,,Durerile exprimate dor mai puțin’’

0
308
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Unii oameni îşi ţin suferinţa ascunsă adânc, adânc în peştera sufletului lor, nelăsând-o să iasă la lumină. Alţii aleg să îşi împărtăşească, nu numai bucuriile, ci şi durerile cu cei de lângă ei.

Eu fac parte din cea de-a doua categorie. Când durerea sufletului meu creşte în intensitate şi este mai presus de puterile mele, nu rezist să nu o împărtăşesc cuiva apropiat. Dacă aş ţine ascunsă durerea înlăuntrul meu, sufletul meu ar deveni un suflet plin de cicatrici, un suflet cu luminile stinse, ca al femeii din următoarea povestioară.

Erau odată două surori gemene, care la chip se asemănau ca două picături de rouă, dar nu îşi exteriorizau la fel trăirile. Una dintre ele îşi împărtăşea emoţiile cu cei din jur, cealaltă nu era de acord cu acest fel de a fi al surorii ei şi reuşea să îşi ascundă în cufărul sufletului toate emoţiile, inclusiv suferinţa cauzată de răutatea, nedreptatea, minciuna, invidia, egoismul aproapelui, suferinţa cauzată de încercările vieţii, de încercările care îi îngreunau Crucea spirituală. Niciodată nu povestea cuiva, ce e în sufletul și inima ei. Nu a împărtășit nimănui, durerea despărțirii de persoanele dragi, care au părăsit lumea pământească pentru cea cerească (bunici, părinți, frați, primul copil), nu și-a strigat durerea despărțirii de soțul său, nici durerea pierderii unui loc de muncă, care o definea, nici durerea la aflarea faptului că suferă de o boală incurabilă.

Se obișnuise să își poarte singură durerile. Se înstrăinase de tot de semenii ei, nici măcar sora sa nu a reuşit vreodată să îi devină confidentă. Aceasta o ruga să împartă cu ea, şi durerile şi bucuriile, o ruga să îşi caute un duhovnic care să îi vindece cu răbdare şi iubire duhovnicească toate rănile sufleteşti, provocate şi de durerile neîmpărtăşite, dar toată strădania ei era în zadar.

Nu a putut nici să o convingă să cerceteze Biserica, să se apropie de Dumnezeu şi să strige la Acesta, pentru a primi ajutor şi mângâiere în furtunile vieţii, pentru a-I încredinţa Acestuia, toate necazurile şi durerile ei. Asista neputincioasă cum sora sa se ofilea încetul cu încetul, cum se ofileşte o floare, atunci când nu este udată mult timp. Asista neputincioasă cum sora sa suferea de boala necomuniunii, de boala singurătăţii şi întrăinării de Dumnezeu şi oameni.

Nici ea nu fusese ocolită de încercări, necazuri şi dureri pe drumul vieţii, dar spre deosebire de sora sa geamănă, ea nu a purtat niciodată singură, povara durerilor sufleteşti. Mereu a împărţit această povară: cu un suflet cald şi sincer, cu care se afla pe aceeaşi lungime de undă, cu un suflet – dar binecuvântat al lui Doamne, înger păzitor pe drumul vieţii – cu părintele duhovnic – doctor sufletesc – cu Hristos – Vindecătorul tuturor suferinţelor – cu Măicuţa Domnului – Mângâietoarea celor întristaţi, îndureraţi, oropsiţi, nedreptăţiţi – cu Sfinţii – prietenii noştrii din Cer, prieteni sinceri, solidari cu toţi cei ce le cer ajutorul în necazuri şi încercări.

Ea mereu a crezut că orice durere împărtăşită se diminuează în intensitate, că orice durere împărtăşită îţi fereşte sufletul de boala singurătăţii şi necomuniunii.

Durerile neîmpărtăşite îşi pun amprenta şi pe chipul, nu numai pe sufletul nostru, de aceea sora tăcută şi însingurată, a început încetul cu încetul să pară cu mult mai în vârstă decât sora ei geamănă.

Așadar, e bine să fii discret/ă în viață și să nu-ți spui oricui durerea și păsul,
Să fii atent/ă cu cine-ți împărtășești un secret, bucuria, necazul, succesul,
Fiindcă în lumea de azi, din păcate, nu mai este cum a fost odinioară, omul.
Lumea e un imens teatru şi cu greu mai știi cine ți-e prietenul, cine ți-e dușmanul.
Ne împiedicăm la tot pasul de: invidie, ură, răutate, falsitate, indiferentă, egoism,
Dar să nu ne pierdem credinţa: că nu toată lumea e înveşmântată în individualism,
Că mai există și azi: prietenie necondiţionată, solidaritate, sinceritate, comuniune,
Și oameni care mereu trăiesc starea autenticei iubiri ce izvorăște din compasiune,
Din compasiunea – soră cu ascultarea celui ce are nevoie de un sfat, de o încurajare,
De delicatețe sufletească, de un cuvânt blând și vindecător, de înțelegere și acceptare.

Niciun om nu e ferit de ispite și încercări, de dureri și necazuri, fiecare poartă o cruce în spate,
Și, împărtășirea durerilor cu aproapele, cu duhovnicul, cu Doamne, nu înseamnă vulnerabilitate,
Ci înseamnă: credință, smerenie, deschidere sufletească, autentic curaj și debordantă sinceritate.
Să ne rugăm lui Doamne să ne binecuvinteze cu un duhovnic – doctor sufletesc, părinte și frate!
Să ne rugăm lui Doamne să fim prieteni autentici, ca să primim în dar prietenie necondiționată!
Să ne rugăm adânc lui Doamne să nu ne simțim singuri, părăsiți, neiubiți și neînțeleși, niciodată!

Să conștientizăm, că durerea împărtășită se diminuează, că povara ei nu o mai ducem doar noi
Și, că greutatea de plumb a suferinței se împarte când aceasta e împărtășită, cel puțin la doi.
Mereu voi alege să-mi împărtășesc durerea, chiar dacă uneori voi fi de oameni dragi, trădată!
Să țin toate durerile ascunse adânc în cămara sufletului meu, nu voi reuși, cu siguranță, niciodată!

Cristina Toma