ELVEȚIA – Țara lui Wilhelm Tell și a lui Heidi – Acoperișul Europei

elvetiaElveția – Acoperișul Europei – Legenda lui Wilhelm Tell și țara lui Heidi, fetița munților – Politica, economia, atracții turistice, gastronomie – Destinații care încântă vizitatorul – Țara stilului și a eleganței

Legenda lui Wilhelm Tell

Unul dintre drepturile cetățenești fundamentale ale elvețienilor, împământenit de secole, se bazează pe luarea deciziilor prin vot general. Acest procedeu care se numește „democrație directă”. Mai devreme în istorie, hotărârile referitoare la problemele locale erau luate în adunările anuale ale cetățenilor. Ei votau prin ridicarea mâinii drepte. Obiceiul se păstrează acum în cinci dintre cantoanele estice.

Confederația Elvețiană a luat naștere în urma unei înțelegeri încheiate între trei cantoane: Uri, Schwyz și Unterwalden. Fiind amenințate de creșterea puterii habsburgice, acestea au format o „uniune eternă”, aprobată în august 1291 printr-un jurământ cunoscut sub numele „Ruetlischwur”. Din acea perioadă datează și legenda despre eroul național al Elveției (frumos redată de Friedrich Schiller), care a refuzat să se plece în fața pălăriei guvernatorului austriac Hermann Gessler, pusă într-un stâlp din piața orașului.
Legenda spune că Willhelm Tell, cel mai curajos arcaș al ținutului, și-a dovedit îndemânarea, stăpânirea de sine și forța trăgând cu arbaleta într-un măr, aflat pe capul fiului său. A pus mărul pe capul băiatului și a îndreptat privirea către chipul nevinovat al acestuia. Apoi, Willhelm a scos săgeata din tolbă, a țintit, a tras și… a nimerit mărul!

elvetia

elvetia

elvetiaPolitica și economia

Confederația Elvețiană este cunoscută pentru neutralitatea politică. Elveția nu a fost afectată niciodată de războaie sau violență armată. La ora actuală, însă, preocuparea principală a guvernului elvețian este renunțarea la izolarea țării. Cu toate acestea, elvețienii s-au declarat împotriva acestei propuneri guvernamentale, exprimându-și poziția prin vot împotriva implicării internaționale a statului. Ei au fost și sunt contra integrării în Uniunea Europeană și a acțiunilor organizate de ONU.
Elveția este locul unde persoanele persecutate cer azil politic. Este sediul multor organizații internaționale și centru financiar mondial, unde băncile garantează clienților menținerea secretelor. Aceasta este țara în care locuitorii au unul dintre cele mai ridicate niveluri de trai.

În Elveția a fost înființată Crucea Roșie de către Henri Dunant, om de afaceri și umanist de formație creștină. Economia se axează pe producția de brânzeturi, turism, creșterea animalelor, industria de utilaje și mașini, industria textilă. industria de mecanică fină este în boom continuu. Se știe că ceasurile lor sunt adevărate bijuterii.
În jur de 30% din suprafața țării este acoperită de terenuri agricole. Se cultivă în special viță-de-vie, cartofi, sfeclă de zahăr, orz, ovăz etc. Și să nu uităm ciocolata, un ciocolatier elvețian a creat chiar ciocolata cu aur comestibil!

În Elveția se vorbesc 4 limbi, germana (dialect), franceza, italiana și retroromana. Codul de țară este CH, prescurtare de la Confederatio Helvetica. Așa că dacă vezi o mașină cu CH și ești tentat să spui că e din Cehia, să știi că nu-i așa. Drapelul Elveției are formă pătrată și se aseamănă cu cel al Crucii Roșii, numai culorile sunt inversate.

elvetia

elvetia

elvetia

elvetia

Atracții turistice

Cu zone montane de o frumusețe rară și priveliști magnifice, castele, păduri alpine, lacuri și orașe ale căror arhitectură și decoruri te uimesc și te inspiră. Peste tot este un adevărat glamour. Elveția se situează în topul atracțiilor turistice. Cel mai înalt munte este Dufour din masivul Monte Rosa al Alpilor Pennini, care are 4634 metri.
Cel mai faimos vârf este Matterhorn din apropierea localității Zermatt, de 4478 metri. De asemenea, Jungfrau (în traducere „Fecioara”) merită menționat, cu 4158 metri. Jungfrau este al treilea munte, ca înălțime, din Alpii Bernezi și face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Pasionații de plimbări și peisaje montane pot alege excursii în Alpii Bernezi, Alpii Retici, Munții Jura.

