Fiind născut din Lumina Lumii, sufletul poartă cu el o scânteie din adevărata Lumină. Această lumină uneşte sufletul cu tot Universul Creaţiei. De când ne naştem primul lucru pe care îl descoperim este lumina şi în lumină descoperim frumuseţile acestei lumi pământene.
Părintele Dumitru Stăniloae spunea: „Lumina vine dintr-o sursă; lumina naturală poate veni de la o materie sau de la soare; lumina spirituală vine de la o persoană. Luminozitatea imaterială vine de la o persoană care se spune că străluceşte, că este lumină; e o frumuseţe despre care se spune că străluceşte; că este lumina; e o frumuseţe care nu ţine seama de trăsăturile chipului, nu este ceva măsurabil… Hristos a fost radios, a fost frumos…” Scopul fiecărui om pe acest pământ este de a-şi descoperi lumina spirituală. Această lumină care îl face frumos şi care-l uneşte cu Dumnezeu.
Pentru ca să descoperim această lumină divină din noi trebuie să ne desprindem de dezarmoniile gândurilor, a vorbelor şi a faptelor. Când lumina sufletului devine din ce în ce mai clară legătura noastră cu Dumnezeu creşte şi se îmbunătăţeşte. “Luminatorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău e curat, tot trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult? “(Matei 6, 22-23). Ce trebuie să facem că să avem o vedere clară, să vedem pe unde mergem şi să nu ne cuprindă întunericul? Dacă ochii minţii sunt îndreptăţi spre neprihănire şi spre superioritatea valorilor spirituale atunci trupul va fi plin de lumina dar dacă omul trăieşte fără cuvântul lui Dumnezeu atunci îl cuprinde întunericul. Pentru a nu fi orbi spiritual trebuie să medităm zi şi noapte la cuvântul lui Dumnezeu.” Căci la Tine este izvorul vieţii; prin lumina Ta vedem lumina “(Ps 36:9)
Suntem datori să ne îndreptăm paşii minții către suflet. Să descoperim noi începuturi, să descoperim adevărată valoare, adevărată bucurie şi comoară care stă ascunsă în adâncul sufletului. Pentru unii timpul s-a scurs în zadar fără ca ei să descopere adevărata comoară din adâncurile lor. Ei au trăit ca nişte orbi, au mers fără lumină. Dar Dumnezeu este cel care aşteaptă întoarcerea fiecăruia dintre noi în orice clipă poate fi chiar şi ultima.
Lumina sufletului creşte pe măsură ce noi ne cunoaştem pe noi înşine. Intraţi în cămara sufletului ne descoperim pe noi, descoperim lucruri despre care nu ştiam că există. Încet, încet îndepărtăm solzii de pe ochii cei duhovniceşti şi clătinându-i cu apa cunoştinţei ne vom lumina. Pentru ca să avem o cămăruţă a sufletului curată trebuie să o îngrijim mai des. Să o curăţăm prin taina spovedaniei, a împărtăşaniei cu ajutorul unui duhovnic. Duhovnicul este cel care ne va ajuta să ne curăţim.
Intraţi în taină în cămăruţa luminată a sufletului ne putem întâlni cu Hristos iar bucuria creşte neîncetat. Aici în această cămăruţă izvorăşte dragoste, bucurie, iubire şi adevăr.
Prin această lumină din noi suntem recunoscuţi, atragem şi alte ființe. Oferim bucurie şi iubire. Fiind cuprinşi de această lumină putem gândi, calcula, analiza lucrurile la un alt nivel spiritual. Lumina ne schimbă, ne transformă. Din oameni vechi devenim oameni noi cu alte idealuri de viaţă.
Dacă noi ştim să mărim acesta lumină din interior prin gânduri, vorbe şi fapte bune, ea se va revărsa şi spre exterior iar totul din jur se va îmbrăca cu o mantie strălucitoare de lumină. Lumina unui suflet poate aprinde luminile neaprinse din alte suflete. Astăzi lumina poate pătrunde într-un suflet de copil dar mâine poate lumina faţa unui sfânt.
Această călătorie a noastră spre descoperirea luminii este o călătorie fără întoarcere către vechile obiceiuri. Este o călătorie cu sens unic care te face să înţelegi adevăratul sens al vieţii. Odată ce am aprins lumina din cămăruţa sufletului ne dăm seama de urmele făcute prin întuneric. Deşi ţi se pare uneori că te rătăceşti în căutarea ei trebuie să îngenunchezi, să închizi ochii şi să te rogi în tăcere. Să te rogi în tăcerea cea mai adâncă iar rugăciunea spusă în gând de tine îţi va arăta că în adâncul sufletului este lumina cea mai adevărată!
Apopei Roxana
V-ar mai putea interesa şi aceste articole