Sfaturi şi îndemnuri într-o lume secularizată (II)

0
355
duhul omuluiVă rog să explicaţi cuvântul “înduhovnicire”.

“Ȋnduhovnicire” înseamnă să lucreze Duhul Sfânt în duhul omului. “A te înduhovnici” înseamnă a primi în duhul tău Duhul Sfânt şi a lucra duhul tău împreună cu Harul Duhului Sfânt.

Duhul omului căzut s-a întors de la Dumnezeu spre lumea aceasta se hrăneşte cu „energia sufletească psihică”.

Sufletul omenesc – spun Părinţii – are trei dimensiuni; e unul singur, nu se împarte, nu are părţi, dar are trei dimensiuni, trei puteri: una somatică care se ocupă de lucrarea trupului, una sufletească, psihică, care se ocupă de lucrarea psihicului uman şi una numită duh care se ocupă de relaţia cu Dumnezeu. Duhul omului este puterea sufletului. Este dimensiunea sufletului care-L primeşte pe Dumnezeu, care primeşte Harul lui Dumnezeu ca un vas duhovnicesc, ca un vas spiritual care primeşte Duhul lui Dumnezeu care este putere, energie care vine şi lucrează în puterea mea. Deci puterea sufletului meu numită duh devine vas pentru puterea Duhului Sfânt numită Har.

Omul căzut, omul care nu crede în Dumnezeu şi nu s-a întors prin pocăinţă la Dumnezeu, nu s-a rupt de păcat şi de lumea căzută în păcat, să se întoarcă la Dumnezeu şi să primească din nou Harul lui Dumnezeu. Duhul omului căzut s-a întors de la Dumnezeu spre lumea aceasta şi el se hrăneşte cu „energia sufletească psihică”, cu etajul de jos, iar sufletul, psihicul se hrăneşte cu „energia sufletului trupesc”.

Suferinţa duhului care moare de foame şi de sete în adânc.

De aceea, omul căzut este bine dispus când a mâncat bine, când i-au mers toate bine, când a reuşit să păcălească pe cineva, când are satisfacţii trupeşti şi psihicul lui se simte bine. Dar pentru că în adâncul nostru fiecare om simte că nu este doar ce simte la suprafaţă, el va simţi şi suferinţa duhului care moare de foame şi de sete în adânc şi atunci el va simţi că nu este fericit dacă duhul lui nu lucrează aşa cum a fost rânduit de Dumnezeu. Aşa ne-a făcut Dumnezeu: să avem suflet şi sufletul să se hrănească, să existe, să fie viu prin Harul lui Dumnezeu. Omul a fost făcut fiinţă duhovnicească, adică fiinţă creată care conţine, are, lucrează în ea suflarea lui Dumnezeu. Acesta este omul înduhovnicit – cel care este aşa cum l-a făcut Dumnezeu, tăcut să lucreze împreună cu Harul lui Dumnezeu.

Prin cădere omul s-a rupt; prin întoarcere la Dumnezeu omul lucrează cu Duhul Sfânt.

Orice om, oricât ar fi de necredincios poate să facă această experienţă, care este extrem de simplă. Când şi-a întors gândul spre Dumnezeu şi vorbeşte cu El pe limba lui, aşa cum ştie el, chit că îi este supărat pe El, sau că nu i-a răspuns la rugăciuni, sau că „Doamne, cred că nici nu exişti”, acesta este totuşi un început de rugăciune. Este un prim contact cu Duhul Sfânt căci nu ar veni gândul la Dumnezeu dacă n-ar fi Dumnezeu care să mişte gândul spre El.

Şi atunci omul ar putea să facă această experienţă, să zică: “Doamne, dacă ne iubeşti, dacă mă iubeşti şi pe mine, aşa cum sunt, vino în duhul meu şi lucrează; uite, eu am trăit ca un nemernic, am trăit după gândul meu şi nu sunt fericit. Am nişte satisfacţii, am nişte bucurii, dar nu-mi ajunge. Dacă ce-mi lipseşte, căci simt că-mi lipseşte ceva, eşti Tu, Te rog frumos, vino şi Te sălăşluieşte în mine “. Aceasta este primul pas spre înduhovnicire. Apoi Duhul Sfânt ne învaţă cum să ne înduhovnicim. El nu dă buluc peste om. El aşteaptă de la mine să mă deschid, să-L primesc să lucreze, pentru că respectă Taina Libertăţii: Dumnezeu ne-a făcut liberi. Cam aceasta este înduhovnicirea.

Ce rol are duhovnicul în aflarea voii lui Dumnezeu? Cum se mai justifică în cazul ucenicului identificarea voii lui Dumnezeu în intimitatea sufletului său?

Lucrarea părintelui duhovnic are două dimensiuni: una cea a dezlegării de păcate, a împăcării mele cu Sfânta Biserică de care mă despart prin păcate şi, cea de a doua, lucrarea naşterii şi creşterii noastre în Domnul. Naşterea din Duh nu se întâmplă o dată, ne naştem în fiecare clipă pentru că suntem alţii în fiecare clipă. Când ne ducem la spovedanie primul lucru este să ne spovedim păcatele noastre şi nu pe ale mamei, ale soţiei, ale soţului şi ale vecinilor că aceea e treaba lor.

