”Drepturile copilului”, la Teatrul de Comedie

0
93

Teatrul de comedie va găzdui un spectacol de teatru educational și participativ, Teatrul Drepturilor Copilului, care va fi prezentat, într-o fază de lucru, sâmbătă, duminică și pe 7 noiembrie 2014.

imageResize“Teatrul Drepturilor Copilului este un spectacol de teatru educațional și participativ, care pornește de la câteva dintre drepturile fundamentale enunțate în Convenția Drepturilor Copilului: dreptul la educație, dreptul la sănătate, dreptul la asistență socială, dreptul la opinie, dreptul la libertatea de gândire, dreptul la vacanță și la odihnă, precum și protecția copilului împotriva oricărei forme de violență sau exploatare. În Teatrul Drepturilor Copilului, 9 copii și doi actori provoacă publicul să participe la un spectacol în care respectarea drepturilor devine fundamentul unei dezbateri despre rolul copilului în societatea contemporană, despre nevoia și dorința lui de a fi ascultat și întrebat atunci când se iau decizii care îl privesc, despre respectul pentru valoarea copilăriei sale și necesitatea de a-i da o voce socială care să conteze și care să poată schimba ceva”, informează Asociația Culturală Replika, într-un comunicat remis sâmbătă AGERPRES.

Potrivit sursei menționate, Teatrul Drepturilor Copilului este “teatrul solidarizării copiilor pentru ca împreună să creeze o lume mai bună, o lume în care să gândească liber și critic”.

Inițiatorul Teatrului Drepturilor Copilului este Asociația Culturală REPLIKA în colaborare cu Teatrul de Comedie.

Spectacolul va fi prezentat într-o fază de lucru (work in progress), în zilele de 1 noiembrie ( ora 19,00), 2 și 7 noiembrie ( ora 12,00), la Teatrul de Comedie (Sala Nouă: Strada Sf. Vineri, nr. 11). Conform comunicatului, intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.

Paula D.

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here