Dumnezeu este iubire

0
1057

dragA vorbi despre iubire înseamnă a vorbi despre Dumnezeu, iar acest lucru nu are limite, Dumnezeu fiind nemărginit. Majoritatea religiilor valorizează dragostea, compasiunea şi empatia. Religia creştină este numită şi religia iubirii de oameni, căci, într-adevăr, multe sunt cele care caracterizează creştinismul, dar mai mult decât toate şi mai puternică decât toate este dragostea reciprocă şi pacea. Creştinismul consideră iubirea ca avându-şi rădăcinile în natura lui Dumnezeu .

Sfântul Evanghelist Ioan, teologul dragostei dumnezeieşti, exprimă plenitudinea fiinţei şi prezenţei lui Dumnezeu prin cuvântul iubire: Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el (I In., 4, 16).

Dumnezeu este iubire în Sine nu numai în raport cu omul şi cu întreaga lume; este iubire prin revărsarea Lui spre lume, dar era iubire şi înainte de a fi lumea. Iubirea presupune două sau  mai  multe  persoane  care  se  iubesc. Dumnezeu e Treime de Persoane, care se iubesc, se comunică reciproc şi se împărtăşesc deopotrivă. Prin Hristos am aflat că Dumnezeu este iubire, că Dumnezeu ne este Tată iubitor, iar noi suntem fii ai Lui.

Dumnezeu este iubire, iubirea e viaţa însăşi a naturii divine, iubirea ţine fiinţial de Dumnezeu , iar potrivit teologului Pavel Florensky este chiar fiinţa lui Dumnezeu, este actul Lui substanţial . Dacă dragostea include orice faptă a lui Dumnezeu, orice relaţie cu Fiul şi creaturile Sale, este pentru că ea face parte din natura lui Dumnezeu, această proprietate (dragostea) nefiind distinctă de natura Sa. Dumnezeu, în Însăşi Fiinţa Sa, este dragoste, nu ca şi cum ar avea o calitate abstractă, ci fiind vitalitate, putere, bunătate răspândită, se transmite în întregime Fiului . În alte cuvinte, agape-ul stabileşte o asociere de natură şi viaţă între Cel Născut şi Tatăl Său Ceresc. Prin experienţa agape-ului – dragoste, credinciosul îşi dă seama ce este Dumnezeu , iar a-L cunoaşte pe Dumnezeu din legătura cu Iisus Hristos, înseamnă să realizezi că El este dragoste . Şi în rugăciunile şi slujbele Bisericii Ortodoxe, unul dintre cele mai semnificative nume divine sub care este adorat Dumnezeu este Iubitorul de oameni. Ritualul Liturghiei şi al Tainelor, al laudelor şi ierurgiilor, întreg cultul ortodox cuprinde o mulţime de texte prin care se invocă iubirea de oameni a lui Dumnezeu, Iubitorul de oameni. Dumnezeu rămâne într-o transcendenţă inaccesibilă omului, după fiinţă, căci nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu (Ioan 1, 18; 4, 12). Totuşi, El se revelează, se manifestă în raport cu lumea pe care a zidit-o şi o susţine în fiinţă, prin energiile Sale. Harul iubirii de oameni lucrează în toată istoria căderii şi cea a mântuirii, căci ce n-a făcut oare Dumnezeu ca să fie iubit de noi? Ce mijloc n-a întrebuinţat? Ce a trecut cu vederea? L-am batjocorit fără ca El să ne nedreptăţească cu ceva, ci din contra bine făcându-ne şi încărcându-ne cu mii de bunătăţi. (…) Să ne gândim de câte ori Îl batjocorim chiar după miile de bunătăţi, şi cum El încă ne mângâie, de câte ori fugim de Dânsul, şi totuşi El nu ne trece cu vederea, ci apucă înaintea noastră şi ne atrage spre Dânsul. Dacă toate acestea le gândim, vom putea desigur să aprindem în noi acea poftă şi acea dragoste către El. De aceea, în alt loc, acelaşi Sfânt Părinte ne îndeamnă în felul următor: Dumnezeu ne-a dat multe căi de mântuire; să nu le nesocotim.

Iubirea lui Dumnezeu faţă de om constituie raţiunea şi condiţia procesului soteriologic. În virtutea acestei iubiri, Dumnezeu nu s-a întors cu totul de la zidirea Sa, nici n-a uitat lucrurile mâinilor Sale când omul s-a desprins, prin păcat, din comuniunea originară. Fiul lui Dumnezeu îmbracă prin chenoză chipul de rob (Filip., 2, 6-11), spre o apropiere deplină faţă de noi, făcând din păcatele noastre, păcatele Sale, pentru a face din dreptatea Sa dreptatea noastră.

”Dumnezeu este iubire – o interpretare patristică”, Hope McKenzie

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here