Droguri periculoase, cândva comercializate ca medicamente

Greu de crezut, însă în secolul XIX şi XX, tot felul de suferinţe puteau fi ameliorate, cel puţin teoretic, la farmacie, cu cloroform, cocaină, heroină şi metamfetamină, ce păreau soluţiile la toate problemele în acele vremuri. Gâtul roşu, durerile de dinţi, tusea, insomnia şi depresia, toate treceau cu aceste aşa-zisele „medicamente”.

Aceste substanţe nu numai că dădeau dependență, însă erau şi foarte periculoase, chiar letale uneori, conform BestMedicalDegrees.com. Majoritatea sunt interzise în prezent sau folosirea lor este restricţionată.

Un astfel de exemplu de medicament era cocaina, sub formă de dropsuri pentru durerile de dinţi.

Se dădea copiilor pentru a le alina suferinţa începând cu anii 1880, practica având continuitate până la începutul secolului XX. Însuşi Freud preamărea virtuţile cocainei în tratarea depresiei şi impotenţei, iar Coca-Cola, la începuturi, şi-a câştigat popularitate tocmai pentru că menţiona cocaina printre ingrediente.

Multe dintre produsele medicinale aveau, la origini, cocaină în compoziţie, ceea ce înseamna că pacienţii ce foloseau multă vreme astfel de medicamente se confruntau cu lipsa poftei de mâncare, somnul le era afectat, având şi halucinaţii, lăsând la o parte depresia care se instala şi sevrajul. Cocaină a fost interzisă în SUA în 1921, însă deja la acea vreme „medicamentul” avea o piaţă bine stabilită.

Bayer Pharmaceutical Products a fost compania care a introdus pe piaţă, la categoria medicamente, heroina, pe care a pus-o la vânzare din 1898.

Comercializată pentru tratarea tusei, substitut pentru morfină şi codeină, heroina a fost primită cu braţele deschise ca remediu eficient pentru aproape orice. Se dădea în caz de pneumonie, tuberculoză, dar şi pentru tratarea gripei. Medicilor li s-au dat mostre gratuite pentru a o încerca.

În 1899, au început să apară cazuri cu pacienţi ce tolerau drogul, iar în următorii ani deja au fost raportate cazuri de dependenţă. Bayer a oprit comercializarea „medicamentului” în 1913, fiind interzis în SUA în 1924.

Cloroformul a început să se regăsească în componenţa medicamentelor precum siropul de tuse sau tonicului în caz de răceală şi bronşită de dinainte de 1850.

În 1847, cloroformul era folosit pentru a ameliora simptomele astmului şi ca anestezic general.

Nu puţine au fost însă cazurile în care acesta a cauzat stop cardiac sau respirator fatal. A fost însă folosit în continuare la apa de gură şi unguente. În 1976, în SUA a fost interzisă folosirea sa în produse farmaceutice care se ingeră, după ce s-a descoperit că poate duce la cancer, în urma testelor de laborator.

Morfina, deşi greu de crezut, se găsea chiar în siropurile destinate calmării durerilor de gingii, la copii.

Un astfel de cocteil destinat copiilor primea critici extrem de pozitive din partea mamelor acelor vremuri. O femeie a scris pentru New York Times, în vremea când produsul abia apăruse piaţă, că funcţionează ca „prin magie: copilul imediat a adormit, toată durerea şi starea de nervozitate au dispărut”.

Din păcate, copiii riscau să nu se mai trezească niciodată ca urmare a supradozei. În 1911, Asociaţia Medicală Americană a retras produsul, însă în Marea Britanie s-a folosit până în 1930.

La mijlocul secolului XIX, doi proeminenţi medici au început să popularizeze fumatul ca tratament pentru astm. Unul dintre aceştia, medicul britanic Henry Hyde Salter, credea că astmul era cauzat de nervi şi emoţii; acestea ar fi dus la spasme la nivelul bronhiilor. Printre „tratamentele” pe care le promova se regăsea şi tabacul, dar şi sedativele precum cloroformul.

Mult mai târziu s-a descoperit că, în realitate, fumatul nu face decât să mărească frecvenţa crizelor de astm, în niciun caz să le amelioreze.

Medicamentul numit Laudanum, conţinea, în proporţie de 10% pulbere de opium, fiind un puternic narcotic, menit să alunge durerile.

Începând cu 1676, era promovat ca remediu pentru o serie largă de afecţiuni; din 1800 se folosea inclusiv la tratarea meningitei, febrei galbene şi chiar crampelor menstruale.

Bebeluşilor li se dădea de asemenea medicamentul cu linguriţa. Se spunea că le linişteşte gingiile, intestinele, îi scăpă de flatulenţă şi convulsii. Nu se menţiona nicăieri pe etichetă că dă dependenţă sau că poate cauza probleme respiratorii, printre altele.

Şi metamfetamina era la loc de frunte printre medicamente, comercializată sub numele de Norodin.

Era destinată celor ce sufereau de depresie „blândă”. În realitate însă, aceasta cauzează depresia; ea se află în strânsă legătură cu pornirile sinucigaşe, anorexia, insomnia, presiunea arterială anormală, atacurile de cord şi cele cerebrale.

În plus, dă dependenţă în scurt timp, iar acest tip de adicţie e unul dintre cele mai greu de depăşit. Este folosită şi azi ocazional în tratamentul pentru ADHD şi obezitate.

Sursa: ziare.com