E bine să dăm sfaturi?

0
726
sfaturiNici un om din lumea aceasta nu le poate şti pe toate, nu poate şti soluţiile la toate problemele aşa de vaste şi de variate cu care se confruntă societatea actuală, numai Bunul Dumnezeu le ştie şi le cunoaşte pe toate.

Se spune ca înţelepciunea creşte odată cu vârsta şi omul înţelept, omul matur trebuie să conştientizeze că nu este perfect, că nu le-a învăţat pe toate, că sunt oameni mai pricepuţi, mai pregătiţi ca el, că oamenii trebuie să colaboreze şi să înveţe unii de la alţii, că mândria nu trebuie să-şi găsească loc în relaţiile dintre semeni.

Nu e o ruşine să întrebi şi să ţi se răspundă la o întrebare de cineva mai înţelept ca tine, nu e o ruşine să te simţi uneori neajutorat şi să strigi după ajutor, nu e o ruşine să ceri un sfat când ai nevoie de el de la un semen din preajma ta, nu e o ruşine să ceri Bunului Dumnezeu să-ţi arate calea pe care trebuie să o urmezi, ca să nu faci greşeli în viaţa ta, nu e o ruşine să fii smerit şi să nu te încrezi doar în forţele tale, fiindcă tu singur nimic nu poţi face dacă nu ai sprijin şi ajutor pe Bunul Dumnezeu. Să ne rugăm aşadar: ,,Stăpâne Doamne şi Dumnezeul meu, duhul măririi deşarte şi al mândriei, depărtează-l de la mine. Iar duhul smereniei dăruieşte-l mie păcătosului/ păcătoasei.’’

Preferăm să rămânem nişte oameni neinformaţi, preferăm să nu ne ajutăm unii pe alţii în necazuri, preferăm să nu ne spunem păsurile unora altora pentru a primi un sfat bun, un gând bun, care ne-ar ajuta să găsim răspuns la întrebările noastre?

Sau preferam să nu fim mândri şi să cerem o informaţie de la un semen care o deţine, un sfat de la cine e în măsură să îl dea în urma unei experienţe de viaţă, acumulată în timp? Preferăm să nu avem un duhovnic de la care am putea cere unele sfaturi ce ne-ar ajuta pe drumul mântuirii, sau preferăm să îl avem şi să alergăm la el ori de câte ori avem de făcut ceva important în viaţă, ori de câte ori nu găsim un răspuns singuri la problemele noastre?

Preferăm să îi cerem în nevoi şi ispite, sfaturi Bunului Dumnezeu în rugăciunile noastre, rugăciuni în urma cărora primim răspunsurile cele mai potrivite pentru noi în funcţie de nevoile noastre sau preferăm să nu vorbim niciodată cu Bunul Dumnezeu, care a zis: ,,În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.’’ Atunci noi de ce să fim mândri, sau laşi, sau fricoşi, sau timizi, sau ignoranţi, şi să nu cerem sfaturi când avem nevoie de ele?

E un lucru tare delicat însă, să dai sfaturi cuiva, fiindcă e adevărat că poţi greşi chiar dacă ai avut o intenţie bună de a ajuta.

Nici un om nu este atoateştiutor şi atoatecunoscător, ca să dea sfaturi potrivite pentru toate problemele semenilor din jurul lui, numai Bunul Dumnezezeu le cunoaşte pe toate şi ştie ce e spre folosul fiecăruia. Să conştientizăm deci, că sfaturile poartă cu ele puterea cuvântului nostru, ele putând influienţa faptele celor pe care îi sfătuim, un sfat înţelept oferit cu multă iubire la vremea potrivită valorează mai mult decât orice bogăţie, iar un sfat rău, vătămător poate dăuna mai mult decât orice altceva. Din acest motiv se cuvine să avem foarte multă grijă la sfaturile pe care le dăm celor de lângă noi, ştiind că intenţiile bune nu sunt întotdeauna şi bine înfăptuite.

