Empatia – un secret uitat?

empatiaPrimul lucru pe care trebuie să îl faci, este să îl primeşti pe bolnav în tine, în sufletul tău, fără să te aperi de angoasa lui, de durerea şi neputinţa lui de a înţelege ce i se întâmplă, şi să îl aduci înaintea lui Dumnezeu.

Trezind înlăuntrul tău compasiunea şi înţelegerea, trebuie să îi acorzi toată atenţia. Dacă sufletul tău suferă, plânge pentru acela, dacă gândeşti astfel: ”Nu am cuvinte, nu am remedii-minune, dar am tandreţe, căldură, pe care pot să le împărtăşesc”, dacă nu te afli în căutare de formule abile, de argumente, şi dacă eşti pur şi simplu plin de compătimire şi de tandreţe, atunci îţi vei atinge ţelul.

Cel ce vizitează un bolnav poate contribui la restabilirea acestuia. Iată ce ar trebui să se predea preoţilor, medicilor, infirmierelor şi membrilor familiei: unul din lucrurile care pot să compromită o vizită este vorbăria goală.

Deoarece bolnavul se foloseşte de aceasta ca de un ecran protector împotriva necesităţii de a fi serios, de a-şi exprima angoasă, de a se arăta sincer şi autentic.

Putem pronunţa un singur cuvânt şi salva un om, sau putem alcătui un întreg discurs care să-l lase complet indiferent. Iată de ce, atunci când avem de-a face cu un eveniment tragic, trebuie pur şi simplu să ne spunem: ”Mă voi gândi la mine mai târziu. Voi analiza cu de-amănuntul tot ceea ce simt, doar atunci când nu voi mai fi de folos acestei persoane.

Pe de altă parte, să ştiţi să rămâneţi în tăcere. Să fim prezenţi fără a vântura o mulţime de cuvinte neseemnificative sau de emoţii superficiale.

Fie că vizita voastră să îi aducă bolnavului bucurie şi convingerea că şi pe voi vă bucură această. Veţi descoperi că oamenii devin capabili să rostească, cu seriozitate, cuvinte care merită exprimate.

Tăcerea lăuntrică a celui care vine în întâmpinarea bolnavului, capacitatea sa de a se întâlni cu celălalt la o anumită profunzime, sunt de cea mai mare importanță, căci boala poate oferi o întâlnire surprinzătoare.

Deci, nu contează numai vorbele, atitudinea exterioară, ci disponibilitatea lăuntrică de a aduce un sprijin bolnavului şi de a-l ajuta să se limpezească.

Importantă este relaţia şi prezenţa ta, aşa încât bolnavul să nu aibă impresia că pândeşti un moment favorabil pentru a pleca să rezolvi alte probleme. Relaţia este ceea ce contează cel mai mult.”

Eu cred că în toate cazurile de boală sau de moarte, primul lucru care trebuie făcut este să îi mângâiem pe oameni, arătându-le compasiune, evitând să căutăm a-i convinge că ceea ce se întâmplă este în ordinea lucrurilor. Aceste situaţii sunt dureroase şi tragice şi este nevoie să îi însoţim pe cale.

Cel care suferă are nevoie să îi fii alături în necazul lui, să îl însoţeşti până în adâncul durerii, fără a încerca să îl convingi de inexistenţa acestei dureri sau cât de rău îşi face sieşi, tânguindu-se astfel. Trebuie să acorzi timp lucrării lăuntrice să lucreze.

”Viaţa, boala, moartea”, Mitropolitul Antonie al Surojului

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here