Dumnezeu e în noi şi peste tot în afara noastră

0
860
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

citate-viataDumnezeu e în noi şi peste tot în afara noastră.

Ştii sentimentul acela când e ca şi cum parcă ai putea să dobori munţi?…Mi-e dor de el. Fără el e ca şi cum nu-mi găsesc nicăieri locul şi e ca şi cum mi-aş fi pierdut identitatea. De fapt, lucrurile din afara noastră sunt înăuntrul nostru, şi invers.

Ceea ce poate însemna că ceea ce caut în exterior lipseşte de fapt în interior.

Nu-mi găsesc identitatea pt că mi-am pierdut DRAGOSTEA adevărată. La mine nu funcţionează nimic când folosesc “combustibil” diluat, sentimente disipate, pentru că merg puţin şi apoi mă poticnesc. Şi fiind că am nevoie de “intens”, şi pentru că prin natura mea statornică îmi găsesc lumea întreagă într-un singur personaj, am nevoie de acel “cineva” care să mă salveze şi să-mi dea lumea din sufletul său.

Şi atunci voi simţi din nou că zbor.

Mai demult am avut asta. Sentimentul că totul s-a comprimat şi că iubirea ce-o purtăm în suflet pentru cineva, împărtăşită reciproc întru totul, era singura esenţa şi că nu există nimic altceva. Cu această forţă, am reuşit să trec peste momente foarte grele şi să “zbor” peste celelalte lucruri şi întâmplări neînsemnate.

Într-o zi l-am pierdut…am cedat sau m-am poticnit doar, am păşit pe o altă cale sau am fost smulsă cu putere de vreo altă forţă căreia nu i-am putut face faţă…nici eu nu ştiu…Şi încă nu am ajuns la capacitatea să înţeleg.

Nu ştiu dacă simt toate acestea pentru că sunt puternică şi trebuie să învăţ, să lupt, să mă autodepăşesc şi mai mult, sau pentru că sunt mult prea slabă şi îl caut pe Dumnezeu într-o singură persoană. EL este în fiecare din noi…şi sincer iubesc lumea, însă atunci de ce nu pot avea sentimentul de complet până când nu restrâng universul într-un singur “comprimat”?

Sunt oare prea puţin puternică dacă, Dumnezeu fiind peste tot, eu nu mă simt completă şi nu-mi pot statornici firea dacă îmi lipseşte comprimatul?

Pentru că eu văd chipul lui Dumnezeu că într-o oglindă în celălalt.

Reflexia aceasta mă face să nu mă simt singură, e adevărat! Dar uneori o pierd, dacă dincolo de oglinda nu zăresc chipul. Şi când îl văd pe Dumnezeu în celălalt e ca şi cum mi-aş recăpăta inocenta, fascinaţia şi entuziasmul pentru natură divină, pentru tot ce ne înconjoară.

Pentru că atunci când primesc aceasta doza, acest comprimat nu mă mai abat în locuri pustii, fără să-mi găsesc locul, ci mă duc numai acolo unde EL mă poartă! Şi când găsesc reflexia lui Dumnezeu în mine şi pe mine în cel iubit totul căpăta sens, e ca şi cum am deveni una şi bucuria devine imensă…de parcă nici un ingredient nu lipseşte din marea reţetă a vieţii.

Ştii sentimentul acela când e ca şi cum parcă ai putea să dobori munţi?

Încercaţi numai să aflaţi în voi DRAGOSTEA, să-l aflaţi pe Dumnezeu şi atunci veţi vedea ce minunat e şi cât de mici devin munţii!!!

Petronela Baghiu

V-ar putea interesa și aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here