Pe noi Dumnezeu ne cheamă la pocăinţă pentru păcatele noastre şi să le spunem după ce le-am conştientizat. Adică… Da, Doamne, simt că asta e păcat. Dă-mi să simt cât de rău îmi face mie păcatul. Apoi le-ai pus pe hârtiuţă sau pe conştiinţă, le spui şi taci. Si vorbeşte duhovnicul. Ce facem noi acolo este Taină, legătură cu Dumnezeu prin lucrarea văzută pentru primirea puterii Celei nevăzute. Puterea aceasta însă, nu vine ca apa la inundaţii ci vine ca apa de la izvor, vine ca apa de la robinet; dacă te-ai rupt de izvor, dacă ai închis robinetul, nu mai curge!

Tu trebuie să ai grijă să nu închizi izvorul de har care vine de la Dumnezeu prin duhovnic.

Duhovnicul este în rugăciune. Tu eşti în rugăciune şi atunci primele cuvinte pe care le spune părintele duhovnic sunt de la Dumnezeu direct şi acela este răspunsul, cum ne învaţă Părintele Rafail. Părintele duhovnic ne naşte şi ne creşte în Duh, pentru că lucrarea lui e lucrarea Duhului Sfânt. Fiul duhovnicesc învaţă prin părintele său să-L audă şi să-L asculte pe Dumnezeu şi voia lui Dumnezeu, înţeleasă, însuşită cu ajutorul Duhovnicului, e trăită personal şi intim de ucenic. Nu o trăieşte părintele, ci ucenicul. Tăierea voii şi ascultarea nu ne taie de intimitatea cu Dumnezeu. Dimpotrivă, ne leagă, ne re-leaga la Izvorul de la care ne-am rupt prin neascultare. Este o taină mare această legătură dintre părintele duhovnicesc şi fiu, ucenic. E taina înfierii în Fiul cu lucrarea Duhului Sfânt şi această taină o lucrează Dumnezeu prin oamenii Lui, prin martorii adevărului înfierii noastre!

Cum se împarte voia mea cu voia Lui?

Păi, e o artă, copii! Ce, pot eu să-l iau pe părintele acasă şi să spun „ce să fac părinte acum? Să beau apă, sau să nu beau apă?” Am avut o experienţă cu nişte copii, ceva mai măricei, la o întâlnire educativă. Erau din familii destrămate, în pericol să ajungă în stradă. Şi i-am întrebat ce e bine şi ce e rău. Nimeni n-a ştiut să-mi dea o definiţie, dar când i-am întrebat dacă mâna e bună, unii au zis da, alţii au zis nu. Şi am întrebat de ce da, şi au zis: păi, cu mâna mănânc.

Alţii au zis nu, deoarece cu mâna au bătut pe cineva. Am tăcut împreună o listă ce facem bine cu mâna şi ce facem rău cu mâna şi atunci, încet, am descoperit ce e bine şi ce e rău. Şi am întrebat de unde ştiţi voi că e bine să mănânci cu mâna şi de unde ştii că e rău să baţi? S-au gândit şi unul ridică mâna şi mi-a spus: „de la mama”. Altul zice „de la doamna învăţătoare”. Atunci am continuat: Dar dacă eşti pe drum, ai plecat de la şcoală şi mergi acasă şi îţi vine să faci ceva şi nu ştii dacă e bine sau e rău, de unde ştii? S-au uitat, aşa, la mine, toţi. Şi unul zice: „mă gândesc!”

Te rogi şi mai şi taci.

Aşa deci: dacă te gândeşti, ştii? lată, omule, ce poţi să faci daca nu ai duhovnicul lângă tine: să te gândeşti! Pentru că, de multe ori, nu facem binele pe care îl ştim că e bine pentru că nu ne gândim. Zice omul: parcă mi-a luat cineva minţile! Păi, chiar ni le ia, dacă le lăsăm pradă impulsurilor! Dar, când ne gândim dacă e bine sau nu, îi facem loc lui Dumnezeu, Care e mereu cu noi, Care nu ne părăseşte niciodată şi Care abia aşteaptă să ne spună ce este bine.

Apoi, cum mai faci? Te rogi şi mai şi taci. Pentru că dacă strig mereu la cineva să-mi răspundă, el când să mai vorbească? Ştiţi cum face o femeie furioasă, care se ceartă cu copilul: „Unde ai fost? Spune-mi unde ai fost….” şi bietul copil ar vrea să-i spună, dar nu are timp şi loc. E nevoie să-i lăsăm timp celuilalt să ne spună ce l-am întrebat, ce are de spus şi să-l ascultăm cu atenţie. Am avea multe de învăţat. Şi cu Dumnezeu la fel să facem!

Cea mai grea întrebare pe care mi-o pun mie tinerii este „ce să fac să ştiu voia lui Dumnezeu?”. Vrea să mă însor, sau să mă călugăresc? Dumnezeu nu se amestecă în aceste dileme. Dumnezeu zice „fa ce vrei dar iubeşte! ” Dacă eşti călugăr, să iubeşti, dacă te însori, să iubeşti. Dacă te duci la serviciu, să iubeşti, dacă stai acasă, să iubeşti.

Mestesugul bucuriei, Maica Siluana Vlad

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here