Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători!

0
971
Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători!
Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători!

Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători!

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, pașii mei s-au îndreptat în Sfântul și Marele Post, mai des ca altă dată, înspre Biserica ,,Sfinții Voievozi’’ din Săvinești, județul Neamț, spre bucuria sufletului meu, care cântă un imn de recunoștință și de mulțumire ce se înalță pe aripi de iubire la Cer, ori de câte ori este în spațiul iubirii autentice, în spațiul Învierii lui Hristos, în spațiul bisericii ocrotite de Sfinții Arhangheli: Mihail și Gavriil.

Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători!
Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători!

De ce e sufletul meu atât de bucuros când sunt prezentă la Sfintele Taine (Sfântul Maslu, Spovedania, Sfânta Împărtășanie, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie) săvârșite în Biserica ,,Sfinții Voievozi’’? De ce? Fiindcă primește în dar, apa vie a credinței, fiindcă este hrănit sănătos, cu merinde duhovnicești, care îi potolesc într-un mod autentic, foamea de roadele Duhului Sfânt: dragostea, bucuria, pacea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea.

Cum am mai spus și altă dată, zgârcenia nu mă mai caracterizează când ajung în acest spațiu al dăruirii și comuniunii, și vă voi dărui și vouă, dragi cititori ai cuvintelor mele, din această hrană duhovnicească, oferită de cuvântul de învățătură al părintelui paroh Petru Munteanu în Duminica Sfintei Cruci, fiindcă cred cu adevărat că: Dar din dar se face Rai.

Nu știu dacă am reușit să transmit corect mesajul duhovnicesc al părintelui, dar o să fac ascultare de Sfinția Sa, care ne îndeamnă mereu să împărtășim aproapelui nostru, din cele auzite la o predică, din cele trăite la o Sfântă și Dumneziască Liturghie, la un Sfânt Maslu, care ne îndeamnă să devenim și noi semănători în ogorul lui Dumnezeu.

Oricine voieşte să vină după Mine…

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Cu acest cuvânt dumnezeiesc a început Sfânta Evanghelie ascultată în Duminica a treia din Postul Paştelui, închinată Sfintei Cruci. Oricine voieşte să vină după Mine. Cuvântul lui Hristos, nu silește, ci ne cheamă să ne alegem calea prin voința noastră liberă, fiindcă prin propria voință am devenit robi ai păcatelor și tot prin voința noastră liberă trebuie să ne vindecăm de boala trupească și sufletească, cauzată de acestea.

,,Fără iubire nu este libertate, fără libertate nu este iubire’’, ne-a spus părintele Petru Munteanu. Dumnezeu Care este Izvorul iubirii ne-a înzestrat ca pe îngeri, cu darul cel mai de preț, cu liberul arbitru.

Libertatea este cel mai frumos dar de la Doamne. Dumnezeu ne-a dăruit libertatea, dar de noi depinde cum o folosim, într-un mod responsabil, trăind în spațiul Învierii lui Hristos, în spațiul iubirii, nădejdii, credinței și acceptării voii lui Dumnezeu sau într-un mod iresponsabil, confundând-o cu libertinajul și trăind în spațiul morții și al păcatului, în spațiul lumii consumeriste în care libertatea prost înțeleasă domnește cu mare cinste.

Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are în brațe doar pe luptători!

Viața este un permanent război duhovnicesc, e o luptă permanentă între bine şi rău, între urât şi frumos, între iubire şi ură, între compasiune şi nepăsare, între pace şi război, între nădejde şi deznădejde, între credinţă şi necredinţă, între bucurie şi tristeţe, între adevăr şi minciună, între dreptate şi nedreptate, între egalitate şi inechitate, între smerenie şi mândrie, între simplitate şi modernism, între curaj şi laşitate ș.a. m.d.

De noi depinde cine câştigă în aceste lupte ale vieţii, păcatele sau virtuțile creștine și morale. Alegerea ne aparţine. Avem libertatea să decidem pe cine iubim şi cui slujim cu credinţă şi iubire: lui Dumnezeu Care este: Calea, Adevărul, Viața sau vrășmașului diavol, domnul tuturor răutăţilor şi urâciunilor.

