Ecumenismul dialogului sincer

0
92
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

en-benedict-kirillPărintele Stăniloae este considerat “arhitectul teologiei române contemporane” şi “unul dintre cei mai mari teologi ai secolului XX”.
Dacă aruncăm o privire mai intensivă asupra cărţii sale din 1943 lisus Hristos sau restaurarea omului, “prima sa lucrare de anvergură teologică”, observăm că el încearcă aici pentru prima oară să profileze gândul central al soteriologiei ortodoxe, acela de restaurare a fiinţei umane căzute prin Adam. El face intră aici în dialog cu teologia şi filozofia apuseană. Numărul teologilor ortodocşi pe care îi citează sunt în eclatantă minoritate (optsprezece) faţă de numărul teologilor apuseni. Aceştia sunt treizeci şi patru la număr, deci aproape dublu. La aceştia se adaugă patrusprezece filozofi apuseni pe gândirea cărora el îşi bazează propria argumentare. Această statistică ne arată în mod clar o influenţă a filosofiei şi teologiei apusene asupra gândirii sale. Teologia sa nu se profilează deci în izolare cognitivă, ci în dialog cu teologia şi filozofia contemporană, nu numai cu cea ortodoxă ci şi cu cea evanghelică şi catolică. El caută să-şi contureze, am putea spune, propria sa identitate prin mijlocul dialogului, adică pe baza confruntării deschise şi chiar a asimilării sintezelor mai mult sau mai puţin străine spiritului ortodox.

Ce învăţăm din această formulare simbolică a acestei cărţi? Ecumenismul nu înseamnă autopropagare sau conştiinţa mândră a posesiei adevărului, ci căutare a adevărului şi mai presus de asta acceptarea celuilalt în calitatea lui de sincer împreună căutător al lui Hristos – care este Adevărul Ecumenismul nu înseamnă îmbogăţirea celuilalt prin deschiderea mea condescendentă, ci găsirea adevărului prin căutarea lui sinceră în formele raţionalităţii aparent contradictorii, ireconciliabile şi străine.
Ecumenismul are mereu de a face cu acceptarea celuilalt în calitatea alterităţii sale care îmi oferă posibilitatea creatoare de auto-depăşire şi auto-definire, Prin deschiderea ecumenică depăşim barierile egoismului şi solipsismului în căutarea vie a lui Dumnezeu cel Unul. Fără deschidere, fără iubire, fiinţa umană refuză şi pierde caracterul ei propriu cosmic şi meta-cosmic în favoarea unei provincialităţi limitate de graniţele închistării obsolente şi păcătoase.
Unus christiannus, nullus christianus. Deschiderea pentru celălalt este ospitalitate pentru Hristos (Mt, 25), este bucurie şi biruinţă a bucuriei învierii, este încredere în puterea rugăciunii lui Hristos – ut omnes unum sint (Joh 17). “Iubirea se realizează numai în reciprocitate”, am putea spune transconfensională. Realitatea iubirii de Dumnezeu se măsoară la realitatea iubirii e oameni. Fără comuniunea iubitoare cu semenii se slăbeşte chipul lui Dumnezeu în om, structura sa dialogicâ fundamentală, primară. Nu numai persoana are o structură dialogică, ci şi Biserica lui Hristos. Cel care susţine vie această structură dialogică este Duhul Sfânt.
Părintele Stăniloae defineşte ecumenismul contemporan ca “unitate a dialogului”, care nu are voie să fie întrerupt. El vede importanţa unităţii ecumenice contemporane în caracterul ei dinamic şi ermeneutic de dezvoltare a unei metode de înaintare “spre o unitate tot mai mare şi pînă la urmă deplină în credinţă, care trebuie să fie credinţa integrală de la început a Apostolilor şi a Bisericii primare”.
Premisele unui ecumenism autentic sunt însă “părăsirea orgoliului unor credinţe individuale, plenitudinea credinţei apostolice, acordul liber sau sinodal al persoanelor şi Bisericilor autocefale”.
Dialogul teologic ecumenic este întotdeauna necesar chiar şi pentru precizarea propriei identităţi: “Orthodoxy itself has become more explicit in its self-understanding in the course of the development of the ecumenical movement”.

Pe urmele iubirii, Contribuţii trinitare la o cultură a comunicării sfinţitoare, Daniel Munteanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here