Sfinţirea si mântuirea lumii

0
347
Dumnezeiescul har – Părinte, cred că şi astăzi putem să sfinţim lumea. Cred că o fac mulţi oameni în vremea noastră.

Mai are cineva Dumnezeiescul har ?

– Într-adevăr, exact aceasta se întâmplă atunci când omul dăruieşte bunurile sale lui Dumnezeu prin mijlocirea Bisericii… Ca să ia binecuvântarea lui Dumnezeu şi să le primească înapoi binecuvântate si sfinţite. Asa se sfinţeşte el însuşi, dar si bunu-rile sale. îţi voi relata o întâmplare petrecută deunăzi. Mi-a spus o doamnă: am obiceiul să aduc o sticlă de ulei la biserică din primul ulei pe care îl scoatem din măslinele noastre, ca să fie slăvit Dumnezeu pentru darurile Sale şi să se binecuvânteze şi acesta, şi întreaga recoltă, şi să se păstreze bine toate.

Precum vedeţi, dintr-un exemplu simplu, dar emoţionant din viaţa unui creştin putem înţelege că omul poate binecuvânta toate, le poate face pe toate sfinte spre slava lui Dumnezeu, cu două scopuri: ca să se preschimbe întreaga creaţie în mărirea dumnezeieştii slave şi pentru a se păstra şi salva zidirea cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

La această legătură doxologică a lumii cu Dumnezeu se referă des Sfântul Simeon Noul Teolog.

– Părinte, cu ceea ce mi-aţi spus s-a umplut sufletul meu de bucurie, de speranţa că omul poate slava lumea.

– Aşa este, copile. Omul a fost întotdeauna speranţa lumii, speranţa animalelor, speranţa plantelor, a naturii, speranţa pământului şi a cerului. Acestea singure nu se pot izbăvi, singure nu se pot sfinţi; dacă le sfinţeşte omul, se sfinţesc; dacă le întinează omul, se întinează. Uite, de exemplu, apa: dacă sfinţim apa noi, oamenii, cu binecuvântarea lui Dumnezeu devine agheasmă. Dacă o lăsăm însă precum este se va strica, va face viermi, iar dacă, mai mult, o vom folosi să înecăm pe cineva, atunci am întinat-o deplin, am făcut-o apă „păcătoasă”, instrument al răului, instrument al iadului.

Închipuiţi-vă ce ar fi zis apa dacă ar fi avut gură: „Te rog, omule, nu mă duce în păcat, nu mă folosi spre păcat şi spre cri-mă, ci, te rog, ai milă de mine, sfinţeşte-mă cu harul lui Dumnezeu pe care ţi l-a dat cu înseşi mâinile şi însăşi suflarea Sa, când a suflat Acela înăuntrul tău. Te rog, omule, ai milă de mine!”

Acestea le-ar zice apa omului, acestea ar zice pietrele, cuţitul, praful de puşcă, energia atomică şi toate celelalte, animalele, plantele, întreaga lume: „Te rog, omule, ai milă de mine!” Omul a luat de la început harul lui Dumnezeu şi de la om aşteptau toate lucrurile lumii să le predea mai departe acest har. înţelegeţi că, dacă omul are harul lui Dumnezeu, poate să-I dea şi lucrurilor lumii, dacă omul pierde harul lui Dumnezeu, nu poate să dea nimic lucrurilor lumii, căci, dacă nu ai, de unde să dai ? Şi te întreb, dacă îţi pierzi portofelul cu toţi banii şi te întâlnesc în acea clipă şi îţi cer o datorie, îmi vei da?

– Nu, desigur, căci pur şi simplu nu am.

– Aşa deci, şi atunci când omul a pierdut harul lui Dumnezeu, nu a mai avut de unde să dea acest har lumii.

Inainte de cădere, înainte de păcat, omul avea harul dumnezeiesc şi îl dăruia mai departe lucrurilor lumii, împreună cu numele lor adevărate şi cu starea lor adevărată.

Dumnezeiescul har este izvorul tuturor bunătăţilor

– Aţi zis, părinte, că lumea era plină de harul lui Dumnezeu. Spuneţi-mi, ce s-a întâmplat, cum s-a schimbat lumea?

– Copile, atunci când omul a căzut în păcat, s-au întâmplat două mari rele pentru lumea aceasta, pentru zidire, pentru natură, pentru animale şi toate celelalte lucruri materiale. Una: omul a încetat să mai primească harul lui Dumnezeu si, în consecinţă, a încetat să-1 mai transmită naturii. Apoi: a pierdut calitatea de a numi corect animalele, plantele, natura întreagă şi toate lucrurile lumii. Luminarea lui Dumnezeu, il ajuta să vadă şi pe dinafară, şi pe dinăuntru aceste lucruri ale lumii.

– N-aţi vrea, părinte, să analizăm mai bine cele două mari rele ?

-Desigur, ascultă, copile! Dumnezeiescul har este cel care dăruieşte viaţa duhovnicească, prin care se îndepărtează moartea duhovnicească. Dumnezeiescul har îl umple pe om de duhovnicie, este cel care-l face pe om, şi animalele, şi plantele şi toată lumea, bune, blânde, liniştite, cu bună-cu-viinţă. Dumnezeiescul har este cel care-l face pe copil respectuos, ascultător, săritor, smerit, bine crescut. Dumnezeiescul har este cel care-l face pe om să-si iubească aproapele. Astfel se păstrează lumea in pace, in prietenie, in conlucrare şi in armonie. Dumnezeiescul har este cel care păstrează animalele şi oamenii în rânduială, în curăţie sufletească şi trupească. Dumnezeiescul har este cel care arată omului drumul corect, unde este greşeala, unde este adevărul, unde este minciuna. Dumnezeiescul har este cel care arată, dar şi dă, şi face toate cele bune.

Răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Arhim. Spiridonos Logothetis

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here