Mântuitorul Iisus Hristos, bătând la uşa sufletului nostru doreşte să intre înlăuntrul inimii noastre în fiecare clipă, dar nu forţează uşa acesteia. De noi depinde dacă decidem să-I deschidem şi să-L poftim să intre în casa sufletului şi a inimii noastre. Bunul Dumnezeu ne face zilnic această ofertă. „Iată, stau la uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine”. (Apoc. 3, 20)

Dumnezeu nu ne forțează să-L iubim

Așadar, ,,Dumnezeu ne iubește nespus de mult, însă iubirea Sa nu este o iubire condiționată‘’. Acesta nu ne spune: te iubesc ca să mă iubești, ci te iubesc oricum, te iubesc, chiar dacă nu îmi dăruiești întreaga ta inimă, ci doar o bucățică din ea, te iubesc, fiindcă ești copilul meu drag, te iubesc, fiindcă te-am creat după chipul și asemănarea Mea.

Te iubesc, ca să bei și tu din apa vie a iubirii și să înveți lecțiile dăruirii și iubirii necondiționate, lecția libertății responsabile. Dumnezeu nu ne forțează să-L iubim și să-I slujim, nu ne forțează să Îl urmăm pe drumul Golgotei Sale, El așteaptă răbdător și iubitor, ca dorința de a-L urma să ne aparțină, să izvorască dinlăuntrul nostru.

Bunul Dumnezeu nu ne cere să-I dăruim forțat lacrima pocăinței, care ne albește Haina Sfântă a Botezului, pe care am înnegrit-o, folosindu-ne într-un mod iresposabil darul libertății, Dumnezeu nu ne vrea sclavi, ne vrea liberi și fericiți.

Omul poate fi sclav și fără sa fie pus în lanțuri

,,Omul poate fi sclav și fără sa fie pus în lanțuri tot la fel cum poate fi liber chiar dacă este în lanțuri.’’ Libertatea responsabilă e cheia ce îţi deschide uşa Raiului luminos, libertatea iresponsabilă e cheia ce îţi deschide uşa iadului întunecos.

Libertatea responsabilă te ajută să fii liber, chiar dacă eşti în lanţuri, cea iresponsabila te face sclav, fără să fii legat cu lanţuri, fiindcă dacă îţi iroseşti viaţa slujind patimilor, te faci rob al acestora. Iar când Îl iubeşti pe Bunul Dumnezeu nu te mai interesează dacă eşti legat în lanţuri, trupul nu mai este pe primul loc, ci sufletul.

Sfinții închisorilor au cunoscut adevărata fericire și libertate

Și sufletul este fericit şi liber și se înaltă spre Cer pe aripi de bucurie sfântă, când Îl iubeşti pe Dumnezeu şi Îl mărturiseşti cu multă iubire, chiar dacă trupul e legat cu mii de lanţuri. Părintele Munteanu ne-a îndemnat să învățăm ce înseamnă să fii liber și fericit, de la mucenicii și sfinții închisorilor icoane vii ale creştinătăţii româneşti, care deși erau legați în lanțuri erau mai liberi decât temnicerii lor, ce se temeau să rostească salutul pascal: Hristos a înviat!, care se temeau să rostească numele lui Hristos.

Sfinții închisorilor au cunoscut adevărata fericire și libertate în iadul închisorilor, unde au scris jurnale de fericire, spre mirarea multora, care nu au înțeles cum poate fi un om fericit în închisoare. De ce au gustat din fericirea autentică cei legați în lanțuri în închisori? Fiindcă și-au făcut inima lor – tron al Împărăției lui Hristos și lăcaș al Duhului Sfânt, fiindcă ei au au înţeles că Hristos este: iubirea, bucuria, lumina cea adevărată, fericirea, este totul.

Liberi și conștienți de pericolul la care se expuneau

De la cine ne-a mai îndemnat părintele Munteanu să învățăm ce înseamnă cu adevărat să fii liber? De la ,,sfinții care mergeau pe drumul muceniciei ca la nuntă, de la creștinii din anii prigoanelor creștine care se rugau în catacombe și care nu mai puteau trăi fără rugăciune, fără Hristos’’. Chiar dacă stiau că prețul comuniunii cu Hristos era libertatea și viața lor, ei nu renuțau la rugăciune, ei nu renunțau la întâlnirea cu Acesta.

Liberi și conștienți de pericolul la care se expuneau, strigau cu glasul sufletului lor: Nu mai putem trăi fără Hristos! Numai cu Hristos suntem cu adevărat liberi și fericiți, numai cu Hristos vrem să trăim, viața noastră i-o dăruim lui Hristos, cu iubire și bucurie! Să învățăm, așadar, de la acești creștini autentici lecția libertății responsabile, conștiente și lecția lepădării de sine.

