Dumnezeu-omul Hristos este unicul Logos, unica minte, unicul sens al omului

0
214

unica minteÎn cele din urmă, creştinismul este creştinism tocmai datorită Dumnezeu-omului Hristos, a adevărului său divino-uman şi a modului de viaţă teandric pe care-l oferă creştinismul. Acesta este adevărul fundamental faţă de care nu se pot face compromisuri. Întreaga înţelegere creştină a ceea ce este cu adevărat valoros se defineşte şi se bazează pe acest lucru. Hristos, ca Dumnezeu-om, este cea mai sfântă şi preţioasă fiinţă şi măsura infailibilă a tuturor lucrurilor. Deci noi trebuie să fim sinceri şi consecvenţi până la sfârşit. Dacă Hristos nu este atât Dumnezeu, cât şi om, atunci El devine cea mai îndrăzneaţă fiinţă autoproclamată, întrucât El se numeşte pe Sine a fi Dumnezeu şi Domn. Totuşi, realitatea istorică evanghelică demonstrează şi dovedeşte în chip necondiţionat faptul că Iisus Hristos este pe deplin şi cu totul Dumnezeu-omul desăvârşit.

Nimeni nu poate fi creştin fără a crede în Dumnezeu-omul Hristos şi în trupul său teandric, Biserica, în care Hristos Şi-a depus în întregime minunata Sa personalitate. Puterea de viaţă dătătoare şi mântuitoare a Bisericii lui Hristos stă în Persoana veşnic vie şi pururea prezentă a Dumnezeu-omului Hristos. El este singura fiinţă nouă, pururea nouă. Acest lucru face ca Noul Testament să fie nou, iar adevărul Evangheliilor să fie pururea nou şi veşnic. Întrucât personalitatea Dumnezeu-omului Hristos este pururea nouă şi plină de tinereţe în desăvârşirea sa teandrică, aceasta nu poate fi schimbată sau înlocuită; ea este mereu şi în mod consecvent aceeaşi. De aceea, Evanghelia este întotdeauna şi pretutindeni aceeaşi: pentru cei ce vieţuiesc pe pământ, ca şi pentru îngerii din ceruri. Dumnezeu-omul Hristos este unicul Logos, unica minte, unicul sens al omului, cât şi al întregii creaţii. Fără El, este cu neputinţă a primi cea mai mică încercare în lume sau într-o fiinţă umană cum suntem noi. Dintr-un punct de vedere pur ontologic, Dumnezeu omul Hristos nu este un miracol, ci mai degrabă o necesitate pentru o lume şi o umanitate ca a noastră. Din această pricină, Sfânta Evanghelie spune că dumnezeiescul Logos, întrupându-Se, „a venit întru ale Sale” (Ioan 1, 11). De ce oare ar fi umanitatea dintru ale „Sale” dacă fiinţa umană n-ar fi fost făcută după chipul Său? Şi din nou se spune: „Căci al Lui neam şi suntem” (Fapte 17, 28). Încă o dată suntem identificaţi cu El datorită sufletului nostru cel după chipul lui Dumnezeu. În altă parte a Evangheliei ni se spune că dumnezeiescul Logos este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1, 9). Prin urmare, atunci când El S-a întrupat, El nu a venit printre străini, ci la ai Săi. Mărturisindu-L pe Dumnezeu-omul Hristos, noi mărturisim umanitatea noastră hristică, originea divină a omului, măreţia dumnezeiască a omului, precum şi valoarea divină şi sacralitatea persoanei umane. Dacă lucrurile nu ar sta aşa, atunci pentru care pricină suntem noi „asemănători” dumnezeiescului Logos şi „neam” al lui Dumnezeu?

În esenţă, lupta pentru Dumnezeu-omul Hristos este lupta pentru umanitate. Nu umanistul este cel care luptă pentru omul cel adevărat, omul hristic, după chipul dumnezeirii, ci mai degrabă oamenii cu o credinţă şi o viaţă hristocentrică (teandrică). Importanţa excepţională a creştinismului pentru neamul omenesc rezidă în neschimbata divinitate şi umanitate de viaţă dătătoare a lui Hristos. Tocmai acest Hristos divino-uman este Cel Care dă sens la ceea ce este omenesc şi transformă nevrednicia nefiinţei în lumina atotfiinţei. Doar prin puterea sa divino-umană, creştinismul este „sarea” pământului, o sare care face ca umanitatea să nu se descompună în păcat şi rău. Dacă, însă, creştinismul se descompune în felurite clemente umaniste, atunci acesta devine neviabil, se transformă într-o sare „nesărată” care, după cuvântul cel pururea plin de adevăr al Mântuitorului, „de nimic nu mai e bună decât să fie aruncată afară şi călcată în picioare de oameni” (Matei 5, 13).

Orice efort sau încercare de a armoniza creştinismul cu duhul vremii, cu mişcările trecătoare ale feluritelor epoci istorice sau cu regimurile politice nu face decât să elimine acea trăsătură aparte a creştinismului care face din el unica religie hristocentrică din lume. Neadaptarea Dumnezeu-omului Hristos la spiritul vremii, ci mai degrabă adaptarea spiritului vremii la duhul veşniciei lui Hristos, la dumnezeiasca umanitate a lui Hristos – aceasta este unica şi adevărata misiune a Bisericii lui Hristos în lume, a Bisericii Ortodoxe şi apostolice. Doar în acest mod va putea Biserica să păstreze Personalitatea de viaţă dătătoare şi de neînlocuit a Dumnezeu-omului Hristos, care este în sine fiinţa cea mai de preţ din întregul univers, dintre lucrurile văzute şi nevăzute, precum şi din lumea ce va să fie. El posedă gradul cel mai înalt de sfinţenie şi de valoare, fiind măsura infailibilă a tuturor lucrurilor.

Credința și Viața în Hristos, Părintele Iustin Popovici

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here