Electricitatea. Ştiaţi că…

0
2599
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Electricitatea Încă din antichitate a fost remarcat fenomenul de electrizare a corpurilor. Prin anul 900 î.Hr., Magnus, un păstor grec, observă că încălțămintea sa, ce conținea cuie din fier, este atrasă de niște stânci. Acea regiune se va numi Magnesia, de unde va proveni cuvântul magnet.

Din scrierile lui Thales din Milet rezultă că europenii cunoșteau din 600 î. Hr. că prin frecare chihlimbarul (în greacă, elektron) se electrizează, scrie Agerpres.

În 1088, chinezul Shen Kuo descrie acul magnetic utilizat la busolă pentru orientare în cadrul navigației maritime.

Prin secolul al XIII-lea, Pierre de Maricourt (Petrus Peregrinus) efectuează experiențe cu magneți și descrie proprietățile acestora, realizând în premieră o hartă a liniilor câmpului magnetic.

Girolamo Cardano, în lucrarea ”De subtilitate”, apărută în 1550, face distincția dintre forțele magnetice și cele electrice.

În lucrarea ”De magnete, magneticisque corporibus, et de magno magnete tellure” apărută în 1600, savantul englez William Gilbert descrie acest fenomen și altele similare și utilizează termenul electro de la cuvântul grecesc ce denumește acea piatră prețioasă. Gilbert poate fi considerat părintele conceptului actual care definește electricitatea. O altă descoperire a acestui savant este faptul că Pământul este un magnet uriaș și astfel explică funcționarea busolei.

Cercetările lui Gilbert au fost continuate de fizicianul german Otto von Guericke (1602 — 1686).

El observă că între corpurile încărcate electrostatic pot apărea și forțe de respingere. În 1660, acesta inventează o mașină alcătuită dintr-o sferă de sulf ce se rotea. Aceasta, prin frecare de un material textil producea electricitatea statică. Englezul Francis Hauksbee i-a adus unele îmbunătățiri transformând-o într-un adevărat generator electric.

În 1729, Stephen Gray (1666 — 1736) observă că electricitatea poate fi transportată dintr-un loc într-altul prin fire metalice.

Astfel realizează distincția dintre conductori și izolatori. În plus, demonstrează că electricitatea acumulată în corpuri se distribuie pe suprafața acestora.

Fizicianul francez Du Fay (1698 — 1739) face diferența între electricitatea pozitivă și negativă, pe care o denumește electricitate sticloasă (obținută prin frecarea sticlei) și electricitate rășinoasă (în acest caz materialul fiind chihlimbarul sau cauciucul).

În 1745, fizicianul olandez Pieter van Musschenbroek (1692 — 1761) efectuează niște experiențe pentru a vedea dacă o sticlă umplută cu apă poate reține sarcina electrică.

Astfel realizează butelia de Leyda, primul condensator electric. Acesta va sta ulterior va sta la baza construcției condensatoarelor. William Watson (1715 — 1787) a perfecționat butelia de Leyda utilizând pentru cele două armături foițe metalice subțiri, mărind astfel capacitatea acesteia de a acumula electricitatea.

Benjamin Franklin (1706 — 1790) realizează, în 1752, celebrul său experiment (care a condus la inventarea paratrăznetului) prin care a demonstrat că trăsnetul nu reprezintă altceva decât o descărcare electrică atmosferică.

Fizicianul italian Luigi Galvani (1737 — 1798) este primul care studiază efectul fiziologic al curentului electric.

Compatriotul său Alessandro Volta (1745 — 1827) realizează prima pilă electrică. În 1800, William Nicholson (1753 — 1815) și Anthony Carlisle (1768 — 1842) descoperă electroliza, descompunând apa în hidrogen și oxigen.

Chimistul englez Sir Humphry Davy studiază efectele chimice ale curentului electric.

El este astfel fondatorul electrochimiei. Prin procedee electrolitice, reușește să separe elemente ca: magneziu, bariu, stronțiu, calciu, sodiu, potasiu, bor.

Unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului a fost Andre-Marie Ampere (1775 — 1836). Acesta studiază interacțiunea reciprocă a curenților electrici și magneților, forța electrodinamică; în 1820 a stabilit formula acestei forțe. Pentru experimentele efectuate, Ampere a realizat solenoidul, forma simplificată a bobinei de mai târziu. Unitatea de măsură pentru intensitatea curentului electric îi poartă numele.

Germanul Georg Simon Ohm (1789 — 1854), în 1826, descoperă proporționalitatea dintre diferența de potențial.

Intensitatea curentului electric și rezistența electrică este denumită ulterior legea lui Ohm. Unitatea de măsură a rezistenței îi poartă numele.

Michael Faraday (1791 — 1867) continuă cercetările lui Ampere referitoare la forțele electromagnetice.

El descoperă în 1831 fenomenul de inducție electromagnetică, enunțând Legea inducției electromagnetice, care pune bazele teoretice ale conversiei diferitelor forme de energie în energie electrică și demonstrând astfel că un câmp magnetic variabil poate genera un curent electric. Faraday a mai studiat și electroliza și a formulat legile electrolizei care îi poartă numele, astfel fiind considerat unul din fondatorii electrochimiei.