A ne lepăda de sine

Domnul nostru așteaptă să ne dorim liber și conștient, să ne lepădăm de sine și să ne răstignim sinele pe crucea din inima noastră. Părintele Munteanu ne-a spus că ,,în inima noastră trebuie sa fie o cruce și un tron’’ și ne-a îndemnat ca pe cruce să nu-L mai răstignim pe Hristos, ci să ne răstignim sinele în bratele iubirii lui Hristos, iar pe tron să nu mai stea sinele nostru, ci pe tronul inimii noastre să Îl chemăm cu multă iubire pe Hristos, inima noastră să devină o Împărăție a lui Dumnezeu, inima noastră să devină Biserica Acestuia.

A ne lepăda de sine înseamnă a ne lepăda liber și conștient de egoismul nostru, de mândria noastră, înseamnă a conștientiza că nu suntem centrul universului și ,,buricul pământului’’, că nu suntem mici dumnezei, și că dacă ne urmăm pe noi înşine nu putem să-L urmăm pe Hristos, nu putem fi următori ai Crucii Lui.

A ne lepăda de sine înseamnă să ne izbăvim de păcatul adorării de sine – izvor de mândrie și slavă deșartă – izvor de lăcomie, trândăvie și orbire spirituală și să ne golim de noi, umplundu-ne din plinătatea tuturor, astfel încât să putem spune cu credință: Doamne Iisuse Hristoase, de acum nu mai trăiesc eu. Tu trăieşti în mine, prin Sfintele Taine şi prin sfintele virtuţi. Ţie se cuvine slava şi mulţumirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fără asumarea cu bucurie a crucii nu ne putem mântui

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea. Părintele Petru Munteanu a spus în cuvântul de învățătură că: ,,A-ți lua Crucea înseamnă a-ți asuma suferința într-un mod conștient și liber.’’ Fără asumarea cu bucurie a crucii nu ne putem mântui, fiindcă: ,,Fără Cruce nu este Înviere și fără Înviere nu este Cruce.’’ Toată viața noastră, de la botez până la mormânt, crucea trebuie, așadar, să ne însoțească.

Scriam într-un articol că: Răstignirea lui Iisus Hristos este cea mai frumoasă declarație de dragoste a lui Dumnezeu față de omenire și că fericiți sunt cei ce îngenunchează la picioarele Mântuitorului, cu credinţă, evlavie şi profundă recunoştinţă și Îi spun cu glasul minţii, sufletului şi inimii lor: Îţi mulţumesc, Doamne, că prin răstignirea Ta pe Cruce, mi-ai dat şansa mântuirii!

Doamne, Îți mulţumesc că prin răstignirea Ta, ai spălat murdăria tuturor păcatelor lumii acesteia şi murdăria păcatelor mele! Îţi mulţumesc, Doamne, că ai sfărâmat porţile iadului şi ai deschis uşa Raiului, Îţi mulţumesc, că acum nu îmi mai este teamă de moarte! Doamne, Îţi mulţumesc că ai schimbat crucea, din semn al torturii şi al batjocurii, din semn al morţii, în semn al Învierii şi al biruinţei asupra morţii. Îţi mulţumesc că ai făcut din cruce, emblema şi pavăza creştinismului.

Îţi mulţumesc, Doamne, şi pentru sănătate şi pentru boală

Îţi mulţumesc, Doamne, şi pentru sănătate şi pentru boală, Îţi mulţumesc pentru bucuriile, dar şi pentru tristeţile mele, Îţi mulţumesc pentru zilele frumoase şi pentru cele mai puţin frumoase. Îţi mulţumesc că ai îngăduit să beau şi paharul nedreptăţii, umilinţei, sărăciei, judecăţii, suferinţei și încercărilor.

Îţi mulţumesc că am suferit şi din cauza minciunilor, falsităţii, vicleniilor, clevetirilor, orgoliilor, egoismului, invidiei, urii, semenilor mei. Aşa, m-ai ajutat să învăţ multe lecţii de viaţă: lecţia credinţei, lecţia îndelung-răbdării, lecţia smereniei, şi nădejdii, lecţia încrederii în pronia Ta. Aşa am învăţat că orice încercare are un scop, deşi nu am înţeles aceasta de la început.

Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai călit şi întărit, Îţi mulţumesc, că m-ai învăţat cum să mă ridic, când am fost doborât/ă sub greutatea crucii mele. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai purtat în braţele Tale iubitoare şi ocrotitoare, atunci când nu am mai putut înainta pe drumul Golgotei mele.

Îţi mulţumesc, Doamne, că nu m-ai părăsit nicio clipă

Îţi mulţumesc, Doamne, că nu m-ai părăsit nicio clipă pe cărarea vieţii mele, deşi poate meritam să fiu părăsit/ă pentru necredinţa și păcătoșenia mea. Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să câştig multe lupte împotriva vrăjmaşului diavol. Îţi mulţumesc, Doamne, pentru darurile cu care m-ai înzestrat şi care mă ajută să depăşesc multe obstacole ce-mi apar în cale.

Îţi mulţumesc, Doamne, că Te răstigneşti şi azi, din iubire pentru mine şi întreaga lume şi mă hrăneşti cu sfânt Trupul Tău, şi-mi dai să beau scump Sângele Tău, pentru a mă întări în lupta cu cel rău şi pentru a nădăjdui la viaţa veşnică.

Îţi mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să înţeleg, că după orice furtună soarele e şi mai strălucitor, că după orice cădere te poți ridica. Îţi mulţumesc, că m-ai învăţat să vin la Tine cu curaj, să Te caut când sunt ostenit/ă şi împovărat/ă, fiindcă Tu mă iubeşti şi eşti lumina ce alungă întunericul din viaţa mea.

Îți mulțumesc, Doamne, că Te întâlnești cu mine

Îți mulțumesc, Doamne, că Te întâlnești cu mine în spațiul Învierii Tale, în spațiul unde cârtirea, nemulțumirea, deznădejea, necredința, nerecunoștința nu își au locul.

Îți mulțumesc, Doamne, că Jerta Ta de pe Cruce și sfânta Înviere a Ta m-au întărit și mi-au dat putere și curaj de a lupta împotriva păcatului de orice fel și mi-a insuflat dorința de a mă transforma dintr-un smochin fără de roade, într-un măslin cu rod bogat de fapte bune și plăcute Ție.

Să ne purtăm Crucea spirituală

Părintele Petru Munteanu ne-a îndemnat să ne purtăm Crucea spirituală, conștient și liber și să luptăm cu curaj împotriva răului, fără să cârtim și să ne văităm mereu în încercările vieții: ,,Of, of! Văleleu și văleleu! Nu mai pot și nu mai pot!’’

De ce să nu ne mai văităm mereu, sub greutatea Crucii? Fiindcă, așa cum ne spune și Pr. Arsenie Papacioc: Dumnezeu nu iubește plângăcioșii, Dumnezeu îi are brațe doar pe luptători! Puterea smereniei, împreună cu puterea mărturisirii îl îmbracă pe om în puterea Crucii, în puterea biruinței și a Învierii. Dumnezeu te-a creat, Dumnezeu te-a renăscut prin sângele Său și Dumnezeu te mântuiește în fiecare clipă. Fii, așadar, LUPTĂTOR!

Mărgăritare duhovnicești prețioase

Ce mărgăritare duhovnicești prețioase, ne-a dăruit părintele Arsenie Papacioc, mărgăritare care să ne ajute să conștientizăm că Puţina suferinţă a Crucii, ne scapă de veşnicia morții, așa cum au conștientizat sfinții și mucenicii care au primit cu bucurie chinurile la care erau supuși, iertându-și și iubindu-și călăii!

Așadar, fericiți sunt ,,cei ce au mereu in fața lor, imaginea prezenței și ajutorului lui Dumnezeu în viața lor’’. Ferice de cei fără temeri şi frici de tot felul, ferice de cei curajoşi şi credincioşi care nu evită să se confrunte cu tot ce le oferă viaţa, şi bun şi rău, însuşindu-şi astfel multe lecţii care-i călesc, care-i înţelepţesc, care le liniştesc sufletele şi inimile, care le întăresc credinţa, nădejdea, îndelungă-răbdarea, care îi învaţă ce înseamnă prietenia, solidaritatea, compasiunea, iertarea şi iubirea necondiţionată.

Aceştia nu îşi vor urî şi ocoli duşmanii, nu se vor da în lături de la sarcini dificile şi epuizante, nu se vor teme că nu pot face faţă tuturor problemelor vieţii, nu se vor simți doborâți sub greutatea Crucii lor spirituale, fiindcă au mereu în faţa lor, imaginea prezenţei şi ajutorului lui Dumnezeu în viaţa lor.

