Dumnezeu există – Ordinea minunată care se vădeşte în tot universul şi leagă toate făpturile între ele.

0
109

images (1)O minte înţeleaptă este impresionată, în măsura superiorităţii sale însăşi, de frumuseţile creaţiei. Numai mintea înţeleaptă descoperă o inteligenţă în univers şi numai un spirit mare este poate, mai cu osebire, capabil să-L vadă pe Dumnezeu în făpturile Sale.

Generalul Bonaparte discuta voios problemele filosofice şi religioase cu Monge, Lagrange, Laplace, oameni de ştiinţă pe care el îi cinstea îndeosebi şi îi iubea şi pe care adeseori îi punea în încurcătură, în necredinţa lor, prin claritatea şi tăria originală a argumentelor sale.

NAPOLEON I, împăratul Franţei (1769-1821): „Iată, spunea el într-o zi lui Monge, acela dintre oamenii de ştiinţă ai vremii, pe care el îl iubea cel mai mult şi pe care totdeauna îl avea lângă el, iată, religia mea este foarte simplă. Privesc acest univers aşa de vast, aşa de complicat, aşa de măreţ şi îmi zic că nu poate să fie produsul întâmplării, ci opera oarecare a unei fiinţe necunoscute, atotputernice, superioară omului, în măsura în care universul este superior celor mai desăvârşite maşini ale noastre. Caută, Monge, ajută-te cu prietenii tăi, matematicieni şi filosofi, dar nu veţi găsi o cauză mai puternică, mai hotărâtoare şi, orice aţi face pentru a o combate, nu veţi reuşi s-o înlăturaţi”.

DE FRAYSSINOUS, predicator francez (1765-1841): … „în natură totul se înlănţuieşte: ea este o maşină imensă în care ordinea se vădeşte cu atât mai mult, cu cât fiecare rotiţă îşi are rostul său deosebit şi, în acelaşi timp, rostul său în legătură cu întregul. Luaţi pe om, în deosebi: în fiinţa mea trupească, ce sunt eu? Sunt un atom, în raport cu pământul, care nu este decât un atom faţă de lumea planetară din care el face parte. Şi această lume însăşi, ce este ea în raport cu întinderea nesfârşită a cerurilor înstelate? Nu este ea ca un punct în imensitatea spaţiilor? Deci, cât de mici suntem noi şi, prin partea trecătoare a noastră, cât suntem noi de aproape de nimicnicie! Totuşi, existenţa noastră are raporturi şi legături cu toată natura; pământul, mările, aerul, lumina, soarele, totul colaborează la păstrarea noastră. Nu sunt decât un punct de abia zărit în întreg şi eu sunt în acelaşi timp ca un centru spre care totul trebuie să tindă! Ceea ce spun despre om, voi spune despre fiecare din fiinţele naturii, voi spune de aceste mici vietăţi, care scapă ochiului. Astfel totul se leagă, de la infinitul mic până la infinitul mare; şi viermele care se târăşte pe pământ se înrudeşte cu constelaţia ce străluceşte pe înaltul cerului”.

L. AQASSIZ, geolog şi paleontolog elveţian (1807¬1873):

… „Acest şir neîntrerupt apare ca desfăşurarea unei concepţii măreţe, exprimată cu o deosebită armonie de proporţii, încât fiecare parte pare necesară pentru înţelegerea completă a scopului general… Tot ceea ce, după mărturia universală a oamenilor, caracterizează concepţiile unui geniu, se găseşte desfăşurat cu o risipă, cu o bogăţie… cu o desăvârşire de amănunte, o complexitate de raporturi, care pune în uimire fiinţa noastră!… Cine, deci, ar putea să nu citească, în toate acestea, manifestările necesare ale unei Inteligenţe…

Hristos, Domnul, în istorie, Martori şi mărturisiri

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here