Durerea este un fenomen subiectiv, complex, cu consecinţe diverse, ce se regăsesc la nivel funcţional, structural şi psiho-comportamental.
Spre deosebire de durerea acută, care are funcţia de semnalizare a unei leziuni tisulare, durerea cronică generează un sindrom complex de tulburări fizice şi psihice.
Durerea cronică poată apărea oriunde în organism şi poate varia de la uşoară, moderată şi până la atât de severă încât instituie dizabilitatea unei funcţionări normale. Oricine poate să dezvolte durere cronică. Deşi este mult mai frecventă la vârstnici, care pot dezvolta boli cronice, durerea cronică nu este o componentă normală a înaintării în vârstă.
Durerea necontrolată sau netratată influenţează dramatic calitatea vieţii şi devine substratul unui scor de performanţă redus. Este esenţial pentru medici să cunoască şi să aplice toate metodele posibile pentru controlul durerii, de la medicatie până la posibilităţile terapeutice psihologice.
Durerea cronică este nu numai dificil de evaluat dar şi refractară la tratament. Ca exemple de durere cronică dificil de tratat putem cita: durerea lombara, nevralgia, cefaleea etc. Managementul durerii începe cu o evaluare completă, cu istoricul detaliat, examinare fizica şi teste diagnostice complementare, urmând constituirea planului de tratament. Reevaluările repetate la intervale regulate sunt necesare pentru monitorizarea eficacităţii tratamentului. Adeseori rezultate bune sunt obţinute prin reducerea dozelor de analgetice, utilizarea medicatiei coanalgetice, psihoterapie etc.
Terapia corectă a durerii cronice presupune eforturi deosebite, multidisciplinare, utilizarea a numeroase metode si tehnici atât farmacologice cat şi nefarmacologice.
Datorită conjugării diferitelor mecanisme patogenice, evident că terapia medicamentoasă a durerii cronice nu poate fi schematizată doar la o clasă de substanţe. în majoritatea cazurilor este necesară asocierea mai multor clase de substanţe cu impact multiplu asupra diferitelor mecanisme patogenice (care este cauza durerii cronice). Alături de substanţele analgetice clasice există numeroase alte clase de substanţe care şi-au dovedit eficienţa în terapia anumitor tipuri de durere: anticonvulsivante, anti-depresante triciclice, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, alfa2-agonisti, beta-blocante, blocante ale canalelor de calciu, corticosteroizi. Medicamentele au eficienţa maximă dacă sunt folosite în combinaţie cu alte tipuri de tratament, cum ar fi fizioterapia, stimularea electrică nervoasă (TENS), psihoterapia, acupunctura etc. Iniţial se administrează medicamentele cu cele mai puţine efecte adverse posibile. Ulterior, dacă este nevoie/doza este crescută lent sau medicamentul este schimbat. Metodele nefarmacologice pot consolida terapia farmacologică propriu-zisă a durerii, amplificând sau prelungind efectele acesteia.
Săptămâna medicală nr. 183, noiembrie 2014
Jurnal Spiritual
