Educația în familie (I)

0
680
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

educaţiaCercetarea privind educaţia în familie a fost orientată spre instrumentarea unor politici educaţionale prin diagnosticarea: modului în care educaţia se realizează în familiile cu preadolescenţi de 14 ani; stadiului şi a nevoilor de educaţie pentru părinţi (inclusiv pentru viitorii părinţi); parteneriatului familiei cu şcoala, pentru educaţie.

 

Educaţia familială, formală, informală

De aceea documentarea privind contribuţiile teoretice anterioare şi cercetările întreprinse, instrumentele de cercetare utilizate, chestionarele adresate părinţilor şi elevilor au vizat explicit modalităţile în care se realizează şi se evaluează educaţia familială şi în mod implicit conţinutul educaţiei în familie.

Rezultatele cercetării şi interpretarea acestora conduc spre distingerea unor practici adoptate de către părinţi în relaţiile cu copiii lor, practici care pot fi subsumate unor stiluri educative, pentru care literatura de specialitate oferă instrumente de diferenţiere, clasificare şi conceptualizare. Cunoaşterea acestor stiluri educative practicate în familiile contemporane este necesară pentru:

– înţelegerea modului în care se realizează educaţia informală în familie şi pentru dezvoltarea unor politici sociale, culturale şi educaţionale care să susţină (protejeze, solicite, dezvolte) educaţia familială, unul din principalii factori ai reformelor educaţiei proiectate în ţările dezvoltate;

– corelarea educaţiei în familie cu educaţia formală pe care o oferă școala şi susţinerea acesteia prin programe de educaţie pentru familie şi a viitorilor părinţi, în care să fie promovate stilurile educative benefice persoanei, familiei şi societăţii;

– instrumentarea unor programe de educaţie non-formala pentru tineri, adulţi, părinţi împreuna cu copiii, în care să se deprindă strategii, tehnici, relaţii, activităţi pentru asumarea şi dezvoltarea unor stiluri educative adecvate (de exemplu adecvate copilului său familiei cu nevoi speciale), flexibile (de exemplu în raport cu vârsta, cu situaţiile de viaţă), care să stimuleze educaţia familială şi să dea rezultate pozitive.

 Abordarea stilului şi a stilurilor educative

Cercetarea calitativă, evaluarea şi desemnarea sintetică a caracteristicilor unor relaţii, activităţi, procese (inclusiv de creaţie), comportamente şi a produselor acestora în diferite planuri ale existenţei umane şi ale spiritualităţii (inclusiv în familie) utilizează conceptul de stil.

Stilul educaţiei familiale este un construct care captează variaţiile (mai cu seamă normale) experienţelor parentale de a socializa şi de a controla copiii în viaţa de familie. Stilul educativ se referă mai cu seamă la procesul de influenţare pe care îl exercită părinţii asupra copiilor şi este studiat pentru a diferenţia categoriile de practici educative din viaţa de familie care determină reacţii şi comportamente specifice ale copiilor.

Pe baza recunoaşterii stilului educativ adoptat de părinţi sau în genere de adulţii care se ocupa în familie de îngrijirea şi educaţia copiilor, se pot face previziuni asupra evoluţiei benefice a copilului, se pot face intervenţii care să prevină influenţele negative care vor afecta dezvoltarea normală a copilului.

Dacă într-o comunitate proliferează stiluri educative care afectează negativ tânara generaţie, exista pericolul degradării vieţii individuale şi a celei comunitare în ansamblu şi pe termen lung, chiar dacă familiile respective supravieţuiesc. De cele mai multe ori, stilurile parentale care au efecte negative se manifesta în familiile în care una sau mai multe funcţii ale acestora nu se realizează şi de aceea sunt dezorganizate sau chiar se destramă. De aceea, stilurile educaţiei familiale sunt în atenţia cercetătorilor din diferite domenii ale ştiinţelor sociale care abordează familia şi educaţia.

Manifestarea stilului raportat cu prioritate la personalitatea unui individ.

În psihologie şi în ştiinţele educaţiei sunt utilizate mai multe sintagme care indică manifestarea stilului raportat cu prioritate la personalitatea unui individ, aşa cum este stilul afectiv sau stilul cognitiv. Sunt însa modalităţi de manifestare ale stilului, cum este stilul educativ şcolar sau stilul educativ familial care se constituie, se manifestă şi se apreciază prin raportarea la mediul educativ, grupul în care funcţionează şi prin comparaţie cu alte grupuri (familii, şcoli) sau prin raportare la mediul cultural educativ, la comunităţile din care fac parte familiile, şcolile etc.

“Educaţia în familie”, Mihaela Ionescu, Elisabeta Negreanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here