Ei sunt România: Mesajul românilor care ne fac cinste în străinătate (I)

0
258

Ei sunt România: Mesajul românilor care ne fac cinste în străinătate (I)

În ultimii ani, ne-am obişnuit să vorbim despre ce ne supără, ce nu ne place, despre nedreptăţile şi conflictele din această ţară, despre ce trebuie schimbat sau reparat în România.

De 1 Decembrie, însă, sărbătorim românii care, oriunde s-ar afla, poarta România în suflet, au curajul de a se mândri cu ţara lor şi de a lauda aceasta fermecătoare ţară.

Ei n-au uitat că România este ţara cu tradiţii inestimabile, pământul lui “Numa’ bine” şi al lui “Doamne ajută!”, tărâmul de basm în care s-a născut Făt-Frumos, meleagul fantastic al Mioriţei şi al teiului lui Eminescu.

În ziua în care se sărbătoresc 95 de ani de la Marea Unire, romani din toată lumea spun “sunt mândru că sunt roman!”.

Aura Twarowska, mezzo-soprana la Operă de Stat din Viena

aura-twarowska“Mi-e dor de România, aşa cum o ştiam eu copilă fiind. România de la Lugoj, de la mama… cu tufişuri de căpşuni, zmeură, coacăze negre, roşii şi albe, pomi cu pere, mere şi caise, viţa de vie cu struguri negri şi roşe în grădina cu pepeni galbeni şi lubeniţe pe mesele vânzătorilor din piaţa oraşului cu brânză telemea! Indiferent dacă e de oaie, capra sau vacă!

Cu must făcut de tatăl meu şi de bunici din strugurii noştri din grădină, cu castraveţii muraţi ai mamei, cu Podul de Fier şi cu malurile Timisului pline de sălcii plângătoare.

Mi-e dor de România dimineţilor reci în care mă îndreptam cu bucurie spre şcoală său liceu, grăbită să îmi întâlnesc colegii şi prietenii. De România serilor calde de vară în care mă plimbam pe Corso. Dar cel-mai-cel mai dor îmi e de România serilor de Ajun, de colinde cantate pe patru voci, de colindatul pe la casele neamurilor şi ale prietenilor de familie. Da, mi-e dor de România! Mă întreb dacă şi României îi este dor de mine…”

Ruxandra Paul, cercetător şi doctorand la Harvard (Statele Unite)

“La mulţi ani, România! Sănătate, fericire şi glorie tuturor romanilor, oriunde s-ar afla!

De 1 Decembrie, tricolorul românesc va flutură şi la Cambridge – Massachusetts, în inimile studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor romani de aici, indiferent de modulaţiile individuale ale dorului de ţară.

Pentru mine, încă înainte de a deveni, în 1990, Ziua naţională a României, 1 decembrie a avut o deosebită semnificaţie particulară, fiind ziua de naştere a bunicului meu Ştefan, un bunic de legendă, perfect, sadovenian. Bunicul meu a murit acum 3 ani. Omagiul şi nostalgia din plan personal aureolează sentimentele mele din această zi.

Acum, când lumea se deschide în fata României şi România se deschide către lume, să ne unim în cuget şi-n simţiri pentru o urare: România, mult succes!”.

Tudor Petrut, profesor de matematică şi actor (Statele Unite)

“Toată lumea ştie că sunt mare microbist! Şi îmi pare rău că frustrat de lipsa de performanţă a fotbalului românesc, acum câţiva ani justificam sus şi tare ‘de ce nu mai ţinem cu Romania’. Deşi avem familie şi prieteni acasă, suntem detaşaţi de politică, de realităţile socio-economice româneşti. Încropim o viaţă printre străini şi ne desprindem firesc de ţară mamă, fără a nega nicio clipă rădăcinile noastre.

În această izolare voluntară, pentru că trebuie să mergem înainte, cultura şi sportul sunt punţile prin care încă reverberează patriotismul nostru.

