Dumnezeu și filozofii

0
233

filosUn filozof care se zbate fie să găsească argumente pentru existența lui Dumnezeu, fie să combată argumentele despre inexistența lui Dumnezeu reprezintă o poartă către ateism. Dumnezeul lui Moise este neatributiv. Când Îl întreabă Moise pe Dumnezeu: Ce să le spun ălora de jos despre Tine? – Dumnezeu îi spune: Eu sunt Cel ce sunt.

Binele și răul sunt conceptele pedagogiei lui Dumnezeu față de oameni. De aceea, în fața lui Dumnezeu, geniul e văr primar cu idiotul.

Dumnezeu S-a revelat, dovadă că este. De fapt, vânzoleala asta haotică a lumii actuale, frământarea lumii de azi, mă convinge că nu există decât Dumnezeu. Că totul e muritor, și universul și omul, și că lumea a fost făcută de Dumnezeu din nimic și o va spulbera din orgoliul divin de a o face din nou – considerând că prima lui ispravă s-a înecat istoric.

Eu încerc o experiență: încerc să mă deparazitez de filozofie, de păduchernița metafizicii. Cioran s-a deparazitat mai demult, deși face filozofie. Un prieten al meu zice: te deparazitezi, dar folosești sculele ei. Da, dar dacă mă urc în tren nu înseamnă că zeul meu e calea ferată.

În Evul Mediu, s-a formulat de către filozofii șireți teoria adevărului dublu: secundum fidem – adevărul după credință – și secundum rationem – adevărul după rațiune, ca să aibă cale liberă pentru filozofie. Adică să rătăcească până devin năuci. Ce-au realizat filozofii prin autonomia lor? Nimic! N-au nici un adevăr.

La urma urmelor, are și filozofia acces la adevăr, pentru că situarea spiritului în adevăr este vocațională. Babele evlavioase merg la absolut rugându-se, iar filozoful trăncănind silogisme.

322 de vorbe memorabile ale lui Petre Țuțea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here