Ecumenismul critic

0
181
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Parintele-Dumitru-Staniloae-de-Dinu-Lazar-3-via-Roncea-RoEcumenismul adevărat nu înseamnă pierderea de sine într-un entuziasm sentimental, sau într-un relativism “diplomatic-tranzacţionist”, în sensul concilierii cu orice preţ a realităţilor momentan ireconciliabile, Stăniloae nu a fost pur şi simplu un teolog ecumenic, ci mai presus de asta un teolog critic al ecumenismului inferior.

Nu orice formă de ecumenism trebuie şi poate fi acceptată din punct de vedere ortodox. Relativismul doctrinar, sentimentalismul entuziast sau diplomaţia religioasă sunt unele din pericolele inerente ale unui ecumenism forţat. Relativismul dizolvă consistenţa reală a Bisericii creştine. De aceea prima coordonată a ecumenismului o constituie “rezolvarea problemei unităţii de credinţă”.
Părintele Stăniloae a refuat în mod categoric o “comuniune euharistică lipsită de fundamentul unei comuniuni de credinţă”. Fără o bază comună, fără unitatea de credinţă în “integritatea învăţăturii apostolice” nu poate exista intercomuniune euharistică (comunicatio in sacris). Refuzul intercomuniunii nu înseamnă din partea Ortodoxiei o lipsă de iubire pentru ceilalţi creştini, ci el are de a face cu refuzul ei de a înţelege Euharistiei ca pe o ceremonie simbolică, cu semnificaţie teoretică sau sentimentală lipsită de prezenţa reală a trupului lui Hristos.
Cu toate că Părintele Stăniloae afirmă că aggiornamentul necesar al teologiei nu este numai un “aggiornamento al limbajului”, adică al conceptelor, cuvintelor, metaforelor şi formulărilor noi, ci şi un aggiornament al conţinutului, în sensul unei noutăţi de lumină în conţinutul misterului creştin, totuşi nu omite să accentueze valoarea păstrării continuităţii cu tradiţia originară. Înnoirea limbajului, a conceptelor este necesara şi binevenită, ea nu trebuie însă să stea în contradicţie cu esenţa creştinismului primar ortodox.
Biserica Ortodoxă este şi rămîne o Biserică a Tradiţiei, însă a tradiţiei vii, în sensul păstrării memoriei operei soteriologice a lui Hristos şi anume tocmai prin faptul trăirii în prezent în Hristos prin Duhul Sfânt. De aceea înnoirea învăţăturii teologice nu poate să însemne pentru Stăniloae decît înnoirea relaţiei cu Hristos în Duhul Sfânt. Deschidere ecumenică nu înseamnă altceva decît deschidere pentru Hristos, înaintare în unitate diversă spre Hristos “temeiul deplin al universalităţii sau unităţii” şi nicidecum “diminuare a conţinutului pe care-l reprezintă Hristos”. Unirea tuturor Bisericilor trebuie să se realizeze “în integritatea învăţăturii apostolice”. Înaintarea în dialogul ecumenic are de a face cu adîncirea fondului de credinţă comun în relaţie directă cu tradiţia apostolică şi patristică, cu adîncirea în credinţa comună “în Sfînta Treime, în întrupare, în răstignirea şi învierea Fiului lui Dumnezeu”.

Pe urmele iubirii, Contribuţii trinitare la o cultură a comunicării sfinţitoare, Daniel Munteanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here