Ne bucurăm când filmele româneşti sunt premiate internaţional, citim cu interest despre realizările artistice ale personalităţilor româneşti, acasă şi pe întregul mapamond. Primim cu braţele deschise câte un vizitator om de cultură, dornici de un schimb de idei în limba maternă.

Şi totuşi nimic nu ne uneşte, nu ne înveseleşte şi nu ne întristează mai mult decât meciurile de fotbal ale echipelor de club, sau ale naţionalei. Aşteptam cu trepidaţie să prindem câte un meci cu echipele noastre la televiziunea americană, şi nu lipsim, cu mic cu mare, din fata micilor ecrane la nici un meci al naţionalei.

Cântăm cu mâna pe inimă imnul, suferim şi ne agităm la fiecare fază, ne încântam de victorii şi ne posomoram la înfrângeri. Suntem mândri când ai noştri sunt competitivi, aşa cum s-a întâmplat în recentă campanie de calificare la mondiale. Am reuşit să ajungem la baraj, alături de echipe europene de mare prestanţă. Am luptat până în ultima clipă cu o echipă grecească experimentată. Am pierdut calificarea cu demnitate. Am reprezentat România în faţa întregii lumi fotbalistice în bună tradiţie a ‘generatiei de aur’.

Înţeleg, nu ne-am calificat, dar am fost acolo, în baraj, nu am cedat că suedezii sau că islandezii – sau toate celelalte naţionale care nici măcar nu au ajuns în situaţia noastră, şi am rămas o echipă din topul european.

Cu toate că sunt dezamăgit că nu vom fi în Brazilia, în acest moment aniversar trebuie să mulţumesc echipei naţionale de fotbal a României, tuturor suporterilor de acasă, pentru că ne-au oferit momente emoţionante în care, cu sufletul la gură, am fost microbişti, am fost temerari, am fost amărâţi, şi de peste mări şi tari am fost romani. Am pierdut acum, vom câştiga mâine, iar pentru noi va fi mereu HAI ROMÂNIA!”.

Ileana Hunter Stancescu, artist grafic (Marea Britanie)

ileana-hunter“Bucureştiul copilăriei mele era un peisaj în nuanţe de gri şi verde coşcovit de vopsea; ceea ce descopăr azi e un oraş vibrant, cu un parfum vechi şi propriu. Vă desenez un tablou care mi-a rămas întipărit în memorie la ultima vizită acasă: centrul vechi, verva, blur de mişcare. În mijloc, un domn între două vârste, cu pălărie, cămaşa şi pantaloni de în, croite în cel mai autentic stil românesc. De o elegantă splendidă.

Aşa te văd acum, de departe, ţara mea. În perpetuă schimbare, şi mereu aceeaşi, peisaj al extremelor. Niciodată insipidă”.

Bogdan Suceava, matematician, romancier şi publicist (Statele Unite)

bogdan-suceava“Pacea de după 1918 a fost posibilă pentru că mulţi oameni care au suferit enorm au luptat cu arma în mână pentru a face viaţa mai bună altor oameni care au suferit enorm. Au luptat şi pentru a face viaţa mai bună generaţiilor care vin după ei. Au trecut de atunci 95 de ani. Ne dorim ca tragediile trecutului să nu se mai repete. Ne dorim să nu uităm niciodată istoria. Mi-aş dori ca toţi copiii talentaţi care se nasc în România să aibă parte de învăţători şi profesori care să-i atragă, să-i facă să iubească căutarea adevărului.

Mi-aş dori ca cei care sunt bolnavi să poate merge la spital şi să aibă parte de îngrijire de specialitate atentă şi riguroasă.

Mi-aş dori ca toate întrecerile să fie pe bune, de la meciurile de fotbal la concursurile pentru diverse posturi. Mi-aş dori ca oamenii să voteze cu toată convingerea că participă în mod pozitiv la viaţa unei republici care are sens, într-un cadru constituţional credibil şi stabil. Mi-aş dori să avem încredere în procesul de justiţie din România, la fiecare nivel. Mi-aş dori că bătrânii să fie respectaţi pentru munca lor utilă din trecut; nu e nimic mai trist decât faptul că bătrânii din România nu au parte de îngrijire medicală adecvată.

