Dumnezeul acestui veac

0
324
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

dumnezeul acestui veacDumnezeul acestui veac (2 Cor. 4, 4) este numit în alte locuri ale Sfintei Scripturi stăpânitorul acestui veac (In. 12, 31; 14, 30), stăpânitorul întunericului acestui veac (Efes. 6, 12), duhul care lucrează în fiii neascultării (Efes. 2, 2). El este dumnezeul acestui veac întrucât cei ce trăiesc după duhul lui i se supun, iau aminte cu drag la îndemnurile lui şi lucrează cu osârdie după principiile lui. Stăpânirea aceasta nu-i este înnăscută, ci întâmplătoare, întemeiată pe prostia oamenilor, care facându-şi chefurile au căzut în viaţa trupească. Cei supuşi lui nu îi sunt supuşi nemijlocit, ci sunt numai dedaţi plăcerilor egoiste; plăcerea lor egoistă îi deschide uşa ca să intre în suflet, şi el, după ce intră, îşi face de cap, trăgându-i la fapte rele şi ruşinoase potrivit treptei de împătimire a fiecăruia. Rareori trece personal la fapte. Lucrarea lui personală este reprezentată de înşelarea protopărinţilor, ispitirea Mântuitorului Hristos şi viitoarea lucrare prin Antihrist. De obicei, el lucrează prin cetele drăceşti, care mişună peste tot şi se bagă în toate, doar-doar vor putea să izbutească vreo mişelie. Unii dintre ei se sălăşluiesc în trupurile oamenilor, în acele părţi prin care lucrează cu precădere patima căreia îi este dedat cel cu pricina. îndrăciţi nu sunt numai cei în care neorânduiala drăcească se descoperă în chip vădit; în cea mai mare parte a îndrăciţilor, dracii locuiesc poto-liţi, mărginindu-se să diriguiască prin insuflare faptele lor păcătoase şi strângând şurubul atunci când omului îi trece prin cap să se pocăiască şi să se îndrepte. în unii trăiesc câţiva draci deodată – asta la cei care slujesc mai multor patimi. Ei, şi prin aceştia stăpâneşte dumnezeul acestui veac. Lui i se închinau păgânii divinizând patimile; acum i se închină cei ce sunt creştini doar cu numele, plecându-se imboldurilor patimilor pe care el le aprinde şi le îndrumă.

Cum orbeşte el raţiunea celor necredincioşi? Ascunzându-L cu totul de ei pe Dumnezeu şi rânduiala lucrurilor dumnezeieşti, şi ferecându-le cugetul ca să nu mai simtă altceva decât cele văzute şi pipăite, ca şi cum nu ar exista nimic nevăzut şi nepipăit. îl au şi pe Dumnezeu pe limbă, însă acest cuvânt trece prin gură fără să lase urme; se mai iţeşte şi vorba despre moarte, dar în aşa fel de parcă pe ei asta nu i-ar atinge. De obicei însă, ei îşi sunt loruşi dumnezei, singuri îşi poartă de grijă, singuri îşi rânduiesc soarta, bizuindu-se în toate doar pe ei înşişi şi sprijinindu-se pe mijloacele care le sunt la îndemână. Scopurile lor nu trec dincolo de hotarele vieţii acesteia. Ei au de gând pe aceasta să o prefacă în viaţă paradisiacă, numai de asta se îngrijesc, într-acolo sunt îndreptate toate planurile lor, într-acolo se întorc toate întreprinderile lor. Scopul lor este să trăiască în îndestulare, înconjuraţi de cinstiri şi de cât se poate mai multe mângâieri şi plăceri. Nici nu iau în calcul conştiinţa, şi frica de Dumnezeu nu pătrunde în această beznă a împătimirii simţurilor. Conştiinţa adevărată este călcată în picioare – i-a luat locul regula de a te purta cât mai decent în faţa celorlalţi şi de a nu te face de râs. Pentru ei, Dumnezeu este ceva de mâna a doua, şi li se pare că îndeplinirea formală a obiceiurilor religioase este pe deplin îndestulătoare pentru a nu se teme de El, ca şi cum nici El n-ar avea treabă cu sufletul nostru, nici sufletul nostru cu El. în tagma lor nu intră doar hoţi, tâlhari, curve, beţivi şi alţi păcătoşi învederaţi: aceştia nici nu sunt văzuţi de către ei cu ochi buni. Viaţa iubitoare de lume curge de obicei sub masca seriozităţii, luând ochii cu o poleială de corectitudine, respectabilitate şi impozanţă. Duhul acestei vieţi este potrivnic lui Dumnezeu; tocmai el e pricina faptului că ochii fiilor acestui veac sunt mijiţi când e vorba să vadă lumina binevestirii. Binevestirea ţine de un tărâm, iar ei, prin toată rânduiala vieţii lor, ţin de altul. N-au nimic în comun cu binevestirea, şi nici nu pot s-o încapă.