Cu siguranţă de multe ori ne întrebăm: Oare am dat mai multe sfaturi bune decât rele?

De câte ori am dat sfaturi fără să cerem ajutorul Lui Dumnezeu pentru a ne lumina ce să spunem şi ce să facem, cu siguranţă am greşit. Când cineva dorea un sfat de la Sfântul Siluan Athonitul, acestuia nu-i plăcea să dea răspuns ,,din mintea sa’’. El purta în inimă cuvântul Sfântului Serafim de Sarov, care spune: ,,Când vorbeam din mintea mea, se întâmpla să greşesc.’’  Apoi, precum adaugă Sfântul Athonit, ,,greşelile pot fi mici, dar pot fi şi mari’’.

Cred că, ar fi cel mai potrivit să spunem unui semen de-al nostru care ne cere un sfat, să se roage cu credinţă Lui Dumnezeu să primească răspuns la întrebări, sau să alerge la un om cu viaţă duhovnicească ori la preotul duhovnic, pentru că noi putem greşi sfătuindu-l, anumite sfaturi pe care le socotim a fi bune se  pot dovedi uneori neînţelepte, deci vătămătoare Dar dacă nu ne abţinem totuşi de la a da sfaturi? Măcar să spunem: … când am avut o problemă asemănătoare cu a ta, eu aşa am procedat, dar nu toţi oamenii sunt la fel, tu eşti diferit de mine, gândeşti, simţi, trăieşti altfel, dacă crezi că e potrivit şi pentru tine, urmează-mi sfatul, dacă nu, nu.

Cine ştie la Judecata de Apoi de câte sfaturi greşite nu vom fi mustraţi?

Dar şi indiferenta e un păcat, nu? Să nu fim indiferenţi când simţim că aproapele nostru are o suferinţă sufletească şi are nevoie de o mângâiere care poate lua  forma unui sfat dat cu iubire, cu blândeţe, cu smerenie, cu gând bun şi cu sinceritate, iar dacă acest sfat este însoţit şi de o îmbrăţişare strânsă şi caldă, este însoţit de o îmbărbătare, de un zâmbet, atunci acesta poate alunga bezna tristeţii, singurătăţii, deznădejdii, nefericirii unui suflet, atunci poate aduce lumina iubirii, speranţei, prieteniei, compasiunii în sufletul, în inima, în viaţa unui om.

,,Sfinţii Părinţi ne recomandă să dăm sfaturi şi să ne expunem părerea faţă de anumite lucruri numai în cazul în care suntem întrebaţi. Aşa ne spune şi Înţeleptul Solomon: „Cel ce răspunde la vorbă înainte de a o fi ascultat este nebun şi încurcat la minte” (Pilde 18, 13). Trebuie să ştim cui şi ce fel de cuvânt spunem, că nu cumva voind să facem bine, să ne complicăm viaţa. „Ceartă-l, adică povăţuieşte-l pe cel înţelept, şi mai înţelept va fi – zice acelaşi Solomon, dar nu-l certă pe cel nebun ca să nu şi-l faci duşman.”

Aceste reguli simple cu privire la ce şi când vorbim sunt chezăşia unei relaţii paşnice şi durabile între oameni.

Altfel un cuvânt spus nelalocul lui poate strica prietenii îndelungate. Înţeleptul Sirah spunea că e mai rău să cadă cineva de pe vârful limbii sale decât de la o mare înălţime. În acest sens, uneori trebuie să evităm, să zicem lucrurile care ştim că nu plac aproapelui nostru sau care ar putea să-l rănească. Chiar şi cu preţul de a fi nesinceri.

De multe ori sunt într-o dilemă şi nu ştiu dacă procedez bine când dau sfaturi celor din jurul meu, deşi mi se cere să o fac. Voi vă confruntaţi cu aceeaşi dilemă ca a mea? Cum răspundeţi la întrebarea: E bine să dăm sfaturi?

Cristina Toma

Jurnal Spiritual 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here