Casa noastră – o oază de bună înțelegere – Să ne deschidem inima și sufletul – Să le vorbim copiilor despre Dumnezeu – Să le povestim Sfânta Scriptură pe înțelesul lor – Copiii învață din ceea ce văd și aud, din exemplul părinților, din comparații și pilde
Casa – locul unde începe educația
„Casa este ce dintâi și cea mai însemnată biserică pentru copiii noștri. Dacă acasă nu simt prezența lui Dumnezeu, este cu putință să nu o simtă niciunde altundeva. Trebuie să ne dăm toată silința spre a da naștere simțământului prezenței lui Dumnezeu în casă.
Adeseori ne bazăm în mod greșit numai pe biserică și pe lecțiile de religie pentru a sădi și a face să crească prezența lui Dumnezeu în viața copiilor noștri. Părinții cred că școala bisericii va avea grijă de educația religioasă a copiilor și astfel se simt eliberați de răspundere.
Uităm că biserica nu poate decât să adauge la ceea ce se face acasă. Ea nu poate ține locul casei. O oră pe săptămână la biserică nu poate face cât 168 de ore pe săptămână petrecute acasă. Deci îndemnăm pe toți părinții să-și dea silința de a lucra cu copiii lor prezența lui Dumnezeu acasă întreaga săptămână: să se roage împreună, să vorbească despre Dumnezeu, să citească cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta le va aduce cea mai mare dobândă cu putință: unirea familiei și fericirea durabilă.
Cuvânt de la Sfinții Părinți
‘Cât suntem în viața de obște, să alegem ascultarea mai mult decât nevoința. Că aceasta învață mândria, iar aceea învață smerita cugetare.'(Amma Singlitichia)”
Vitamine duhovnicești pentru întărirea sufletului, Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc, Anthony M. Coniaris, editura Sophia, Cartea Ortodoxă
Dumnezeu în casa noastră
Citeam undeva o idee spusă mai în glumă, mai în serios, despre înțelepciunea bătrânilor. „Ești tânăr, înveți, nu ai prea multe informații și cunoștințe. Ajungi bătrân, le înveți, dar îți dai seama că nu mai ai cui să i le spui și cu cine să le discuți.” Eu cred că nu este chiar așa. Copiii au nevoie de bătrâni, de bunicii lor, iar bătrânii au nevoie să fie bunici. Să le insufle nepoților dorința de învățătură, să le călăuzească pașii, să le explice, să-i lămurească, să le rezolve nedumeririle. Că este părinte sau bunic, omul matur și înțelept trebuie să îndrepte toată cunoașterea spre formarea celor mici. Este important să-i ajute să devină oameni, să-i susțină în alegerile lor, să țină cont de opțiunile lor. Și să le pună la dispoziție tot ce este necesar pentru a le facilita dobândirea de cunoștințe.
Lecțiile noastre cu cei mici sunt dovezi de iubire
Mai demult cineva era de părere că cea mai bună investiție, dacă dispui de capital, este să investești în oameni, în educarea unui copil. A căuta să le răspunzi la întrebări. A le clarifica orice mirare. A le completa informațiile. Toate acestea înseamnă interes și reprezintă o dovadă de iubire. Sunt de apreciat toți cei care dacă nu știu caută pe internet sau/și cumpără cărți. Ei îi îndrumă pe cei mici să se documenteze și le arată cum să o facă. Nimeni nu știe totul, ce este nou astăzi, mâine poate fi un detaliu perimat. Toți trebuie să ținem pasul și să apăsăm butonul de refresh zi de zi.
Să vorbești despre orice și pe orice temă cu cel mic presupune să îl pregătește atât pentru școală, cât și pentru viață. Mai ales pentru viață și experiențele de mai târziu. Adu-l pe Dumnezeu în casa ta, prin vorbă și prin faptă, iar copilul tău va simți căldura din cuvântul tău și va lua exemplul pe care i-l oferi!
Poate te interesează și Dumnezeu îți dă mai mult.
Mihaela Mușetescu
