Dumnezeu a rânduit ca oamenii să fie îndreptaţi tot de oameni

0
197

Dumnezeu a rânduit ca oamenii să fie îndreptaţi tot de oameni
A fost cândva un mare nevoitor care, săvârşind dumnezeiasca Liturghie, vedea alături de sine îngeri, dar nu era prea iscusit în dogme şi, din simplitatea sufletului său, luase de la eretici rânduiala slujbei, de care se ţinea fără să îşi dea seama că greşeşte.

Odată, la slujbă a venit un diacon priceput în învăţătura credinţei, şi bătrânul a săvârşit Liturghia cu el.

– Părinte, ce ai spus tu la slujbă nu se potriveşte cu credinţa dreptslăvitoare, ci este luat de la eretici – a zis după aceea diaconul, însă bătrânul, care din nou văzuse îngeri în vremea slujbei, nu l-a luat în seamă.
– Greşeşti, părinte, Biserica nu primeşte aşa ceva – a stăruit diaconul.

După atâtea mustrări, bătrânul, văzând în ziua următoare, după obicei, îngeri, i-a întrebat:

Dumnezeu a rânduit ca oamenii să fie îndreptaţi tot de oameni

– Iată ce-mi spune diaconul: adevărat să fie?

– Să asculţi de dânsul, că drept grăieşte – i-au răspuns îngerii.
– Dar de ce nu m-aţi îndreptat chiar voi?
– Dumnezeu a rânduit ca oamenii să fie îndreptaţi tot de oameni!

Măreția și puterea împăratului

Dumnezeu a rânduit ca oamenii să fie îndreptaţi tot de oameni

A fost odată un împărat mare şi puternic. Nimeni nu se putea măsura cu el nici ca putere, nici ca sănătate, însă de la o vreme a simţit un pustiu în inimă şi o lipsă de noimă în viata sa.
Într-o bună zi, spre amurg, împăratul s-a oprit să se odihnească în umbra unui crâng des, lângă un câmp… şi ce credeţi că a văzut? Pe câmp zăcea un bou, altul stătea înjugat, iar lângă ei plugarul, chiar în brazdă, şi-a plecat genunchii, şi-a înălţat mâinile şi a strigat:
– Îţi mulţumesc, Dumnezeule, slavă Ţie!
S-a mirat împăratul şi l-a întrebat pe ţăran:

– Pentru ce dai mulţumită lui Dumnezeu?

– Cum să nu-I mulţumesc lui Dumnezeu când sunt om păcătos şi vrednic de moarte, iar El, în loc să mă dea pierzării, îmi ia numai un bou, pe care tot El mi l-a dat anul trecut? Slavă Ţie, Dumnezeule!
– Dar cum o să mai ari acum? – s-a mirat şi mai abitir împăratul.
– Nu-i nimic – a zis plugarul, cu faţa luminată de un zâmbet lin, Domnul va rândui lucrurile cumva.

Împăratul s-a ruşinat că trăind în belşug nu e în stare să se bucure ca acel om, care nădăjduia întru totul în Dumnezeu. A luat câteva monede din aur şi le-a dat ţăranului.

– Ia şi cumpără-ţi alt bou. Astăzi am învăţat multe de la tine şi îţi sunt recunoscător.
– Nu ţi-am spus eu, domnule, că Dumnezeu nu mă va părăsi? – a strigat plugarul văzând aurul. Slavă Ţie, Dumnezeule!
Împăratul s-a dus acasă cu bucurie, însă din depărtare a văzut că palatul lui e cuprins de flăcări.
– Îţi mulţumesc, Dumnezeule, slavă Ţie! – a strigat el, căzând în genunchi şi înălţându-şi mâinile. Am fost nerecunoscător când îmi dădeai cu îmbelşugare, acum îţi mulţumesc îndoit pentru ceea ce iei de la mine. A venit vremea să mă ostenesc întru slava Ta, şi cred că nu mă vei părăsi!

Şi a dobândit împăratul credinţă în Dumnezeu, iar odată cu ea noima şi bucuria vieţii. Cu inimă uşoară a început să clădească un palat nou, şi nu uita vreodată să mulţumească lui Dumnezeu pentru toate.