Începutul lucrării binevestirii este pus de tulburarea conştiinţei – iar fiii acestui veac sunt totdeauna mulţumiţi de ei înşişi, fiindcă nu se văd vinovaţi cu nimic şi nu pricep ce fel de cerinţă este aceasta: pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia Cerurilor (Mc. 1, 15). Frica de judecata lui Dumnezeu încheie lucrarea, însă fiul acestui veac spune: „Păi ce – jertfa a fost adusă, eu am pus lumânărica, am plătit slujba, gata! Moartea şi judecata sunt departe, să ne vedem de trai!” Şi nu îi intră nicidecum la cap ideea că judecata va cădea asupra lui cu toată greutatea dreptăţii. Să urmăm binevestirii ne însufleţeşte raiul cel făgăduit, veşnica fericire – însă fiii acestui veac cred că au deja raiul, vieţuind pururea în plăceri, cufundându-se în cele văzute şi pipăite; ei nu pot nicidecum să primească dorul de raiul cel nevăzut şi de fericirea nepipăită. Aceste trei momente, atât de esenţiale în dispoziţia sufletească a fiilor acestui veac şi atât de potrivnice principiilor binevestirii, sunt cele care fac ca pentru ei binevestirea să fie ceva întunecat, tulbure, de neprimit. Totul li se pare străin în ea; nu pot înţelege cum se cuvine nimic din ea; nici un consimţământ faţă de îndemnurile ei nu li se smulge din piept: de auzit nu aud, de văzut nu văd, că s-a îngroşat inima norodului acestuia (Mt. 13, 15). Iată adevăratul înţeles al cuvintelor: dumnezeul acestui veac a orbit minţile necredincioşilor – duhul fiilor acestui veac, care lucrează în ei sub înrâurirea dumnezeului acestui veac – satana -i-a făcut neputincioşi a lua aminte la binevestire, a pricepe lucrarea ei binefăcătoare şi a o primi. Fără să rostească nimic, ei le zic binevestitorilor: „Vezi-ţi de drumul tău; asta n-are legătură cu noi”.

Le-a orbit, zice Apostolul, ca să nu le lumineze lumina binevestirii slavei lui Hristos (2 Cor. 4, 4). Când este luată în seamă şi primită, lumina binevestirii răsare ca o făclie strălucitoare aprinsă cât ai clipi într-un loc întunecos. Pentru cel ce a luat aminte la ea luminează totul şi îl face să înţeleagă totul: el vede limpede şi pierzania fără de ieşire în care se află, şi cât de bun mijloc îi propune binevestirea pentru a ieşi din această pierzanie, drept care se şi apucă de el din toate puterile firii sale. Iar când gustă şi cu lucrul puterea lui cea vindecătoare, lumina duhovnicească ce străluceşte în el este nemăsurată. Dintr-o singură privire cuprinde şi trecutul, şi prezentul, şi viitorul, şi cerul, şi pământul – şi vede totul cuprins de Unul Dumnezeu în Domnul Iisus Hristos prin harul Duhului Celui Sfânt. Iar punctul de plecare al luminii este faţa Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel întrupat, Care a proslăvit în Sine firea noastră cea săracă şi a aşezat-o de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui. Luminând toate, binevestirea aruncă lumină mai ales asupra chipului Mântuitorului Hristos, întrucât toate acestea pe El se întemeiază; de aceea şi este binevestirea slavei lui Hristos. Necredincioşii nu văd nimic din toate acestea, pentru că au mijit prin necredinţă ochii minţii lor. Uşa tainelor dumnezeieşti nu se deschide pentru ei, şi lumina lor nu îi luminează. Dumnezeul acestui veac îi ţine în întuneric şi nu lasă să strălucească pentru ei lumina lui Dumnezeu. El face asta nu ca un stăpân, ci amăgindu-i cu viclenie pe fiii acestui veac. Umblând întru înşelare, aceştia nu îşi bagă de seamă întunecarea şi se mulţumesc cu bezna, presupunând ca nişte amăgiţi că aceasta este lumina. Însă oricât ar fi de gros întunericul orbirii, nu este silnicie în el. Oamenii umblă orbeşte de bunăvoie; dacă vor vrea, vor deschide ochii, fiindcă lumina lui Dumnezeu este împrejur. Dumnezeul acestui veac se străduie în fel şi chip să-i ţină în orbire, dar face asta punându-le la îndemână elementele care pricinuiesc orbirea, pe care oamenii înşişi le iau cu plăcere şi astfel se orbesc singuri. Iar stăpânire nemijlocită, dumnezeul acestui veac nu are peste nimeni şi nimic, şi asupra nimănui nu cutează să facă silnicie. Singuri suntem vinovaţi pentru tot.

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sfântul Teofan Zăvorâtul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here