Dumnezeu ne ajută să ne creștem copiii

0
124
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
copiiDumnezeu nu-ți poruncește doar cum să-ți crești copiii, ci te ajută El Însuși. În ce fel? Uite, îți spune: „Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, acela să fie omorât” (Ieșirea 21, 17).

Vezi câtă teamă le-a inspirat copiilor? Câtă frământare a stârnit în jurul lor? Cum Și-a făcut puterea să lucreze. Ce justificare, așadar, am putea avea, când El nu se îndură de viața copiilor care-și acoperă cu ocări părinții? Iar noi, părinții, când copii noștri Îl necinstesc și-L vorbesc de rău, nu catadicsim nici măcar să ne indignăm și să le atragem atenția. Eu, spune Dumnezeu, nu Mă voi da în lături să-l trimit la moarte pe fiul tău care-ți vorbește urât și se poartă necuviincios cu tine, iar tu nu vrei nici măcar cu cuvintele să-l amărăști, nu vrei să-l cerți, deși nu ține seama de Legile Mele? Cum crezi că pot fi iertate toate aceste lucruri?

Îl vezi pe copil cum își vorbește de rău părintele, pe cel ce i-a dat viață, și nu te nemulțumește? Nici nu-l sperii, nici nu-l pedepsești, când știi foarte bine că Dumnezeu Însuși nu îngăduie? Ar trebui să-ți pese, nu pentru că fiul tău L-ar răni pe Dumnezeu, căci pe Dumnezeu nu-L poate vătăma nimeni, în niciun fel, ci pentru că fiul tău își va pierde mântuirea. Cineva care arată nerecunoștință și căruia nu-i pasă de Dumnezeu, cu atât mai mult e capabil să-și vateme părintele și în același timp propriul suflet.

„Părinții și educarea copiilor” – Sf. Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

V-ar putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here