El a evidențiat clar modurile în care poate fi obținută electricitatea: prin frecare, prin inducție, pe cale chimică sau termoelectrică. Cercetările lui Faraday au condus la o interpretare științifică riguroasă a fenomenelor electromagnetice, ale căror legi au fost enunțate ulterior de către Maxwell.

În 1841, James Prescott Joule (1818 — 1889) formulează o lege de conservare a energiei.

El arata că și în cazul circuitelor electrice, energia mecanică, termică și electrică, trec dintr-una în cealaltă, având suma constantă. Unitatea de măsură a energiei îi poartă numele.

Fizicianul scoțian James Clerk Maxwell (1831 — 1879) elaborează, în 1861, setul de ecuații care descriu legile de bază ale electromagneticii.

Ele sunt numite ulterior ecuațiile lui Maxwell. El demonstreaza propagarea în spațiu a câmpului electric și a câmpului magnetic sub formă de unde electromagnetice.

Fizicianul italian Antonio Pacinotti (1841 — 1912) construiește în jurul anului 1860 un generator de curent continuu.

Inginerul belgian Zénobe Gramme (1826 — 1901) îl perfecționează, astfel că în 1870, realizează primul generator electric pentru uz industrial, așa-numitul dinam a lui Gramme. Prin acesta, se transformă energia mecanică în energie electrică prin intermediul inducției electromagnetice.

În 1808 Davy realizează un corp de iluminat care utilizează arcul electric generat între doi electrozi.

În 1841, pe străzile din Paris este utilizat pentru prima dată iluminatul cu arc electric.

Inventatorul american Samuel Morse (1791 — 1872), preluând ideile lui Chappe (inventatorul telegrafului optic), Sömmering, Gauss, Weber, Ampere și Wheatstone, aduce perfecționări telegrafului și anume realizarea unui dispozitiv care permitea inscripționarea mesajului și realizarea unui nou limbaj de comunicare, care îi va purta numele, codul Morse. Astfel că în 1844, Morse transmite primul mesaj printr-o linie telegrafică experimentală în Washington și Baltimore.

În 1878, englezul Joseph Swan (1828 — 1914) inventează lampa electrică cu incandescență, folosind filament de carbon.

În 1879, americanul Thomas Alva Edison (1847 — 1931) introduce principiul balonului vidat, obținând o invenție cu adevărat utilă — becul.

Fizicianul german Heinrich Hertz (1857 — 1894) demonstrează existența undelor electromagnetice prevăzute de ecuațiile lui Maxwell.

El realizează, în 1886, primele dispozitive care emit astfel de unde, precum și de detecție a acestora. Această descoperire stă la baza radioului și televiziunii, fiind urmate mai târziu de telefonia mobilă și internetul wireless. Unitatea de măsură a frecvenței îi poartă numele.

În domeniul iluminatului electric, o inovație o aduce inginerul american Peter Cooper Hewitt (1861 — 1921) prin crearea, în perioada 1902 — 1907, a lămpii cu vapori de mercur.

Efectul fotoelectric, descris încă din 1887 de Hertz, primește o explicație teoretică riguroasă din partea lui Einstein în 1905, care la rândul său realizase o extensie a studiilor lui Planck privind teoria cuantelor.

Apariția diodei, inventată în 1904 de către fizicianul englez John Ambrose Fleming (1849 — 1945), poate fi considerată începutul electronicii. În 1906, americanul Greenleaf Whittier Pickard (1877 — 1956) realizează primul detector cu cristal de siliciu, precursor al diodei semiconductoare de mai târziu. Tranzistorii au fost concepuți pe la jumătatea secolului XX, la Laboratoarele Bell Telephone Company, de fizicienii americani Walter Houser Brattain (1902 — 1987), John Bardeen (1908 — 1991) și William Bradford Shockley (1910 — 1989).

Utilizarea electricității în transportul feroviar a condus la dispariția locomotivelor cu aburi.

Acestea erau ineficace și mari consumatoare de resurse. S-a mers în două direcții: introducerea locomotivelor Diesel cu tracțiune electrică; introducerea locomotivelor electrice.

Pe baza experiențelor lui William Crookes (1832 — 1919) privind descărcarea electrică în gaze rarefiate, Karl Ferdinand Braun (1850 — 1918) inventează tubul catodic. Pentru utilizarea acestuia în scopuri practice era nevoie de un emițător eficient. Acesta a fost creat în 1923 de inginerul rus Vladimir Zvorîkin (1888 — 1982). În 1931, Philo Farnsworth (1906 — 1971) inventează tubul analizor al camerei și astfel se ajunge la primul sistem de televiziune complet funcțional.

În perioada recentă, telecomunicațiile au cunoscut o evoluție continuă și semnificativă, de la telegrafie, telefonie și transmisie radio până la televiziune, telefonie mobilă și internet. Baza teoretică a transmiterii semnalului prin spațiu, fără fir, o constituie ecuațiile lui Maxwell.

Ana Grama

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here