Jocul – educație prin recreație

Jocurile de mişcare constituie principala preocupare a copiilor, fiind o activitate complexă, care angajează atât resursele fizice cât şi pe cele cognitive şi afective ale acestora. Orele de educaţie fizică sunt foarte importante. O dată cu începerea şcolii, jocurile de mişcare devin tot mai complexe, pentru ca la vârsta tinereţii să constituie o activitate de canalizare şi consum de energie.

Jocul de mişcare reprezintă unul dintre mijloacele de educaţie fizice şi sportive,

Jocul este, în activitatea educaţională, „terenul” pe care se pot exercita cele mai importante influenţe informative şi formative.

În acelaşi timp, jocurile de mişcare constituie una dintre căile de reconfortare. În timp ce pentru copii jocul de mişcare constituie o con­duită formativă, modelatoare, pentru adulţi are funcţii complementare activităţii cotidiene;  funcţii de deconectare, de relaxare.

Jocurile de mişcare au însuşiri şi funcţii diferite de la o etapă a vieţii la alta.

În primii ani de viaţă se constituie forme de joc simple; acestea se complică şi se diversifică pe măsură ce copilul înaintează în vârstă.

Jocul de mişcare reprezintă unul dintre mijloacele de realizare a educaţiei fizice şi sportive, o formă de manifestare specifică vârstei copilăriei şi preadolescenţei, contribuind – prin conţinutul lui – la for­marea unor noţiuni, deprinderi şi priceperi motrice de bază, utilitar-apli­cative şi specifice unor probe şi ramuri sportive, la dezvoltarea cali­tăţilor motrice şi educarea celor morale şi de voinţă.

În perioada preşcolară, în colectivităţile din grădiniţe, jocurile de mişcare ocupă locul central în activitatea zilnică a copilului.

În învăţământul primar, jocurile de mişcare contribuie la însuşirea deprinderilor motrice.

Prezente în şcoală, în toate ciclurile de învăţământ, lecţiile de educaţie fizică pot cuprinde jocuri de mişcare. Acestea asigură, într-un mod plăcut şi eficient, realizarea obiectivelor educaţiei fizice şi sportive şcolare. De asemenea, utilizate în aproape toate „momentele, verigile” lecţiei de educaţie fizică (excepţie făcând momentul „încălzirii” sau al influenţării selective a aparatului locomotor), jocurile imprimă orei de educaţie fizică o densitate crescută, atât motrică cât şi funcţională.

În jocurile de mişcare, întrecerea între parteneri (copii, tineri) oferă un cadru favorabil, deosebit de plăcut de desfăşurare a activităţii extraşcolare, de petrecere a timpului liber.

În învăţământul primar, jocurile de mişcare contribuie la însuşirea deprinderilor motrice de bază şi utilitar-aplicative, în condiţii variate. În primele clase, se recomandă ca jocurile de mişcare selectate să fie cât mai simple, accesibile vârstei copiilor, să nu aibă mai mult de 3-4 reguli.

La clasele mici (I-II), întrucât copiii sunt deficitari la capitolul forţă, rezistenţă şi atenţie, este recomandabil ca la alegerea jocurilor de mişcare să se opteze pentru acelea care conţin alergări scurte, sărituri, prinderi şi aruncări (în special la ţintă), fără împărţirea colectivului pe echipe. La această vârstă a şcolarului aflat în învăţământul primar, copiii trebuie învăţaţi să se joace, la fel cum sunt învăţaţi să citească, să scrie, să înoate sau să meargă cu bicicleta.

Jocurile de mişcare la această vârstă se organizează mai mult bilateral (1×1) şi mai puţin pe echipe, deoarece spiritul cooperării este insuficient dezvoltat.

Prin folosirea jocurilor de mişcare se urmăreşte învăţarea coordo­nării mişcărilor.

Jocul, după cum spunea P.F. Lesgaf, „este cea mai potrivită ocu­paţie pentru copii…, prin intermediul lui ei îşi însuşesc deprinderile ce stau la baza activităţii vitale, având o satisfacţie deosebită”.

Prin folosirea jocurilor de mişcare se urmăreşte învăţarea coordo­nării mişcărilor în mers şi alergare, în timpul efectuării săriturilor, a aruncărilor sau a prinderii mingii sau a altor obiecte. O atenţie specială trebuie acordată dezvoltării calităţii motrice de bază, viteza şi îndemânarea.

Începând cu ciclul gimnazial jocul de mişcare nu mai constituie activitatea principală a elevilor. Interesul lor pentru acesta ră­mâne, totusi, foarte puternic. Învăţarea schimbă, însă, atitudinea elevilor faţă de joc, în sensul conştientizării valorii acestuia.

În cadrul activităţii de educaţie fizică, jocul de mişcare are urmă­toarele obiective:

Asigurarea unei stări optime de sănătate;

Dezvoltarea fizică corectă şi armonioasă;

Însuşirea unor cunoştinţe teoretice, specifice domeniului edu­caţiei fizice şi sportului;

Dezvoltarea deprinderilor şi priceperilor motrice, a calităţilor motrice;

Educarea unor calităţi morale şi de voinţă;

Petrecerea timpului liber într-un mod cât mai plăcut.

O mare importanţă prezintă jocul de mişcare. Sub forma acestuia se desfăşoară chiar unele activităţi şcolare şi, în primul rând, lecţiile de educaţie fizică. Prin joc, întregul proces instructiv-educativ capătă astfel un caracter mai eficient, mai atractiv şi plăcut.

În funcţie de obiectivul urmărit, de temele lecţiei, jocul de mişcare poate fi folosit cu succes în aproape toate verigile educaționale.

Eficienţa jocurilor de mişcare este condiţionată de modul în care sunt organizate, de îndeplinirea unor cerinţe pedagogice, de asigurarea materialelor necesare.

”Jocuri de mișcare”, Septimiu Florian Todea

Jurnal Spiritual