Dumnezeu nu este cauza răului

0
123

girl-leavingTrebuie să se știe că este obiectul dumnezeieștii Scripturi să numească îngăduința lui Dumnezeu activitatea Sa, ca atunci când spune Apostolul în Epistola către romani: „Sau n-are putere olarul peste lutul lui să facă din aceeași frământătură un vas de cinste și altul de necinste?” El face și pe acestea, și pe acelea, căci numai El este Creatorul tuturor; totuși El nu construiește lucruri cinstite și necinstite, ci voia liberă a fiecăruia. Acest lucru este evident din cele ce spune însuși apostolul Pavel în a doua epistolă către Timotei: „Într-o casă mare nu sunt numai vase de aur și de argint, ci și de lemn și de lut, unele sunt spre cinste, altele spre necinste. Deci de se curățește cineva pe sine de acestea, va fi vas de cinste, sfințit și de bună trebuință stăpânului, potrivit pentru tot lucrul bun”. Este clar că în chip voluntar se îndeplinește curățirea, căci spune: „Dacă se curățește cineva pe sine”. Și este justă și inversiunea termenilor: dacă nu se va curăți, va fi un vas de necinste, nefolositor stăpânului și vrednic de distrugere. Așadar Dumnezeu îi îngăduie pe cei răi din cauza liberului arbitru și din cauză că binele este neforțat.

Este obiceiul dumnezeieștii Scripturi să numească îngăduința Lui activitate și faptă a sa. Când Scriptura spune: „Dumnezeu face rele” și „Nu este răutate în oraș pe care n-a pricinuit-o Domnul”, nu arată că Dumnezeu este cauza relelor, ci cu totul altceva. Cuvântul „răutate” are sens dublu: uneori arată răul prin natură. Acesta este contrar virtuții și voinței lui Dumnezeu; alteori arată răul și durerosul în raport cu simțirea noastră, adică supărările și nenorocirile. Aceste sunt numai în aparență rele, deoarece sunt dureroase, dar în realitate sunt bune. Pentru cei care pricep rostul lor, ajung pricinile convertirii și ale mântuirii. Acestea, spune Scriptura, se întâmplă prin Dumnezeu.

Trebuie să se știe că noi suntem cauza acestor rele, căci din relele voluntare se nasc relele involuntare. De asemenea, este obiceiul Scripturii să exprime cauzal pe unele care trebuie exprimate fortuit, ca acest text: „Ție unuia am greșit și rău înaintea Ta am făcut, ca să Te îndreptezi întru cuvintele Tale și să biruiești când vei judeca Tu”. Cel care a păcătuit, n-a păcătuit cu scopul ca Dumnezeu să învingă, și nici Dumnezeu n-are nevoie de păcatul nostru ca să Se arate prin acesta învingător – căci Dumnezeu este, în chip incomparabil, biruitorul tuturor, chiar și al acelora care nu păcătuiesc, deoarece este creator, incomprehensibil (de necuprins), nezidit și pentru că are o slavă naturală, și nu una primită din afară – , ci ca să Se arate biruitor al răutăților noastre, prin faptul că ne pedepsește, în virtutea dreptății Sale dacă păcătuim și ne iartă dacă ne pocăim. Totuși nu am păcătuit în vederea acestui scop, ci pentru că așa s-a întâmplat. Spre exemplu: dacă cineva stă și lucrează și vine un prieten, el spune: prietenul a venit ca să nu lucrez astăzi. Prietenul însă n-a venit ca să nu lucreze, ci așa s-a întâmplat. El nu lucrează, fiind ocupat cu primirea prietenului. Se numesc și acestea incidentale, pentru că așa se întâmplă lucrurile. Dumnezeu nu vrea să fie numai drept, dar ca toți să se asemenea Lui atât cât este cu putință.

Dogmatica, Sfântul Ioan Damaschin

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here