EMOŢIONANT. Un gest demn de un maestru: Nicu Alifantis – „O frumoasă întâmplare”

0
183

Alifantis-35-1024x683

[fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Povestea unei cereri în căsătorie spusă de maestrul Alifantis, care s-a pus la benevol în postura de mesager al dragostei nu are cum să nu emoţioneze. Este minunată, în primul rând, dorinţa viitorului soţ de a-i face o surpriză de suflet iubitei sale, cerând-o în căstorie pe acordurile unei melodii pe care ea o adora, cu autorul piesei de faţă. Un al doilea aspect lăudabil, fără de care scenariul „perfect” ar fi fost doar un vis frumos, este decizia unui artist celebru de a nu refuza să aducă bucurie inimii, atunci când are posibilitatea de a o face.

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]

Gestul lui Nicu Alifantis demonstrează că visele nu sunt imposibile, dacă sufletul este curat.

„M-am bucurat nespus că am fost părtaş, chiar şi cu un refren, la aceasta întamplare fericită. Cât priveste preţul, a fost nesemnificativ. Doar 5 minute, inclusiv TVA, din timpul meu liber”, a scris Alifantis pe pagina sa de Facebook.

Iată „întâmplarea”, spusă chiar de Alifantis, care ne aminteşte cât de uşor putem fi mesageri ai lui Dumnezeu, împărţind bucurie.

„O frumoasa intamplare. ‘From: oc. Sent: Tuesday, August 06, 2013 9:34 AM. To: alifantis. Subject: Am nevoie 5 minute din timpul dumneavoastra sa imi cer iubita in casatorie!

Stimate maestru, Mi-as dori nespus 5 minute din distinsa dumneavoastra prezenta, impreuna cu chitara, pentru a-mi cere iubita in casatorie si as ramane indatorat pe veci daca ati accepta sa faceti parte din scenariul meu! Ideea mi-a venit duminica aceasta, vazandu-va la Folk You, in Vama Veche:Vreau sa ii oferul inelul intr-un decor simplu, intr-un parc care va este aproape dumneavoastra, chiar in fata casei dumneavoastra daca va este mai simplu sau oriunde preferati dvoastra, in Bucuresti sau alta parte, numai sa acceptati! Pe scurt, voi iesi cu ea la plimbare fara ca ea sa stie nimic, voi ajunge la locul stabilit, dumneavoastra veti fi ascuns in zona, pe o banca de exemplu.

Voi ingenunchia sa ii ofer inelul si sa ii declar dragostea pe care i-o port, moment in care dumneavoastra veti aparea cantand „Ce bine ca esti”, piesa pe care o iubim foarte mult. Asta e tot.

As aprecia enorm sa reusesc sa fac asta, de asemenea va rog sa imi comunicati onorariul cu care ma pot revansa pentru gestul dumneavoastra. Cu maxima stima si sperand la un raspuns pozitiv, Al dumneavoastra admirator, OC”

Acest mail pe care l-am primit m-a pus in situatia de a zice da, fara a sta prea mult ganduri. Cum sa refuzi o propunere atat de frumoasa si inedita. Drept pentru care raspunsul a fost: “Stimate admirator, N-am facut in viata mea chestia asta, dar imi place ca idee, asa ca hai sa vedem ce iese! Eu voi fi in Bucuresti intre 13 – 18 august. Suna-ma pe data de 10 august intre 9,00-10,00 ca sa stabilim detaliile.Toate bune, Nicu Alifantis”.

Trec peste restul de mail-uri cu amabilitati, multumiri si alte detalii. Am stabilit data, ora, locul, la mine acasa in gradina, am pus champagne la rece, mi-am acordat chitara. Totul a decurs conform scenariului stabilit, Intai au aparul prietenii ce urmau sa filmeze si sa fotografieze evenimentul.

Apoi au venit Ei, calare pe motor. Au oprit ceva mai departe de casa, El a legat-o la ochi cu o esarfa, a purtat-o pe brate, au intrat in gradina, s-au soptit frumoase declaratii de amor, s-a dat inelul pe muzica live, s-a desfacut esarfa de la ochi, emotii, sarutari, tunet de champagne, spuma, bucurie!…

Momentul a fost de-a dreptul emotionant si m-am bucurat nespus ca am fost partas, chiar si cu un refren, la aceasta intamplare fericita. Cat priveste pretul, a fost nesemnificativ. Doar 5 minute, inclusive TVA, din timpul meu liber. Zau c-a meritat. La multi ani, sa fiti fericiti dragii mei, A & O!!!”, aşa a încheiat maestrul, cu umor, rafinament şi modestie, aşa cum face de altfel în recitalurile sale.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.