Mi-aş dori ca studenţii să aibă parte de acces la informaţie, la cărţi şi la baze de date.

Mi-aş dori ca o parte dintre locurile de muncă dispărute din România în ultimul deceniu să fie reinventate în alte industrii, probabil în înalta tehnologie, în construcţii, în refacerea infrastructurii, într-o agricultură inteligent administrată. Mi-aş dori că cetăţenii republicii să poată avea încredere în guvern, în fiecare dintre ministere, în administraţiile de la nivel local. Mi-aş dori ca visurile de acum mai bine de un veac să nu se piardă, iar speranţa să nu se risipească”.

Cătălin Alexandru, game designer (Marea Britanie)

catalin-alexandru“Data trecută când am vorbit despre România văzută din UK am spus că România mă dezamăgeşte constant. Vorbeam despre fatalism, resemnare şi o societate civilă căreia deja îi mâncam coliva. Lucrurile nu s-au schimbat.

Dar dacă aş scrie fraza aceea acum, m-aş opri la România dezamăgeşte. Şi aş adăuga că mai nou surprinde.

Ştiu că Roşia Montană e un măr pădureţ pentru majoritatea acum, dar simplul fapt că s-a ajuns aici ar trebui să umple oamenii ăia din stradă de mândrie. Asta, spre deosebire de simplul fapt de a fi român, e o realizare.

Evident, Roşia Montană nu repara economia, sănătatea, educaţia sau clasa politică. Nu da drepturi egale persoanelor LGBT, nu opreşte rasismul, xenofobia şi sexismul înfipte adânc în societatea românească. Dar poate pentru a începe să repare cultura defecta la baza tuturor lucrurilor acestea, e de ajuns că destui oameni, indiferent unde sunt să fie de acord că ceva greşit e greşit”.

Sergiu Lionte, cercetător într-un laborator în cadrul INSA Strasbourg (Institut Naţional des Sciences Appliquees)

segiu-lionte“Dragă Românie, îţi doresc să-ţi continui drumul pe o pantă ascendentă, să reuşeşti să devii o mare putere în Europa. Dragă romane, îţi doresc să vrei să participi la îmbunătăţirea României şi să reuşeşti. La mulţi ani România, la mulţi ani romane, hai să încercăm să fim mai buni de ziua noastră!”.

Viorel Boldiş, scriitor (Italia)

“Când mă întorc în România, două lucruri le fac întotdeauna, ca şi cum ar fi ritualuri magice, obligatorii, fără de care permanenta mea acasă este de neconceput: să mă pierd cel puţin o zi pe dealurile şi prin pădurile unde am copilărit şi să recitesc nopţi întregi cărţile pe care le citeam de copil.

Acestea, atâtea câte au mai rămas, zac de-acuma prăfuite şi îngălbenite în casa părintească.

Cel mai mult ador parfumul lor de carte trăită, de viaţă trăită, de vise. Multe se învaţă din cărţi, dar lucrul cel mai preţios pe care l-am învăţat eu a fost să visez! Cărţile m-au învăţat să visez! De aceea am curajul să visez încă la o Românie frumoasă, să cred încă în sufletul ei pur.

O tara e ca un om: poţi să-i iei libertatea şi s-o închizi între patru pereţi, s-o torturezi, să-i rupi mâinile şi picioarele şi pădurile şi pământurile, să-ţi baţi joc de ea cât vrei… dar sufletul, sufletul nu i-l poate lua nimeni. Şi eu cred în sufletul ţării mele şi sunt sigur că mai devreme sau mai târziu va răzbi şi va ieşi la lumină”.

George Ianus, cercetător şi doctorand în cadrul Universităţii din Tokio (Japonia)

“Românie, să creşti mare!, căci vrem să fii destul de matură, să ne poţi primi acasă, printre ai noştri, că ne este dor de casă, de masă, dar răul şi de ramul, de Bucegi şi de Ardeal, de Braşov şi de Carpaţi… de ai noştri”.

Sursa: ziare.com

Jurnal Spiritual 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here