiste şi organizaţii parareligioase, mai ales de provenienţă hinduistă, care în ultima vreme şi-au făcut apariţia şi acţionează în ţara noastră, făcând victime, prin excelenţă, pe tinerii noştri fară expe­rienţă şi fară idealuri creştine greceşti.

Ramuri asemenea acestor grupări şi organizaţii sunt şi acele eresuri satanice.

Ele există în diferite ţări; prin execuţii înfricoşătoare şi oribile, şi sacrificări ale nefericiţilor lor adepţi, ne cutre­mură la fel de mult.

Omule răstignit, Hristos, Care este Eliberato­rul şi Mântuitorul, nu-ţi place, şi-l preferi pe antihrist şi instrumentele sale, care duc la moartea trupului şi a sufletului?

Nimeni nu ştie exact câţi sunt cei ce acţionea­ză după bunul lor plac în Grecia, în patria noastră ortodoxă.

Postul de televiziune MEGA, pe 2 decembrie 1995, a transmis că numărul acestora urcă la 300. Şi ziarul atenian De după-amiază, în 2 iunie 1994, a publicat un catalog nominal al celor 127 de astfel de grupări şi organizaţii, după un reportaj al lui Leon Kallidonis, cu titlul „Grecia, ţară magică – ocultişti, guru, satanişti, eretici”.

Dacă aşa stau lucrurile şi dacă nu luăm măsuri, din punct de vedere religios şi etnic, tare mă tem că mai devreme sau mai târziu, brusc şi sfâşietor, vom striga: „Grecia idolatră!”. Şi, urmare a acestei căderi şi alienări duhovniceşti, va fi, din păcate, pe viitor, şi subjugarea teritorială a ţării noastre de către duşmanii noştri.

Ereticii pe care i-am pomenit cu titlurile lor, printre altele, scriu şi cuvântul biserică (rău, fireşte), pentru că UNA este Biserica, şi teoriile care sunt susţinute de unii despre Biserică sunt şiretlicuri ale diavolului. Cu toate acestea, însă, aceste aşa-zise biserici ale ereticilor sunt înlocui­tori degeneraţi ai unei Biserici a lui Hristos – ca, de pildă, aşa-numita „Biserica Unită” a coreeanului San Moun -, sunt invenţii şi fabricaţii ale fondato­rilor lor, în scopul de a impresiona şi a induce în eroare.

Bisericile tuturor acestora nu au absolut nicio relaţie şi asemănare cu Biserica pe care a fondat-o Hristos, şi toţi adepţii lor, fară nicio excepţie, sunt în afara acestei UNICE BISERICI, şi „în afara Bisericii nu există mântuire”, potrivit Sfântului Ciprian.

La fel, în afara Uneia, Sfinte, Soborniceşti şi Apostoliceşti Biserici, care este Biserica Ortodoxă, se află, din păcate, dacă nu-şi schimbă atitudinea, şi următorii creştini, precum:

a) Noii apăruţi „religioşi de tip nou”, „idolatri de tip nou”, pe care nu-i mulţumeşte „Cel ce S-a coborât din cer, Fiul Omului” (Ioan 3, 13), ci vor să se întoarcă la zeii din Olimp.

b) Cei ce au legături cu cercurile masonice şi cu asociaţiile rotarismului sau cu orice organizaţie, corporaţie, sau adunare neautorizată, sau orice alt­ceva care nu primeşte încuviinţarea şi binecuvân­tarea Sfintei noastre Biserici (II Corinteni 6, 14-16).

c) Acei creştini care, din motivele lor perso­nale, aplică în mod selectiv cele pe care Biserica le-a instituit, precum cei care fac doar căsătoria civilă, ca o dispreţuire a Tainei Căsătoriei consfin­ţită de Dumnezeu, apoi cei ce merg la biserică ocazional, cei care fară motiv serios îşi limitează posturile ş.a.

d) Aşa numiţii Ecumenişti, Progresişti, Neo-ortodocşi, înnoitori ş.a., care vor şi insistă să ignore cele ce se spun: „Nu muta hotarul străvechi pe care l-au însemnat părinţii tăi” (Pilde 22, 28), precum şi că „în cele ale credinţei nu este loc de complezenţă”.

În concluzie, spun că cel mai bun mod, pozi­tiv şi eficient, de întâmpinare a tuturor acestora, care atentează asupra noastră, este să-L îmbrăţişăm cu toţii, fară excepţie, pe Hristos şi ţara noastră. Hristos şi idealurile glorioasei noastre patrii să ne îndrume şi să ne inspire. Atunci vom deveni iar luminători ai celorlalţi.

Dumnezeu să ne lumineze să ne trezim din letargia sufletului. Hristos şi Grecia în viaţa noastră şi în inima noastră. „Sus să avem inimile”, ca adevăraţi creştini ortodocşi şi ca buni greci!

„Epistole pastorale”, Protoprezbiter Ioannis Ath. Giannopoulos. Carte tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte GALACTION Episcopul Alexandriei şi Teleormanului. Traducere din limba greacă: Prof. Elisabeta Criste. Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria – 2012