Dumnezeu ne dă, dar noi ce trebuie să facem?

0
124

Ştie Tatăl nostru cel din ceruri de ce avem trebuinţă mai înainte de rugăciunea noastră, şi totuşi, ne dă numai dacă ne rugăm, pentru că rugăciunea înmoaie şi înnobilează inima, ne face mai supuşi, mai blânzi, mai ascultători, mai mulţumitori. Iată câte „scântei cereşti“  iscă rugăciunea în inima noastră.

Germanii spun că: „Dumnezeu ajută pe marinar în vreme de furtună, dar timonierul să fie la cârmă“.

Englezii spun că: „Dumnezeu dă mâini, dar nu construieşte şi poduri“.

Danezii spun că: „Dumnezeu hrăneşte păsările cerului care dau din aripi“.

Cehoslovacii spun că: „Cel căruia Dumnezeu i-a arătat o comoară trebuie s-o scoată singur din locul acela“.

Românii spun că: „Dumnezeu dă, dar nu bagă şi în traistă“.

Ignorarea lui Iisus Hristos, lipsa rugăciunii din viaţa noastră cotidiană îl rupe pe om de „izvorul vieţii“ şi îl face să nu mai poată înţelege taina propriei existenţe, aşa cum spune poetul Nichifor Crainic în poezia sa cu titlul „Neant înflorit în minune“, vorbind despre om ca despre o minune:

„Sunt duh învelit în nălucă de humă, / Sunt om odrăslit dintr-un tată şi-o mumă, Dar sunt nerăspunsă întrebare“.

Adică trupul este ca o nălucă, azi este şi mâine nu mai este, dar  sufletul rămâne veşnic. Acest suflet nemuritor are în fiinţa lui un  dor nespus după Dumnezeu şi aici, pe pământ, el nu-şi află liniştea  deplină decât atunci când omul se aşează la rugăciune. Trupul îl hrănim cu roadele pământului, iar sufletul cu rugăciune după cum rosteşte atât de frumos şi Evagrie Ponticul: „Creştine, rugăciunea este pâinea îngerilor şi a sufletelor. Hrăneşte-te cu ea, ca să-ţi asiguri viaţa şi fericirea veşnică“. Să ne rugăm cât mai mult şi să ne lăsăm în voia cea sfântă a Domnului. Iată un exemplu:

În 1812, împăratul Napoleon Bonaparte năvăli asupra poporului rus cu peste 500.000 de soldaţi, toţi bine pregătiţi, dornici să subjuge Rusia. Un mare necaz a fost peste aceste popor, peste ţar şi peste căpeteniile oştirii ruse. Atunci s-a ridicat la Moscova un preot credincios care a propus drept armură împotriva cotropitorilor rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu împreunate cu post. Într-o zi un spion francez s-a prezentat înaintea împăratului Napoleon şi i-a raportat că se fac rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu la Moscova.

Împăratul i-a spus plin de mândrie: „Oare cu rugăciunile preoţilor mă bat eu? Vor hotărî tunurile, puştile şi baionetele!“. Nu şi-a amintit sau nu ştia dumnezeiescul cuvânt din Biblie: „Nu se mântuieşte împăratul cu oştire multă şi uriaşul nu se va izbăvi cu mulţimea tăriei lui“ (Psalm 32:16). Pe Napoleon l-a prins o iarnă grea („Generalul iarnă“), care i-a împuţinat la a 10-a parte oastea. Iată că în faţa lui Dumnezeu tunurile şi baionetele nu i-au ajutat cu nimic.

”Cuvânt către creștinii ortodocși, despre rugăciune”, Preot Ioan

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here