Oricine voieşte să vină după Mine

Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Ferice de cei ce Îl urmează pe Hristos! A fi următor al lui Hristos înseamnă să trăiești viața lui Hristos, înseamnă să trăiești doar în spațiul Învierii Sale, și nu să fii creștin căldicel care slujește la doi domni, și lui Iisus și lui mamona.

A-L urma pe Hristos, înseamnă a împlini poruncile lui Dumnezeu, înseamnă a face doar Voia Sa și nu voia ta, înseamnă a nu-L căuta și primi pe Hristos în viața ta doar din când în când, doar ocazional, doar două, trei ore la Sfânta Liturghie. Urmarea lui Hristos este o comuniune și o întâlnire permanentă cu Acesta.

Urmarea lui Hristos înseamnă să renunțăm a ne iubi cu egoism

Urmarea lui Hristos înseamnă să renunțăm a ne iubi cu egoism pe noi înșine, înseamnă să murim față de noi și față de ,,eul’’ nostru, înseamnă să pășim mereu pe urmele lui Hristos, să-I dăruim întreaga viață ca pe o jertfă de bună mireasmă duhovnicească și să-L iubim pe Domnul Dumnezeu din toată inima noastră, din toată puterea noastră și din tot sufletul nostru, în orice clipă a vieții noastre.

A-L urma pe Hristos înseamnă a-ți duce cu credință și demnitate Crucea spirituală pe drumul Golgotei, fără să îți dorești o altă cruce mai ușoară, fără să-ți dorești a mai tăia din ea, conștientizând că Dumnezeu în marea Sa dragoste, ne dă Crucea de care avem nevoie și pe care o putem purta după măsura puterii noastre.

Crucea este scară și ușă spre Împărăția Cerurilor

,,Înfiptă în mijlocul Postului, Crucea este scară și ușă spre Împărăția Cerurilor’’, ne-a mai spus Pr. Munteanu. Așadar, când se prăznuiește înjumătățirea Sfântului Post, Biserica ne ridică privirile spre Sfânta Cruce, ca să vedem strălucind biruința luminii Învierii lui Hristos, ca să conștientizăm, că fără Cruce nu gustăm bucuria Învierii, ca să conștientizăm, că fără Cruce nu ne vom întoarce ACASĂ.

Să împletim postul cu rugăciunea, să împletim credința cu iubirea și nădejdea și să încercăm cu toţii să ne purtăm Crucea spirituală cu credinţă, bucurie şi nădejde, fără a-L împovăra pe Mântuitorul nostru cu toate crucile noastre aruncate cu cârtire și necredință de pe umerii noştri.

Să ne înarmăm mereu cu cugetarea cumplitelor dureri

Să-L iubim și să-L mărturisim pe Hristos şi să-L uşurăm de povara greutăţilor noastre, să nu-L răstignim în fiecare clipă cu greșalele, păcatele și patimile noastre şi să ne dorim să fim vrednici următori ai Lui.

Să ne înarmăm mereu cu cugetarea cumplitelor dureri ale Stăpânului nostru şi aşa le vom linişti pe ale noastre şi le vom răbda cu iubire, bucurie, smerenie şi credinţă. Să nu ne dorim comori pe pământ, să ne adunăm comori în Cer. Să însetăm și să flămânzim de Dumnezeu, să avem mereu un dor de El, să Îl iubim mai mult şi să-I mulţumim pentru iubirea, mila și grija Lui părintească, împlinindu-I poruncile, respectând toate legile Sale. Să-I răspundem lui Dumnezeu cu dragoste pentru dragoste, și să conștientizăm, că atunci: ,,Când omul vrea să se întâlnească cu Dumnezeu și Dumnezeu îl caută’’.

Să iubim și să cercetăm Biserica

Să iubim și să cercetăm Biserica care este mai înaltă decât toate cerurile și mai tare decât stânca, care este nădejdea noastră, mântuirea noastră, tărâmul sfințeniei!

Să ne iubim aproapele şi să ducem o viaţă bineplăcută Domnului. Să conștientizăm că purtarea Crucii cu credinţă, mulţumirea şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu îi aduc omului iubire sfîntă, bucurie, fericire şi binecuvântare. Amin!

Citește și alte articole semnate de Cristina Toma

„Iubirea – lumină și bogăție sufletească”, Cristina Toma. Editura Jurnal Spiritual, 2018