Edificiul bisericii. Simbolica

0
113

vrancioaiaClădirea sau locașul închinat lui Dumnezeu în care se adună credincioșii pentru rugăciune și pentru primirea harului Duhului Sfânt, prin Sfintele Taine se numește biserică. Conform tradiției ortodoxe, Dumnezeu este prezent în biserică într-un mod deosebit, invizibil.

Cuvântul românesc „biserică“ provine din grecescul basilica –βασιλική, care, la rândul lui, derivă din expresia grecească: βασιλική oikos – casa Împăratului.

Biserica este „casa Domnului“ și icoana Împărăției lui Dumnezeu. Ea este odaia de nuntă în care suntem chemați să ne logodim cu Hristos – Mirele Ceresc. Ea este Muntele Sinai în care ni se descoperă Dumnezeu și ne învață poruncile Lui și Ierusalimul de Sus (Sionul) în care suntem chemați să sărbătorim „Paștile cele veșnice“. Sfântul Maxim Mărturisitorul numește biserica „Cerul pe Pământ“, ea fiind  „tronul lui Dumnezeu“ , fiindcă aici în chip nevăzut, stă Însuși Mântuitorul nostru, într-o prezență deosebită și plină de slavă, ce nu se contrazice și nu exclude atotprezența Lui, ci o face mai reală într-un anumit loc. Biserica este un lăcaș închinat Lui Dumnezeu, dar și sfinților Lui, care uneori sunt aleși ai lăcașelor divine.

Un alt sens al cuvântului „biserică“ este și adunarea tuturor credincioșilor, acest termen fiind adoptat de greci ca echivalentul românescului   „biserică“ , συνέλευση – adunare.

Coincidența acestor două sensuri e mai mult simbolică – din perioada creștinismului de început e cunoscută imaginea Bisericii sub chipul corăbiei, dar și adunarea celor ce cred în Hristos Mântuitorul. Biserica e la fel ca o navă care plutește pe valurile vieții de la păcat și moarte, spre mântuire și viață veșnică.

Imaginea corăbiei plutitoare apare involuntar în timpul contemplării bisericii cu acel „catarg“ înalt al clopotniței și cupolelor, care se asociază cu pânzele umflate de vânt. O  altă semnificație simbolică a bisericii este modelul Universului: biserica este o imagine a lui Dumnezeu și a lumii create de El. Dacă e să privim secțiunea verticală a bisericii, partea inferioară – peretele, de la podea până la boltă –simbolizează lumea pământească. Partea de sus – bolta si tamburul cu cupolă – simbolizează lumea cerească. Această simbolică se reflectă și în sistemul picturilor bisericești – pe cupolă este plasată imaginea lui Iisus Hristos – Pantocratorul, adică împăratul lumii; pe tambur – imaginile arhanghelilor,proorocilor și apostolilor, adică ale celor care aud glasul lui Dumnezeu. Picturile murale sunt dedicate evenimentelor din istoria biblică a creștinătății. Terestrul și celestul în biserică se îmbină cu ajutorul pânzelor (o  invenție a arhitecților bizantini). Fragmente triunghiulare de formă sferică, ele sprijină cu unghiul de jos pe stâlpi, iar colțurile de sus formează un cerc, care sta la baza tamburului cupolei. Integral, biserica întruchipează, la figurat, unitatea armonioasă a lumii spirituale (cerești) și materiale (pământești).

Părțile un ei biserici ortodoxe sunt axate pe punctele cardinale, de exemplu, altarul bisericii întotdeauna e orientat  spre est. Există câteva explicații. În primul rând, venirea lui Hristos, numit în Biblie „Soarele Dreptății“( Matei, 3,20) simbolizează Răsăritul, de unde răsare soarele. În al doilea rând, la est de Ierusalim se află muntele Măslinilor (Elion)- locul Înălțării Domnului Iisus Hristos. Și, în sfîrșit, la est, după cum relatează Biblia, se află paradisul pierdut de oameni: „Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden spre răsărit și a pus acolo pe omul pe care-l zidise.“(Facerea, 2,8). Vestul era perceput, în viziunea anticilor, ca tărâm al morților și al infernului. De aceea, inhumările se făceau de obicei în partea de vest a bisericii, iar subiectul picturilor murale, reprezentat la fel spre vest, a devenit compoziția „Judecata de apoi“.

Tradiția ortodocșilor de a construi bisericile pe locuri înalte, bine văzute, este legată de înalta misiune a lăcașului sfânt. Harul dumnezeiesc, care persistă în biserică, conform învășăturii ortodoxe, se revarsă prin pereții ei în lume. De aceea, gardul care de regulă împrejmuiește biserica este un simbol al graniței teritoriului sfânt.

”Biserica Ortodoxă”, Svetlana Rudzievskaia

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here