Dumnezeu există – Perfecţiunea făpturilor, luate fiecare în parte

0
377

Dovada a şaptea: PRTEmagicC_inger-pe-cer_04.JPGerfecţiunea unei stele, a omului, a unui arbore, a unei flori, a unei gâze neînsemnate! S-ar putea spune că sunt tot atâtea probe despre existenţa lui Dumnezeu, câte fiinţe sunt pe pământ, adică mii şi sute de mii.

V. HUGO:

„Toată făptura fremătând de iubire, de plăcere deosebită, şi de încântare

Face să se înalte din adâncul adâncurilor o cântare obştească

Şi laolaltă cu florile şi stelele

Proslăveşte pe Dumnezeu”.

LAMARTINE:

O parte din convorbirea pe care a avut-o acest poet cu un tăietor de piatră:

Lamartine. – „Dacă dumneata n-ai fost niciodată la şcoală şi nici n-ai învăţat religia, pentru că nu se învăţa pe vremea copilăriei dumitale şi niciodată nu ai citit în cărţile în care se vorbeşte despre Dumnezeu, de unde ştii dumneata că există numai un singur Dumnezeu?

Tăietorul de piatră. – Vai, domnule, mai întâi mi-a spus acest lucru mama… Dar chiar dacă mama nu mi-ar fi vorbit niciodată despre El şi chiar dacă nu aş fi ascultat niciodată lecţiile de religie de la biserică, colindând prin toată Franţa, oare tot ceea ce ne înconjoară nu este o carte de religie, care învaţă deschizând ochii şi sufletul celor mai întunecaţi la minte? Oare numele lui Dumnezeu are nevoie de literele alfabetului pentru a fi citit? Oare cunoaşterea de Dumnezeu nu pătrunde în ochii noştri cu cele dintâi raze de lumină, în mintea noastră cu cea dintâi judecată, în inima noastră cu cea dintâi zvâcnire a ei? Hu ştiu ce spun ceilalţi oameni, domnule, dar în ceea ce mă priveşte pe mine, n-aş putea să văd, nu zic o stea, dar numai o furnică, o frunză de copac, un fir de nisip, fără să le întreb: „Cine te-a făcut?”.

Lamartine. – Şi dumneata răspunzi: Dumnezeu.

Tăietorul de Piatră. – Bineînţeles, domnule; acestea nu se pot face de la sine: căci înainte de a face un lucru, trebuie să fii mai întâi tu, nu este aşa? Şi înainte de a fi tu, ele nu existau, deci, acestea nu puteau lua naştere singure, nimic nu e mai simplu decât asta. Cel puţin aşa mi-am lămurit eu lucrurile; dar dumneata desigur că trebuie să explici aceasta în multe alte chipuri şi mai înţelept decât mine.

Lamartine. – Nu. Toate felurile de înţelegere ajung la al dumitale. Se pot spune ele în mai multe cuvinte, dar fără alt înţeles”.

AMIRAL JURIEN DE LA GRAVIERE, preşedinte al academiei de ştiinţă din Paris, (1812-1892):

„Botanica a avut totdeauna darul de a face sfinţi şi înţelepţi… Ea îl admiră pe Creator în făpturile Sale”.

BOSSUET:

…”Să ne oprim acum la trupul omenesc… Totul este orânduit în trupul omenesc cu o minunată măiestrie… Mişcarea încheieturilor lui este pe cât de uşoară, pe atât de neclintită; abia simţim că ne bate inima, noi care simţim cele mai mici mişcări din afară, oricât de puţin ar ajunge până la noi. Arterele se pun în mişcare, sângele circulă,… toate părţile trupului îşi primesc hrana lor fără a tulbura somnul nostru, fără a abate gândurile noastre, fără a întărâta oricât de puţin simţurile noastre: atât de mare rânduială şi măsură, fineţe şi gingăşie a pus Dumnezeu în aşa de importante mişcări.

Nu există vreo maşină, care să nu se găsească în trupul omenesc. Pentru a bea orice lichid, buzele servesc drept ţeavă, şi limba devine piston. De plămân este legată traheia arteră, ca un fel de fluier gingaş ieşit dintr-o fabrică specială, care deschizându-se mai mult sau mai puţin,

 schimbă glasul şi dă felurite sunete. Limba este un arcuş de vioară, care lovind în dinţi şi în cerul gurii scoate sunete plăcute. Ochiul are lichidele sale şi cristalinul său în care lumina se răsfrânge şi se orânduieşte cu mai multă artă decât în sticlele cele mai bine şlefuite. El are de asemenea pupila, care se măreşte şi se micşorează ca să apropie lucrurile, ca lunetele pentru distanţe. Urechea are toba sa în care o piele, pe cât de delicată, pe atât de bine întinsă, răsună la lovitura unui ciocănel pe care cel mai mic zgomot îl pune în mişcare. Ea are, într-un os foarte tare, cavităţi orânduite pentru a face să se audă sunetele, precum glasul omului răsună printre stânci şi în ecouri…

Toate maşinile urechii sunt simple, mişcarea lor este uşoară şi structura aşa de delicată, încât orice altă maşină este grosolană în comparaţie cu acestea.

… Se văd aici în ureche tot felul de ţesături; nimic nu este mai bine tors ca ele, mai bine ţesute şi mai exact strânse.

Nicio foarfecă, nici un strung, nici o pensulă nu poate să se apropie de gingăşia cu care natura strunjeşte şi potriveşte obiectele ei.

Separările şi amestecurile de substanţe lichide, precipitarea lor, asimilarea lor, fermentarea lor şi celelalte, se săvârşesc aşa de măiestrit în trupul omenesc că, în comparaţie cu aceste operaţii, chimia cea mai fină nu este decât o ignoranţă foarte grosolană….

„De atâta timp de când se cercetează şi se studiază cu curiozitate trupul omenesc, deşi se ştie că tot ce este în el are un rost, nu s-a ajuns încă să se cunoască în fond structura trupului omenesc. Cu cât se studiază, cu atât se găsesc lucruri noi şi mai frumoase decât cele pe care le cunoşteam şi le admiram mai înainte. Şi deşi se socoteşte ca foarte important ceea ce s-a descoperit, se vede că ceea ce ştim nu este nimic în comparaţie cu ceea ce rămâne încă de cercetat.

Şi dacă s-a întâmplat vreodată unora care s-au ocupat cu cercetări anatomice să dorească, pentru înlesnirile vieţii lor, ca lucrurile să fie altfel decât sunt, şi-au dat seama că acestea erau dorinţe zadarnice, datorite faptului că nu au ajuns să cunoască bine totul. Şi nimeni n-a găsit până acum că un singur os ar fi trebuit să fie altfel făcut decât este, nici să fie articulat în altă parte, nici să fie îmbinat mai potrivit, să fie găurit în alte locuri, nici să dea muşchilor, care sunt sprijiniţi pe os, un loc mai potrivit pentru a se fixa, nici, în sfârşit, că ar mai fi vreo altă parte, în tot trupul, pentru care să se poată dori sau o altă temperatură sau un alt loc…

…. în chiar principiile care păstrează omul vreme de atâţia ani, se găseşte ceva care face să se nască oameni la infinit. Acest principiu… face speţa umană nemuritoare.

Ce arhitect este acela care, făcând o construcţie sortită pieirii, pune în ea un principiu, care o face să se ridice din ruinele ei!”…

Hristos, Domnul, în istorie, martori şi mărturisitori, Mănăstirea “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, Loc. Petru Vodă-Neamţ

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here