 

Un funcționar nemulțumit

business man 2766703 960 720

Un oarecare funcţionar, ieşind din cancelaria împărătească, s-a uitat la palatul împăratului şi s-a gândit: „Ce păcat că nu m-am născut în familia domnitoare! Viaţa ar fi putut să fie atât de uşoară…”, după care s-a dus spre centrul oraşului, de unde se auzeau bătăi de ciocan şi strigăte puternice: în piaţă, muncitorii înălţau o clădire nouă.

Unul dintre ei l-a văzut pe funcţionar cum vine cu mapa de hârtii şi s-a gândit: „Ehe, de ce n-am învăţat carte cum mă ruga tata?… Acum aş fi avut şi eu o muncă uşoară, aş fi copiat hârtii toată ziua, şi viaţa ar fi fost atât de simplă…”

Între timp, împăratul s-a apropiat de una dintre imensele ferestre din palat şi a privit spre piaţă. A văzut muncitori, funcţionari, vânzători, cumpărători, copii şi oameni mari, şi s-a gândit că pesemne e tare bine să stai toată ziua în aer liber şi să munceşti sau chiar să fii vagabond şi să nu te mai gândeşti deloc la politică şi la alte probleme complicate.

„Ce simplă este, probabil, viaţa acestor oameni simpli…” – şi-a spus el cu glas abia auzit.

 

 

Maica Domnului indică locul izvorului

Dumnezeu a rânduit ca oamenii să fie îndreptaţi tot de oameni

Cuviosului Iov din ostrovul Anzer i s-a arătat Maica Domnului şi i-a indicat locul unde trebuie să caute izvor de apă pentru schit. După ce izvorul găsit a fost bine tocmit şi sfinţit, cuviosul a spus obştii:
– Să nu vă întristaţi, fraţilor, şi să nu vă împuţinaţi cu sufletul, ci să nădăjduiţi întotdeauna în Dumnezeu. Prin cuvântul Său cel atotputernic, Domnul a scos dintru adânc izvoare de apă dulce pentru toţi locuitorii pământului, credincioşi şi necredincioşi deopotrivă: oare pe noi, robii Săi, ne va lăsa şi nu ne va hrăni?
Şi, zicând acestea, a luat apă şi a împărţit obştii cu bucurie.

Leacul pentru tensiune mare al părintelui Paisie Aghioritul

Dumnezeu a rânduit ca oamenii să fie îndreptaţi tot de oameni

Cineva s-a plâns de sănătate bătrânului Paisie Aghioritul, spunând că are tensiune mare.
– Tensiunea ta e din cauza neîncetatei nelinişti lăuntrice. Du-te la bacal şi cumpără nepăsarea cea bună – bătrânul a zâmbit cu bunătate, după care a continuat serios: Niciodată nu încerca să rezolvi totul de unul singur. Rezolvă problemele uşoare, care sunt în puterea ta, iar pe cele complicate lasă-le în seama lui Dumnezeu, că Lui o să-I iasă mai bine.

Roada celor doi vișini

Dumnezeu a rânduit ca oamenii să fie îndreptaţi tot de oameni

Cineva avea doi vişini în faţa casei. Se ducea deseori la ei, şi vişinii întotdeauna îi cereau câte ceva. Unul avea numai pretenţii: ba „sapă-mă la rădăcină”, ba „văruieşte-mă”, ba „udă-mă”, ba „înlătură prisosul de umezeală”. Alte cerințe erau ba „acoperă-mă de soarele arzător”, ba „dă-mi mai multă lumină”. Celălalt repeta întotdeauna o singură rugăminte: „Domnul meu, ajută-mă să aduc roadă bună!”.
Stăpânul era la fel de milostiv faţă de amândoi, îi îngrijea, le asculta rugăminţile şi le îndeplinea cererile. Unuia dintre vişini îi dădea tot ce acesta pretindea, iar celuilalt – ceea ce socotea el însuşi de cuviinţă. Cum mai sclipeau trunchiul şi ramurile puternice ale întâiului vişin!

Frunzişul lui îmbelşugat era verde închis şi înfoiat ca un mare cort, pe când celălalt nu se evidenţia prin nimic.

Când a venit însă vremea culesului, întâiul vişin a făcut fructe mici şi rare. Acestea, din pricina desimii frunzişului nu se putuseră pârgui nicicum. Celălalt a dat o mulţime de roade coapte şi foarte, foarte gustoase!
Dumnezeu nu îngăduie să ni se întâmple decât lucruri care sunt spre binele nostru.

Articole similare aici.

Apa vieții, 300 de istorioare cu tâlc duhovnicesc

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here