V-ați pus vreodată întrebarea cum arăta Crăciunul în vechime sau care erau semnele care anunțau o apariție stringentă a Sărbătorilor de Iarnă? Ei bine, dacă în prezent Crăciunul este definit în mare parte de frenezie, mult zgomot și agitație, în vremurile de demult Sărbătoarea Nașterii Domnului avea o semnificație aparte. Partea spirituală a lucrurilor prima în fața tuturor aspectelor de ordin material ori superficial. Cu toate acestea și acum 100 de ani pe buzele țăranilor din satele clujene se aflau termeni precum „porc, colinde arhaice, sau jinars” .
Istoricul Sălăgean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, opinează: „În timpurile străvechi, sărbătoarea Crăciunului avea o valență aparte. Însă există și unele similitudini cu ceea ce se întâmplă astăzi; de pildă, colindele erau folosite și acum 100 de ani, dar și acum mai bine de două milenii: sunt precreștine și au fost adaptate după secole ca mesajul lor să concorde cu nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. De asemenea, sacrificarea porcului înainte de Crăciun e și acesta un ritual vechi.”
Casele clujenilor nu îmbrăcau o opulență ca în prezent, ele fiind mici, dar cu anexe potrivite. Câteva exemple de case ce au aparținut casele clujenilor mai există conservate în parcul etnografic Romulus Vuia de pe Tăietura Turcului: câteva camere mici și joase, un intrând, o prispă. Dar acareturile erau însă de dimensiuni mai mari: în anexe erau adăpostite animalele, utilajele, uneltele și produsele agricole.
“În lumea satului tradițional, sărbătorile de iarnă erau cele mai frumoase”, completează istoricul Sălăgean, citând un bătrân din apropierea Clujului: ”Atunci era de tăte bunătățile”.
Conform http://actualdecluj.ro, aceste “bunătăți” erau, în general, produse din carne de porc, care era sacrificat de Ignat, înainte de Crăciun: cârnați, șuncă, jumări și altele. “Porcul, și preparatele rezultate ca urmare a sacrificării sale, reprezintă din punct de vedere alimentar, elementul de bază al acestei sărbători”, spune Sălăgean. Și atunci, ca și acum, sacrificarea porcului în afara acestei perioade de început de decembrie era extrem de rară, iar produsele rezultate erau consumate de-a lungul întregului an.
„În afara perioadelor de sărbătoare, alimentația țăranilor era una simplă și puțin diversificată. În general, masa de dimineață, numită în multe locuri „prânz”, era mai consistentă, la amiază se mânca de multe ori doar supă sau mămăligă cu lapte bătut, la ojină (gustare de după-masă, între prânz și cină – n.red.) brânză și slănină, iar la cină mămăligă și o cană cu lapte. Existau însă și comunități mai sărace, în care alimentația era și mai precară, fiind bazată pe mălai și lapte covăsit”. Duminica era tăiată câte o găină, care era consumată de o familie întreagă, “acesta era considerat un adevărat festin”, conchide directorul Sălăgean.
Colindatul – obicei care anunță Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos
Unele voci sunt de părere că „tradițiile de Crăciun în această zonă sunt legate de obiceiul colidatului, păstrat multă vreme în forme apropiate de cele arhaice. Colindatul este un obicei străvechi, precreștin, care evoluează în permanență din momentul introducerii creștinismului. În multe localități este considerată tradițional tipul de colindat din prima jumătate a secolului trecut, în care ceata de colindători era însoțită de lăutari. Repertoriul de colinde s-a modificat și el de-a lungul timpului, astăzi fiind predominante cele cu tematică creștină. Există astăzi încercări de reconstituire a colindatului arhaic, stimulate și de implicarea unor specialiști în domeniu. Nu știu dacă aceste eforturi vor avea rezultate de durată, în condițiile în care a dispărut, de fapt, sistemul de credințe în care era practicat ritualul colindatului”.
Alexandra Gîrbea
V-ar putea interesa şi aceste articole
