Durerea de umăr şi de gât

0
19631

durere de umarMulţi dintre noi am dormit într-o poziţie ciudată sau am stat prea mult în faţa computerului, sau am fost prea ocupaţi cu croşetatul ori cusutul, alegându-ne cu o durere de gât sau de umăr. Sau poate am vorbit ore întregi la telefon cu receptorul prins între umăr şi ureche -şi am plătit preţul pentru aceasta. Medicamentele antiinflamatorii, cum ar fi aspirina sau ibuprofenul, pot fi de ajutor, dar există şi alte modalităţi de a ameliora durerea.

Ce este în neregulă

Durerea de gât este de obicei rezultatul unui lucru la fel de agresiv ca a sta în aceeaşi poziţie prea mult. Durerea de umăr este deseori provocată de tendinită – o inflamaţie a tendonului, formaţiunea care leagă muşchiul de os. Dar ar putea să fie de vină şi bursita, rezultat al inflamaţiei sacului articular, sau bursă, care acoperă articulaţia umărului (vezi Bursită şi tendinită, pagina 73). Deseori durerea de umăr este o „durere reflexă”, ea avându-şi originea în altă zonă în organism. Durerea de umăr poate proveni de la organe abdominale cum ar fi stomacul sau vezica biliară (din cauza impulsurilor din nervul frenic atunci când diafragma este iritată) sau de la plămâni. Traumatismele, artrita sau boala Lyme sunt alte posibile cauze ale durerii de gât sau de umăr.

Vindecaţi cu căldură

Căldura ajută la reducerea durerii, relaxează muşchii, reduce rigiditatea articulară şi accelerează vindecarea. Puteţi să folosiţi o pernă electrică setată pe minim, o sticlă cu apă caldă, o lampă cu lumină infraroşie sau un încălzitor. Sau, pur şi simplu, faceţi o baie sau un duş cald.

Căldura umedă ajută la reducerea rigidităţii unui gât dureros cauza -tă de tensiune musculară. Faceţi o compresă pentru gât prin înmuierea unui prosop în apă caldă (nu fiartă). împăturiţi prosopul şi

stoarceţi-l bine. Intindeţi-l şi puneţi-l peste gât şi umeri. Acoperiţi-l cu un prosop uscat şi lăsaţi-le pe amândouă aşa timp de 10 minute.

Pentru o ameliorare rapidă şi uşoară, folosiţi un uscător de păr setat pe cald la minim şi folosiţi-l pe zona de gât dureroasă.

Aplicaţi presiune

încercaţi un truc simplu: folosindu-vă degetele, aplicaţi presiune pe zona dureroasă timp de trei minute. Acest lucru ar trebui să vă ajute să reduceţi în mod semnificativ durerea.

Un masaj uşor poate face minuni pentru durerea de gât sau umeri. Folosiţi degetele mâinii stângi pe partea dreaptă a gâtului dumneavoastră în zona imediat de sub ureche şi masaţi folosind o mişcare descendentă către claviculă. Faceţi acest lucru de trei ori şi apoi schimbaţi partea. Folosirea unui ulei sau a unei loţiuni de masaj în care aţi adăugat câteva picături de levănţică sau ulei de geranium (muşcată) va spori efectul calmant.

Frectionati cu alifie

Aplicaţi o cremă revulsivă. Acest produs irită terminaţiile nervoase, deviind atenţia creierului de la durerea resimţită.

Puterea profilaxiei

Dacă în mod normal dormiţi pe abdomen, puteţi să îi faceţi gâtului dumneavoastră un serviciu modificându-vă postura de somn. Dormiţi mai bine pe spate. încercaţi, de asemenea, să folosiţi o pernă specială pentru gât, care poate fi cumpărată de la supermarketuri, unele famacii şi online. Ar trebui, de asemenea, să luaţi în calcul investiţia într-o saltea nouă dacă cea pe care o aveţi este veche şi bătătorită.

Staţi pe scaune care vă susţin bine spatele şi gâtul (dacă este nevoie, cumpăraţi-vă un suport lombar sau folosiţi un prosop rulat pus la nivelul zonei inferioare a spatelui) şi asiguraţi-vă că nu staţi cocoşat, i Indiferent dacă staţi în picioare sau pe scaun, ţineţi-vă urechea, umărul şi şoldul aliniate.

-Atunci când vorbiţi la telefon, ţineţi receptorul cu umărul? Pentru a evita afectarea gâtului, ţineţi receptorul cu mâna sau, dacă vorbiţi mult timp la telefon, cumpăraţi o pereche de căşti sau un telefon cu speaker.

-Dacă sunteţi femeie şi aveţi sânii mari, purtarea unui sutien pentru sport poate ajuta la reducerea durerii la nivelul gâtului şi a umerilor. Acest tip de sutien oferă mai mult suport, şi pentru că are bretelele mai late decât cel normal, greutatea este mai bine distribuită.

-Nu vă supraîncărcaţi geanta de umăr. Aceasta nu doar vă pune mai multă greutate pe un umăr, dar vă şi afectează postura normală. Cele mai bune alternative sunt un rucsac – dar folosiţi-l ţinându-l pe ambii umeri sau de tipul celor cu cureaua ce trece oblic peste umăr – sau  o borsetă. Pentru ocaziile în care trebuie să vă îmbrăcaţi elegant, purtaţi o geantă de mână.

-Dacă petreceri multe ore la calculator, ţineţi monitorul la acelaşi nivel cu ochii astfel încât să nu fie nevoie să vă îndoiţi gâtul sau să ţineţi capul aplecat pentru a putea vedea bine.

-Evitaţi să purtaţi pantofi cu tocuri înalte. Ei pot contribui la durerea indirectă de gât pentru că vă scot din aliniere coloana, facându-vă gâtul să se încline spre înainte.

-Purtaţi o eşarfa de fiecare dată când este frig şi umezeală. Vremea de iarnă poate agrava durerea şi rigiditatea gâtului.

-Evitaţi să staţi şi să dormiţi în curent. Dacă trebuie să dormiţi în -tr-o cameră friguroasă, purtaţi o eşarfa.

Ar trebui să-mi sun medicul?

Dacă aceste remedii nu dau rezultate şi durerea persistă mai mult de trei zile, mergeţi la doctor. Este nevoie de o examinare şi dacă aveţi o durere care nu vă permite să ridicaţi braţul deasupra capului sau dacă nu vă puteţi mişca umărul. Contactaţi-vă imediat medicul dacă durerea de gât sau umăr apare după ce aţi căzut sau aţi suferit un accident. Solicitaţi asistenţă medicală de urgenţă dacă gâtul nu este doar dureros, ci şi rigid şi aveţi febră, sunteţi sensibil la lumină şi aveţi o erupţie care nu dispare. Acestea sunt simptomele meningitei.

1001 de remedii casnice, Reader’ s Digest

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here