Drumul sensului

0
138

sensDistincţia dintre enunţ şi enunţare a îmbogăţit ştiinţele limbajului, adăugându-le pragmatica. Enunţul traduce faptele sau descrie o stare a lumii, iar enunţarea constituie în sine un fapt şi astfel adaugă lumii o stare. Pragmatica lingvistică se foloseşte de mărcile subiectivităţii în limbaj, şi anume de deictice. Numim deictice toate aceste cuvinte al căror sens începe să devină ambiguu în afara contextului şi cu precădere în scris, de îndată ce enunţarea se retrage departe de enunţ.

 “Nu putem să nu comunicăm”(Watzlawick) – semnele enunţării se bazeză în mare parte pe indici corporali schiţând o echivalenţă între comunicare şi comportament. Nu există comportament zero, chiar şi tăcerea sau replierea catatonică constituie “mesaje”. Este perfect posibil să nu spunem nimic, dar nu putem să nu arătăm nimic.

Sensul este dat şi de (re)încărcarea imaginilor sau cuvintelor cu puţină natură, cu puţină energie sau substanţă. Această indicialitate se manifestă prin:

– enunţarea în general, mereu în act, în prezentul unei relaţii, şi nereproductibilă;

– reprezentaţia teatrală, unde corpurile se expun în mod real pentru a semnifica în direct personajele respective;

– fotografia, filmul documentar şi înregistrările video;

– cuvintele în însufleţirea enunţării lor, când aceasta le dă ritm, forţă şi viaţă, şi mai ales utilizarea poetică a cuvântului, ce renaturalizează semnificanţii arbitrari;

– anafura, ce reprezintă într-adevăr corpul lui Hristos pentru credinciosul care participă la taina împărtăşaniei;

– pictura când lasă la o parte semnele distante ale reprezentării secundare;

 Metafora se află în centrul cunoaşterii şi al relaţiei inter-subiective. Orice efort de gândire se hrăneşte din metaforă. Tratăm cuvintele pe care le emitem sau pe care le primim ca pe nişte bucaţi de burete sau de cauciuc, tragem de ele ca să le deformăm, le umplem cu propria noastră substanţă şi le împrumutăm propria noastră viaţă, iar acest lucru înseamnă a crea un sens .

Introducere în ştiinţele comunicării, Daniel Bougnoux

Jurnal Spiritual

V-ar mai putea interesa şi:

Ce înseamnă a “întreprinde” relații cu ceilalți?

69% din populație: comunicarea online tinde să ia locul interacțiunilor directe

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here