Ecumenismul social

0
128
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Pr. StăniloaeStăniloae a apreciat Mişcarea Ecumenică în mod special pentru valoarea ei fundamentală în întărirea şi consolidarea unităţii Bisericii lui Hristos. “Meritul (ei) incontestabil” este tocmai acela de a fi adus în prim plan “în viaţa Bisericilor preocuparea accentuată faţă de problema unităţii lor şi le-a îndemnat să intre în dialog în vederea acestui scop”.

Pe lîngă această însemnătate incontestabilă trebuie menţionată şi valoarea imanentă a mişcării ecumenice în privinţa reformelor sociale mondiale, respectiv în căutarea soluţii la problemele comune ale lumii contemporane.

Staniloae spune ca mişcarea ecumenică s-a concentrat şi se concentrează (de exemplu mai de curînd prin Dekade zur Überwindung von Gewalt) asupra rezolvării “problemelor care confruntă astăzi întreaga omenire”. Datorită ei creştinismul “coboară, poate pentru prima dată, total şi fară nici o rezervă, din izolarea preocupărilor” strict teologice “în actualitatea vie, curgătoare şi multilaterală”.

Unele dintre punctele prioritare ale angajării ei sociale o constituie lupta de inspiraţie creştină pentru recunoaşterea egalităţii tuturor oamenilor; a tuturor culturilor; a egalităţii în drepturi, în privinţa bunurilor de consum; a egalităţii de drepturi umane şi naţionale ale tuturor popoarelor asuprite, colonializate sau discriminate rasial.

Datorită mişcării ecumenice şi a angajării active în ea, Biserica Ortodoxă Română a putut să-şi depăşească atitudinea ei introvertită. A putut sa renunte la lipsa ei de angajare seculară, adică lipsa de “participare la afacerile lumii, în lumina credinţei creştine”. Angajarea socială comună a Bisericilor prin deschiderea lor faţă de lume conduce la “apropierea doctrinară”. De exemplu în privinţa însemnăţăţii slujirii şi a faptelor iubirii, în înţelesul aspectului de solidaritate social -umană şi cosmică al mântuirii.

Stăniloae vorbeşte despre trei descoperiri importante ale Mişcării Ecumenice :

1.Evanghelia lui Hristos depăşeşte cultura, orînduirea politică sau socială;

2.Hristos răscumpără nu numai persoana umană ci şi lumea. Persoana nu există fără lume, iar lumea persoanelor nu poate fi gândită fără implicarea ei directă “în procesul naturii, al societăţii şi al istoriei”. în acest sens grija pentru salvarea persoanei umane nu poate fi separată de grija pentru creaţia lui Dumnezeu şi pentru o societate dreaptă.

3.Hristos este prezent activ în lumea contemporană. De aceea Biserica lui Hristos trebuie să participe activ la opera de reînnoire a structurilor vieţii politice, economice şi sociale, la crearea premiselor unei societăţi morale responsabile realizarea vrednică a umanităţii.

Biserica este chemată să iasă din comoditatea ei “speculativ teologică” şi să se angajeze activ, în colaborare deschisă cu celelalte Biserici creştine, cu celelalte Religii sau chiar cu cei fără credinţă la rezolvarea crizei sociale mondiale.

Credinţa creştină conduce inevitabil la solidaritate cu obiectul iubirii veşnice al lui Dumnezeu. El e solidar cu omul de pretutindeni, indiferent de culoare, de sex, de naţiune, de stare socială sau culturală. De aceeia ea nu este numai contemplaţie ci şi acţiune concretă. Ea nu are voie să se distanţeze de acţiunea politică pentru înlăturarea sărăciei pentru dreptatea socială. Diaconia caritativă nu trebuie separată de diaconia politică, de grija pentru crearea cadrului necesar de dezvoltaare sănătoasă a persoanei umane. Angajarea ecumenică are a face cu practicarea responsabilităţii creştine; cu lupta pentru drepturile omului şi pentru garanţia libertăţii persoanei; pentru libertate religioasă, morală, culturală, social-economică şi politică.

Teologia Părintelui Stăniloae este ecumenică pentru că ea este o teologie a iubirii. Iubirea stă pentru el deasupra raţiunii: “Love is more than reason”. În centrul teologie sale se află misterul iubirii chenotice şi perihoretice a Persoanelor Sfintei Treimi. Cheia ecumenismului său o constituie credinţa în lucrarea tainică a lui Hristos cel înviat în istoria lumii, intr-o lume intercondiţionată in diversele ei aspecte şi tendinţe uneori contradictorii. Speranţa sa fundamentală este însă că “prin diversitatea uneori contradictorie, manifestată astăzi (…) lumea (…) e condusă spre o unitate viitoare mai complexă”. Această unitate mai complexă are de a face cu umanismul creştinismului primar. Apropierea reciprocă a Bisericilor înseamnă convertire la spiritul umanismului creştin. Aceasta asigură de fapt baza unui viitor comun autentic axat pe valorile originare ale tradiţiei creştine apostolice.

Pe urmele iubirii, Contribuţii trinitare la o cultură a comunicării sfinţitoare, Daniel Munteanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here