Duhul blândeții și al iubirii

0
252

duhNu știți ai cărui duh sunteți? (Luca 9, 55)

Oare ne dăm seama întotdeauna „ai cărui duh suntem”? De câte ori nu judecăm cu asprime, cu indignare ce ni se pare justificată, convinși că avem tot dreptul să rostim sentințe necruțătoare asupra aproapelui! Uneori chiar chemăm asupra lui pedeapsa lui Dumnezeu – dar să ne amintim atunci cuvintele Mântuitorului: Nu știți ai cărui duh sunteți?

El, Atotputernicul, dar și Atotiertătorul Hristos, i-a oprit pe ucenicii Săi prin aceste spuse atunci când ei chemau focul ceresc asupra samaritenilor, fiindcă nu voiseră să-L priească la ei pe Mântuitorul. Această mânie părea cu totul îndreptățită – o dovadă a iubirii lor fierbinți de Mântuitorul. Dar nu! O asemenea iubire, care pretinde răzbunare, nu e pe placul Domnului, fiindcă din ea lipsește duhul blândeții, pe care El ne învață să îl avem și care trebuie să fie duhul nostru – duhul creștinismului. De câte ori nu spunem că am fi gata să iertăm toate răutățile îndreptate împotriva noastră, dar că nu putem ierta o jignire adusă unui om drag, arătând astfel că nu știm „ai cărui duh suntem”?!

Oricar ar fi  răul pricinuit nouă sau apropiaților noștri, să fim totuși zăbavnici la mânie, căci mânia omului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu (Iacov 1, 19-20). Să-l tratăm pe vinovat cu duhul blândeții, al dragostei, al iertării, cu duhul care învinge răul prin puterea blândeții și a dragostei.

„Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu” – Ed. Cartea Ortodoxă

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here