Localitatea situată la cea mai mare altitudine, 2126 m, este Juf din cantonul Graubunden. Elveția are multe lacuri, ce dezvăluie privitorului imagini superbe. Priveliștile sunt ideale pentru pasionații de fotografie, care găsesc în ele surse de efecte speciale naturale, fără adaos de tehnologie.
Să prinzi lumina și umbrele sau munții oglindiți în apă de la Lacul Leman, Lacul Boden, Lacul Maggiore, Lacul Thun, Lacul Celor Patru Cantoane sau Lacul Zurich este un privilegiu, o mare bucurie.

Capitala țării este Berna, iar cel mai mare oraș este Zurich. În Zurich se află cel mai mare ceas din Europa construit pe o biserică (are 8,7 m diametru). Aici sunt 1224 fântâni și este orașul situat în topul localităților cu cel mai bun nivel de trai. Zurich este un centru recunoscut de artă contemporană și o destinație preferată de tineri. Aflat aici, poți vizita Kunsthaus, una dintre cele mai mari galerii de artă din Europa. Alte obiective interesante sunt Muzeul Ceasurilor Beyer, biserica Fraumunster, cu remarcabilele vitralii ale lui Marc Chagall sau Grossmunster, catedrala protestantă fondată de Carol cel Mare.

Destinații care încântă orice vizitator

Berna este străbătută de râul Aare, a cărui apă are culoarea azurului. Este un oraș cu o minunată arhitectură medievală. Găzduiește muzee și galerii de artă, precum și case memoriale unde au trăit personalități de renume, printre care și Einstein (care a avut și cetățenie elvețiană).

Interlacken, orașul dintre lacurile Thun și Brienz, reprezintă cea mai râvnită destinație elvețiană pentru iubitorii de sporturi extreme și căutătorii de aventuri în aer liber.

Geneva este al doilea oraș ca mărime al Elveției, orașul cu cele mai multe sedii ale unor instituții internaționale. Organizația Mondială a Sănătății, Comitetul Internațional al Crucii Roșii, Organizația Mondială a Comerțului, centru de cercetare CERN cu acceleratorul de particule, sediul Organizației Națiunilor Unite, toate sunt aici. În Geneva ai ce vizita, fără discuție. În Grădina Botanică sunt peste 12.000 de specii de pante și un parc al animalelor. Catedrala St. Pierre, Place Neuve, Maison Travel, Lacul Leman, Palatul Chillon de pe malul lacului Geneva sunt alte puncte atractive.

Stațiunea montană Chamonix, „tărâmul vârfurilor alpine veșnic înzăpezite”, cu peisaje spectaculoase, este una dintre cele mai renumite localități din Alpii Elvețieni. Când vremea este favorabilă, se urcă din Chamonix la cea mai înaltă stație de telecabină din lume, Aguille du Midi, 3777 metri.
O altă stațiune montană încântătoare este Zermatt, dar acolo vehiculele motorizate nu au acces.

mancareelvetiana

Gastronomia elvețiană

Ce preparate culinare nu trebuie să ratezi în Elveția? În primul rând, brânza, sunt peste 450 de specialități, printre care Emmentaler, Gruyere, Appenzel și brânza în formă lichidă, numită fondue, precum și cașcavalul Raclette. Poți experimenta gustul delicios al preparatelor tradiționale: Tartiflette (cartofi, ceapă caramelizată, bacon, brânză Reblocohon), Rosti (cartofi răzuiți cu brânză, bacon și alte ingrediente – se prăjesc cum prăjim chiftelele), Alpermagronen (brânză, cartofi, macaroane, lapte, mere, toate puse în straturi). Deserturile sunt delicioase, de la bezeaua de ou, Meringue, la ciocolată.

De asemenea, dacă aveți poftă de dulce, încercați Bundnemusstorte, un savuros desert din aluat cu nuci, zahăr caramelizat și frișcă, componentele variind mai mult sau mai puțin, în funcție de zonă.

Elveția – Țara stilului și a eleganței

Clima este temperat-continentală, iar garderoba de vacanță trebuie să includă haine groase, chiar și pe timp de vară. Pentru drumeții aveți nevoie de echipament sport. În prezent, Elveția este, printre altele, și o zonă ofertantă pentru locuri de muncă, mulți români reușind să desfășoare acolo activități în diverse domenii.
Elveția este o țară completă, un spațiu de vis, care oferă condiții de trai favorabile, începând de la nivelul decent până la cel mai înalt, Elveția este o țară cu stil și eleganță, dar și o țară pitorească cu pronunțate tușe tradiționale extrem de atractive pentru cei atașați de valorile patriarhale.

Te invit să citești și Rodos – Locul unde soarele a cunoscut iubirea.

Mihaela Mușetescu